//Prolog\\
Ce este iubirea? Pe cât de simplă e întrebarea, pe atât de complicat poate fi răspunsul.
Eu cred că e cel mai ciudat sentiment dintre toate, pentru că le conţine într-un fel sau altul pe celelalte. Iubirea nu e dragoste, ci un ansamblu de 4. Iubirea adevărată e cel mai complex lucru şi totuşi cel mai simplu. E frumos, dar dureros, ciudat, şi totuşi cel mai normal lucru. Iubirea poate fi un dar sau un blestem, alegerea e a noastră. Iubirea trebuie gustată încet, savurând fiecare părticică, toate gusturile şi felurile.
Deşi ştim atâtea despre ea, când vine vorba să o înfruntăm ne purtăm de parcă n-am auzit în viaţa noastră de aşa ceva, deşi chiar nu am făcut-o. E diferită, de la om la om şi de la caz la caz.
Un cunoscut învăţat spunea că trebuie să păstrăm cireaşa de pe tort la final, pentru a ne bucura pe deplin de tot, dar cui îi pasă ce spune un moş care nici măcar nu mai e printre noi? Ce rost are să citeşti mii de cărţi despre iubire când sufletul tău nu e mai bun decât o bucată de piatră? Ce rost are să încercăm să o desluşim?
Nu-i vom cunoaşte niciodată toate drumurile. E inutil să o căutăm. Nu o vom găsi decât atunci când vrea ea să fie găsită. De obicei când ne pierdem speranţa, renunţăm la tot, uităm că mai există doar pentru că nu a apărut. Dar ea face cunoştiinţă cu toată lumea. Nu uită pe nimeni şi are grijă să rămână pentru totdeauna în mintea noastră, făcându-ne să tânjim după ea.
Nu ştiu prea multe despre ea, uneori, mai întârzie sau confundă lucrurile sau doar ne zăpăceşte. Cu toate astea, nu uită să-şi facă apariţia când ne aşteptăm mai puţin... E bună la derutat lumea, foarte bună. Uneori, mi-aş dori doar să nu fie atât de oarbă, să găsească de la început persoana potrivită, ne-ar scăpa de multă suferinţă...
Sperăm, sperăm că într-o zi vom găsi iubirea adevărată, cealaltă jumătate, dar câteodată, viaţa se pune în calea iubirii şi atunci mai rămâne doar speranţa, pentru că ea moare ultima.
![](https://img.wattpad.com/cover/17186-288-k397822.jpg)
CITEȘTI
Speranţa moare ultima
Teen FictionAm rănit o persoană pentru simplul motiv că nu îmi împărtăşea sentimentele. Remuşcările nu prea mă chinuie, dar dacă nu ar trebui să existe? Dacă a meritat răzbunarea mea? Dacă am fost prea blândă?