Speranţa moare ultima

Speranţa moare ultima //7\\

//7\\

Două zile mai târziu, curiozitatea mea era întinsă la maxim. Ştiam că Mark a vorbit cu Gabriella, dar habar nu aveam ce şi incă nu am reuşit să vorbesc cu el pentru a-l întreba. Am hotărât să îi fac o vizită la domiciliu. Nu scapă aşa uşor de mine.

Aveam o dilemă, să bat sau să intru direct. Adică, mai mult ca sigur e acasă, deci uşa n-ar trebui să fie încuiată. Mi-a aţâţat atât curiozitatea încât am hotărât să dau buzna. Doar n-o să-l găsesc în timp ce i-o trage Gabriellei, nu?

Am apăsat pe clanţă şi am deschis uşa repede. Primul lucru pe care l-am văzut a fost canapeaua. Cu un Mark şi o Gabriella fără tricou şi sărutându-se de parcă ar muri mâine. S-au oprit când mi-au auzit intrarea zgomotoasă. El a ridicat capul şi s-a uitat cu o expresie uimită la mine. Nu se aştepta să apar. Obrajii lui au devenit mai roşii, iar Gabriella s-a uitat spre mine, şi ea urmând exemplul dat de Mark. Puteam să pun pariu că nici ai mei nu fac excepţie.

- Scuze... O să... o să plec...

Am ieşit şi am trântit uşa în clipa următoare. Încă eram în stare de şoc. M-am îndreptat încet spre casă. Când spuneam că o să-i găsesc făcând-o chiar nu vorbeam serios, dar se pare că ei da... Meditaţiile lu' peşte...

M-am pus să îmi scriu temele. Curiozitatea s-a mai potolit după micul incident. Câteva ore mai târziu, îmi verificam email-ul. Muzica nu era foarte tare aşa că am auzit-o pe mama când invita pe cineva înauntru. Câteva minute mai târziu, uşa camerei mele s-a deschis. Mi-am ridicat privirea şi l-am privit în ochi.

- Şti putea să mă anunţi să nu te deranjez că ai treabă. Nici nu trebuia să-mi spui ce faci, era suficient să mă avertizeze să nu vin la tine.

- Îmi pare rău. Nu credeam că o să apari. În plus, ne-am lăsat duşi de val...

Am ridicat mâna în semn să tacă.

- Nu mă interesează detaliile vieţi tale cu Gabriella. Chiar nu mai vreau imagini de genu' în minte.

A început să râdă. Se vedea pe faţa lui că îi părea rău. Cei drept, nu e vin lui că eu am intrat fără să bat...

- Te iert, dar cu o condiţie.

- Te ascult, a spus cu zâmbetul din nou pe buze.

- Trebuie să îmi spui tot ce ai stors de la Gabriella, însă doar ce are legătură cu planul meu, relaţia voastră nu mă interesează.

Din nou mi-a apărut imaginea cu ei doi pe canapea. Mi-am scuturat capul încercând să scap de ea.

- O lasă, ştiu că ţi-ar fi plăcut să fi tu cu Josh în locu' nostru, îmi zâmbi atotştiutor.

- Nu schimba subiectul. Spune ce ai aflat.

- Bine. Se pare, că într-un fel ciudat, soarta ţine cu planul lui Josh şi cu al tău, cel puţin la prima parte, a zis în timp ce se aşeza pe pat lângă mine.

- Şi sper că şi la a doua parte, am ridicat o sprânceană.

- Hei, ţi-am zis că o să te ajut până în pânzele albe şi am de gând să mă ţin de cuvânt.

- Dap, tu ai promis asta.

- Aminteşte-mi să n-o mai fac...

- De ce? Doar e în avantajul meu.

- Nu contează...

- Hei, nu-ţi da ochii peste cap la mine.

În loc de răspuns şi-a scos limba. M-am prefăcut că vreau să o prins ca să înceteze.