Speranţa moare ultima

Speranţa moare ultima //8\\

//8\\

Era sâmbătă dimineaţa, ziua petrecerii şi jumătate din dulapul meu era întors pe dos. Am ajuns la concluzia că nu am în ce să mă îmbrac, aşa că am căutat în puşculiţă şi am sunat-o pe Ashley.

- 'Neatza, frumoasă adormită!

- 'Neatza şi ţie... Ce zici de o sesiune scurtă de cumpărături?

- Lasă-mă să ghicesc: nu ai haine pentru petrecere?

- Nimic. Jumătate de dulap e pe jos şi celalalt atârnă împrejur. Deci ce zici?

- Şti că nu refuz. Te iau în 10 minute.

- Bine. Te aştept. Pa!

- Pa pa !

M-am îmbrăcat repede în nişte blugi şi un tricou. Am coborât jos, dar eram singură acasă, doar era vreo 12 după-masa. M-am încălţat la fix cât să aud claxonul maşinii. Mi-am aruncat ghiozdănaşul peste umăr şi am ieşit, închizând uşa în urma mea.

- Deci, la mall?

- Da.

- Pe cine vrei să impresionezi diseară? Pe Josh cumva? a dat sugestiv din sprâncene.

- Nu, nici nu mă gândesc. Dacă tot ajung la o petrecere, de ce să nu am şi eu puţină distracţie?

- Eh, râdeam şi eu...

În final mi-am luat o pereche de blugi pană, un tricou roşu şi o vestă neagră mai mult de model.

- Nu ai nevoie şi de papuci?

- Am ceva acasă care ar trebui să meargă numai bine.

- Dacă spui tu... Hei, ce zici de o pauză. Mi-e dor de un burger ca la mall.

- Şi mie de cartofi prăjiţi.

Am început să râdem în timp ce ne îndreptam spre fast food. La una din mese stătea Matt cu nişte prieteni. Printre ei era şi Paul. Chiar cred că i-a fost dor de mine... nu! Ne-am aşezat la o masă din apropiere.

- Burger-ul ăsta e delicios. Nici nu mai ştiu când am mâncat unul.

- Sincer, cartofii prăjiţi sunt mania mea, aşa că nu îi compara cu nimic, căci sunt incomparabili.

Am început din nou să râdem. Lângă masa noastră a venit Matt.

- Bună.

- Bună.

Ne-am aruncat un zâmbet unul altuia. Nu era foarte diferit de când ne-am întânit la dulăpioare.

- Salut, mai sunt şi eu pe aici!

- Scuze, Ashley, am încercat să o împac, dar nu m-am putu abţine să nu-mi dau ochii peste cap.

- Fă cinste cu un suc şi o să mă mai gândesc, a spus zâmbitoare.

- Poftim, ia-l pe al meu. Nici nu am deschis sticla, a încercat să o împace.

I-a întins sticla de pepsi şi se abţinea să nu râdă.

- Ignor-o.

- Te-am auzit, dar ai noroc că sunt ocupată. Mor de sete.

Nu m-am putut abţine să nu râd puţin la faţa pe care a făcut-o. E cam ţăcănită, ce să-i faci.

- Am auzit că Ethan îţi face zile fripte şi mai noi şi Connor.

- Da, unu' mai cretin ca celălalt...