Speranţa moare ultima

Speranţa moare ultima //11\\

@};- stiu ca a durat ceva, dar school's a bitch si lenea e in floare :D astept critica si de curiozitate, a citit careva nota mea de la "sub lumina lunii"? ar trebui sa o faceti daca cititi povestea, ca sa nu ma injurati dupaia ca nu postez, faceti-o dupa ce cititi:):))

ps. paul ar trebui sa aiba parul mai scurt, mult mai scurt, dar nu am gasit pe altcineva:)

pps. cred ca vor fi 13 capitole si un epilog. cuvant cheie: cred:)) nu sunt sigura :)

//11\\

- Salut, iubire! am spus veselă în telefon.

- Bună şi ţie, a chicotit.

- Ce faci? am întrebat în timp ce ştergeam spam-uri.

- Bine, mai am puţin de scris la spaniolă. Tu?

- Mă gândeam la ziua de mâine şi la despărţirea noastră, am spus de parcă îi ziceam vremea.

- Emoţii? era amuzat.

- Da' de unde, am răspuns repede. Am o altă problemă şi m-am gândit ‚‚Matt sigur mă poate ajuta'', am spus zâmbitoare în timp ce tastam parola de la facebook.

- La dispoziţia ta! Cu ce te pot ajuta? mi-a continuat jocul.

- Păi... am făcut puţină pauză, nu ştiu cu cine să te înşel mâine. Vreo propunere? am zâmbit la ecran.

- Să vedem... nu s-a mai auzit nimic pentru câteva secunde.

- Nu te grăbi, am toată săptămâna! am zis sarcastică.

- Bine, bine. Îţi plac provocările? puteam face pariu că zâmbeşte.

- Cine e? am întrebat în loc de răspuns.

- Paul.

Mi s-a oprit mâna în aer. Nu puteam crede că dintr-o şcoală plină cu băieţi, la ales pe el.

- Vorbeşti serios?

- Cine a zis că glumesc? mi-a întors-o, dar vocea lui era încă jucăuşă.

- Să înţeleg că vrei să te înşel cu cel mai bun prieten al tău? am întrebat confuză.

- Da. Eu nu cred că o să reuşeşti. Nu m-ar trăda, puteam anticipa zâmbetul lui.

- Foarte bine atunci. Ne vedem mâine. Noapte bună!

- Noapte bună!

Mă uitam la ecranul telefonului şi zâmbeam. Asta o să fie amuzant...

Un minut. Mai un minut şi avea să fie prânzul, adică să-mi pun planul în aplicare. Sinceră să fiu, aveam emoţii. Nu îl cunosc prea bine pe Paul şi nu eram sigură că o să reuşesc cu el, dar nu aveam de gând să mă dau bătută.

În sfârşit! Clopoţelul ăla a sunat. Am zbughitt-o din clasă spre intrarea în cantină. De obicei, e printre primii, aşa că nu a trebuit să aştept mult.

- Salut, băieţi! am salutat o parte din gaşcă, iar fiecare a răspuns în felul lui.

- Unde e Matt? a întrebat chiar Paul.

- Probabil în clasă, trebuie să apară, am zâmbit puţin. Paul? am zis imediat.

- Da? şi-a trecut mâna prin păr, parcă să şi-l dea la o parte, dar nici măcar nu-i ajungea în ochi.

- Am nişte probleme cu dulăpiorul meu. Crezi că mă poţi ajuta, te rog frumos? am continuat zâmbind.

- Sigur...