Speranţa moare ultima //5\\

1.2K 31 6
                                    

//5\\

Nu l-am mai văzut pe Mark pentru câteva ore, aşa că am scăpat de el. Bineînţeles, norocul meu s-a terminat o dată cu intrarea în cantină. Toată ziua am primit priviri ciudate. Nu mă pricep la descifrarea emoţiilor şi nu puteam spune ce fel de priviri erau. Cu toate astea, nu prevesteau nimic bun.

Odată ce am trecut de uşile ce despart coridorul de prânzul meu, toate privirile s-au întors spre mine ca la comandă.

- Ce? Nu m-aţi văzut de mult şi acum vă holbaţi ca să recuperaţi?

În secunda următoare toţi s-au întors la conversaţiile lor. Ce naiba e cu toată lumea azi?

Mi-am luat repede mâncarea şi m-am aşezat la masă cu Ashley şi Jenny. Restul locurilor erau libere, dar prânzul abia a început.

- Şi, cum a fost ziua ta până acum? m-a întrebat Ash curioasă. 

- Nimic deosebit. Asta dacă privirile pe care le-am primit toată ziua sunt ceva normal. 

- A, deci le-ai observat? 

- Cum să nu le observ? mai au puţin şi mă atacă! Şi eu care credeam că pot să dispar şi nu ar observa nimeni...

- Nu te atacă nimeni, a început să chicotească. Şi aşa, ca fapt divers, avem o popularitate mai mare decât crezi tu.

- O să ignor ceea ce ai spus, căci nu am chef de o ceartă. Vreau doar să înţeleg  ce e cu toată lumea. De ce se holbează de parcă nu m-ar fi văzut în viaţa lor, am încercat să deschid sticla de apa, dar am lăsat-o baltă.

- Păi, nu te-au mai văzut aşa, a încercat Jenny să mă lămurească. 

- Aşa cum? 

- Aşa, fără ochelari şi fără jumătate de păr acoperindu-ţi faţa. Ca să nu mai zic că în sfârşit ai nişte haine pe mărimea ta, a zâmbit cu subînţeles.

Nu am făcut decât să ridic o sprânceană. Asta a sunat ca descrierea unui monstru.

- Ce vrea Jenny să îţi zică e că îţi stă mai bine fără ochelari, fără toate şuviţele pe faţă care, între noi fie vorba, cred că sunt de vină pentru miopia ta şi cu hainele astea mai strâmte, ţi se vede cu adevărat silueta. Din fericire, nu sunt atât de mici ca ale majoretelor, care sunt de-a dreptu' greţoase. 

- Mda... mi-am dat ochii peste cap.

Între timp, la masă s-au aşezat Mark şi Jack.

- Hei, aţi auzit ultima bârfă? 

- Care din ele, Jack? a întrebat Ashley. 

- Cea în care Ethan Evans a pus ochii pe micuţa noastră Olivia. 

- Chiar nu am dispoziţia, dar zi mai repede bârfa, i-am zis. 

- Păi asta e bârfa: că Ethan a pus ochii pe tine, a dat din umeri.

- Jack, chiar vreau să-mi priască prânzul, aşa că închideţi gura aia, am aruncat un cocoloş de pâine de pe masă.

- Bine, dar să nu spui că nu te-am avertizat, s-a grăbit să se apere şi s-a ferit din calea muniţiei.

Nici unul nu a mai spus ceva. Toţi înfulecam de parcă n-am mai văzut mâncare în viaţa noastră. Mark nu mi-a adresat nici un cuvânt, dar mă aşteptam în orice moment să spună ceva. Spre surprinderea mea, şi a tuturor de la masă, nu el a spart liniştea ce s-a lăsat între noi. De fapt, a fost spre surprinderea întregii cantine ceea ce a urmat.

- Tu trebuie să fi Ophelia, a spus o voce sigură pe el.

Grozav, bârfa lui Jack s-a adeverit. Trebuie să-mi amintesc să îi dau vreo două în cap.

Speranţa moare ultimaUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum