Speranţa moare ultima

Speranţa moare ultima //9\\

//9\\

Razele soarelui m-au trezit din somn, oprindu-mă să adorm la loc. M-am foit puţin în pat, dar nu am reuşit decât să-mi dau seama că : 1. sunt dezbrăcată şi 2. nu sunt în patul meu.

Am deschis repede ochii. Nu recunoşteam camera, dar semăna cu un dormitor pentru oaspeţi. Majoritatea hainelor mele atârnau care mai de care, de la sutienul de pe mânerul de la geam până la papucul de pe noptieră. Câteva secvenţe îmi veneau în minte. Am strâns şi mai tare cearşaful în jurul meu. Capul a început să mă doară mai rău ca niciodată, ca să nu mai zic că îmi simţeam tot corpul torturat de o forţă invizibilă.

M-am îmbrăcat repede şi am vrut să ies. Am aruncat o ultimă privire camerei. Dacă nu ar fi din cauza durerii şi mai ales a petei roşii de pe pat, nu aş fi crezut firimiturile ce mi-au rămas ca amintire...

Holul era plin de adolescenţi adomiţi pe podea. Se pare că ar trebui să fiu fericită că am dormit într-un pat... Am dedus după mizerie că Ethan nu a apucat să facă curăţenie şi mi-am amintit şi de cameră.

Cei doi erau îmbrăţişaţi ca doi îndrăgoştiţi ce nu s-au văzut de mult. Am oprit-o repede şi m-am grăbit spre casă. Vroiam să scap de imaginile cu cei doi, care bineînţeles că au trebui să îmi rămână în minte.

Aş fi ajuns mai repede, dar mahmureala şi durerea de dimineaţă nu sunt tocmai cea mai bună combinaţie. Primul lucru e care l-am făcut a fost un duş. Casa era goală, părinţii mei probabil că hrănesc animalele de la magazin...

Am hotărât să descarc filmuleţul şi să tai poza pentru a scăpa mai repede. Sinceră să fiu, n-am avut tăria să mă uit nici 5 secunde. L-am derulat direct pe la mijlocul acţiunii şi am tăiat o scenă. Din fericire, erau amândoi sub cearşaf, dar tot se înţelegea... Brrrr.... Am transferat-o pe telefon. Luni dimineaţa aveam de gând să o trimit celei mai bârfitoare fete, Sabrina Sols. O trimiteam cu număr ascuns şi puteam fi sigură că în următoarele 5 minute e la jumătate din şcoală.

Tocmai mă pregăteam să o sun pe Ashley. Aveam nevoie să vorbesc cu cineva, iar ea e cea mai bună prietenă a mea, împreună cu Mark. Era exclus să îi spun lui. M-ar fi mâncat cu fulgi cu tot. Întâi mă îmbăt ca scroafa şi apoi mi-o trag cu un necunoscut. Nu mersi, nu v-a afla asta prea curând...

Nu apucasem să sun că am primit un mesaj. Era o poză cu Gabriella şi Mark. Puteţi ghici unde? Într-un pat, exact. Vă puteţi imagina... sub ea era mesajul: ‚‚sper că eşti mulţumită''. L-am modificat, ştergându-l şi i l-am trimis lui Josh cu număr ascuns. Dacă asta nu îi va frânge inima, nu ştiu ce o va face. I-a pus chiar şi data, cu câteva ore mai înainte, la scurt timp de la mica lui ‚‚petrecere'' cu ea.

Tot ce speram era să funcţioneze, să simtă şi el cum m-am simţit toţi aceşti ani. Mă simţeam un pic vinovată, adică nu e chiar vina lui. Faptul că mie mi-a plăcut de el şi nu mi-a returnat sentimentele nu e chiar vina lui, dar putea să-mi spună totuşi să nu îmi fac iluzii, că nu mă place, orice. Aş fi preferat un refuz decât să nu-mi zică nimic...

Jumătate de oră mai târziu, Ashley suna la uşă. Era binedispusă ca întotdeauna.

- 'Neaţa! Hei, cei cu moaca asta?

- 'Neaţa şi ţie!

I-am făcut loc să între. A urcat la mine în cameră până am luat două pixe cu suc. I-am aruncat una.

- Deci, ce s-a întâmplat? a întrebat cu ochii în laptop-ul meu.

- Păi... dar n-am apucat să continui.

- Aaa! Eşti nebună?

- Vrei să nu mai ţipi ca descreierata? mi-am dus mâinile la urechi.

- Scuze, nu mi-am dat seama că te lupţi cu o mahmureală, a spus cu un zâmbet inocent.