Speranţa moare ultima

Speranţa moare ultima //10\\

//10\\

A doua zi, Matt a venit după mine pe motiv că ‚‚îl va face gelos pe Josh''. Până la urmă, cam ăsta e scopul. Nu e prea complicat, iar asta ar trebui să mărească şansele de reuşită. Înainte de a pleca, am trimis poza cu cei doi iepuri. Eram sigură că o să facă furori.

Tocmai intram în parcarea şcolii. A oprit motorul maşinii, dar nu am coborât niciunul.

- Eşti sigură că vrei să faci asta? m-a întrebat. 

- Da.

Eram sigura pe mine. Nu aveam de gând să dau înapoi. Mi-am îndreptat privirea spre el şi am zâmbit ştrengăreşte.

- Hai s-o facem!

Mi-am dat jos centura şi am vrut să deschid portiera, când m-a oprit.

- Nu te grăbi, strici totul.

S-a grăbit afară după care mi-a deschis el portiera. Mi-a întins mâna şi m-a ajutat să ies. Am pornit spre şcoală împreuna, el cu braţul în jurul umerilor meu, şi al meu după talia lui. M-a lăsat la dulăpiorul meu.

- Ştii, nu trebuie să stai cu mine tot timpul, i-am spus în timp ce îmi căutam cartea de engleză. 

- Vrei ca planul tău să funcţioneze? mi-a şoptit la ureche.

M-am oprit cu mâna suspendată în aer. Nu mă aşteptam să fie aşa de aproape, iar respiraţia lui caldă îmi provoca fiori.

- Evident... a şoptit înapoi. 

- Atunci ai încredere în mine, a spus zâmbitor, sprijinindu-se de dulăpiorul alăturat.

Am închis uşiţa şi am plecat spre prima clasă cu el alături. Sinceră să fiu, era destul de enervent. Adică, e foarte drăguţ, s-a oferit să mă ajute şi tot, dar era sufocant. Pun pariu că nu o să mă lase liniştită nici la baie...

De cum a început ora şi profa nu era atentă, m-am trezit cu un bileţel pe bancă. M-am uitat în jur, încercând să descopăr autorul. Nu a fost prea greu, mai ales că Mark îmi arunca nişte priviri gen ‚‚ ai intrat în mare bucluc, domnişoară''.

‚‚ Ne vedem la bibliotecă la prânz. Fără scuze.''

Asta nu e de bine... Poate că ar fi trebuit să îi dau totuşi un mesaj sau să-l sun cu o seară înainte, să îi spun de plan... Neeeh...

La prânz, m-am ‚‚ prezentat '' la bibliotecă. Am reuşit să îş conving pe Matt să mă lase singură de data asta. Mă uitam printre rafturile de literatură străină, când am auzit o voce arhicunoscută.

- Vrei să îmi explici de ce eşti cu Matt?

Mi-am întors capul şi m-am uitat la el. Era mai serios ca niciodată, iar ochii lui albaştri tradău ura.

- Eşti supărat pe mine? am întrebat fără emoţie în voce. 

- Tu ce crezi? şi-a încrucişat mâinile la piept.

Am oftat, după care am mers până la finalul rafturilor, şi m-am aşezat jos, sprijinindu-mă de ele. Mi-a urmat exemplu, dar nu a mai spus nimic. Aştepta să încep eu. M-am uitat în ochii lui în timp ce am vorbit.

- Josh e un tâmpit, am simţit o lacrimilă încercând să iasă, dar am clipit des, încercând să o împiedic, cred că a observat totuşi. 

- Ştiu, a spus simplu, privindu-mă la fel. Cu toate astea, eşti cu Matt. Cu ce e mai bun? a întrebat rece. 

- Mă ajută să mă răzbun, am lăsat capul în jos.

L-am auzit oftând. Mi-a ridicat bărbia până când m-a privit din nou în ochi şi mi-a zis uşor, dar o parte din acea ură tot era acolo: