Speranţa moare ultima

Speranţa moare ultima //13\\

stiu ca dorat ceva dar e aici pana la urma:) motivul, prostia mea. trebuia sa fie postat sambata trecuta dar ru, cum sa postez fara sa verific? si am verificat, pana sa facut tot documentul alb. taste nenorocite... in orice caz, o sa-l verific maine:) de fapt azi, da peste ceva ore:) inca ceva:) am o veste. buna, rea, spuneti voi :) am o idee de continuare :) asa ca, prologul devine capitol si partea adoua se va numi "ochi pt ochi si inima pt inima" nu o sa o incep imediat, vreau sa mai postez ceva si la cealalta poveste si poate si un one shot de la melodie :) astept critici:) ce nu mai e bun de data asta la descriere?

//13\\

,,Negru. Totul era negru, cu excepţia unei luminiţe albe. Am încercat să fac câţiva paşi, dar m-am împiedicat de nişte şine. M-am uitat din nou la numiniţă, dar ceva stătea în faţa ei. Era el...

Am început să aleg strigându-i numele. Mi-a aruncat o pricire, după care s-a întors spre ea, pornind agale. Mă mişcam greu, de parcă alergam prin lipici, iar el se îndeparta încet. Nu m-am dat bătută, nu vroiam să rămân singură în întuneric. Am învins lipiciul şi am îgnorat furnicăturile din picioare şi m-am grăbit, reuşind să îl ajung.

Mi-am încolăcit mâinile în jurul taliei lui. Ceva îmi spunea să nu-i dau drumul, ca şi când cineva era în spatele meu, aşteptându-mă singură pentru a mă devora.

- Nu mă lăsa.... am spus cu voce joasă, luptând cu lacrimile ce stăteau să iasă.

A ieşit din braţele mele şi pentru o clipă m-am simţit îngheţată. Un cristal sărat s-a prelins pe obraz... dar a fost imediat şters.

- Nu te voi lăsa niciodată... m-a îmbrăţişat.

Nu am aşteptat mai mult pentru a-i răspunde. Mă simţeam rece, înfrigurată, iar el era aşa de cald...''

M-am trezit cu o senzaţie ciudată în stomac. Nu, nu era foame, deşi aş fi crezut asta, din moment ce e dimineaţă. Mă simţeam deja plină, deşi nu mâncasem de când am ajuns acasa de la bal. Din fericire, nu m-am trezit cu soarele în ochii, un lucru pe care îl detesc foarte tare, mulţumesc draperiilor mamei, dar Cineva avea chef de joacă...

- Vrei să nu îmi mai ciufuleşti părul? am mormăit fără să mă uit la el.

Mi-am amintit de faptul că Mark a adormit în patul meu, dar abia pe moment mi-am dat seama că îl cam sufocam... Bine, nu chiar. Eram doar pe jumătate coocţată peste el. Vroiam să mă întorc pe partea mea, dar nu m-a lăsat.

- Unde te ducii?

- Nu schimba subiectul. Nu mă mai ciufuli, i-am dat peste mână şi mi-am întors capul pentru a-l vedea.

Părul negru, drept şi foarte ciufulit stătea în toate direcţiile, dar arăta drăguţ. Ochii lui erau atât de albaştri.... bine, asta n-a avut sens... oricum, erau senini şi călduroşi? Bine, nu ştiu, nu puteam gândi prea bine în momentul acela...

- Nu te ciufulesc, îţi fac cârlionţi, mi-a răspuns înapoi.

- Şti că îi urăsc...

- Nu te mai încrunta că o să rămâi aşa. În plus, cârlionţii sunt drăguţi. În ultimul timp, n-ai făcut decât să ţi-l arzi cu placa aia.

- Uite cine vobeşte, mi-am dat ochii peste cap în timp ce îi întindeam o şuviţă. Da, cu siguranţă întins cu presa, i-am zis, după care am început să îl răsucesc.

- Hei, tocmai l-am întins aseară, mi-a plesnit uşot mâna.

- Ei bine, şi eu l-am întins aseară, aşa că nu ai nici un drept să mi-l încreţeşti.