Nu-mi pasă! Volumul 1

Cap.13 Șah-mat

"Există două feluri de a-ţi dovedi dragostea pentru o femeie; căsătorindu-te cu ea dacă este liberă şi respectând-o dacă nu este." Alexandre Dumas

Nu am dormit toată noaptea, zborul fiind la şase dimineaţa mi s-a părut un mic chin dinaintea paradisului. Nu ştiam dacă văzuse e-mailul şi îi trimit un mesaj la trei noaptea, voiam confirmarea lui dacă îl citise, de restul nu mai îndrăzneam. Îmi fac o cafea şi încep să mă panichez un pic, lipsa lui la aeroport ar însemna pierderea lui pentru totdeauna. Va fi o vacanţă mizerabilă în cazul acesta, îmi voi îneca amarul într-o ţară străină, singură. Singurul lucru pozitiv va fi acea destinaţie turistică atât de frumoasă şi un nou început. E prima oară în viaţa mea singură într-un aeroport şi mai ales în perioada asta a anului. Înainte să ies din casă mă uit în oglindă, îmi arunc o privire de aia "o poţi face, fii puternică şi distrează-te! " mă îmbărbătam, în inima mea nu simt un final fericit pentru noi. L-am avertizat cu prea puţin timp, el e unul meticulos, conştiincios cu munca sa, nu cred cum ar fi putut pleca aşa de azi pe mâine. Simt prea multe iar şi uneori prea puţin, sensibilitatea îmi este uneori cel mai mare defect şi impulsivitatea mi-o condamn des. Alex iubea aceste defecte, el mă iubea şi atunci de ce nu a putut trece peste ceea ce am făcut. Toate momentele frumoase şi toată iubirea a fost în zadar?

Am făcut check-in-ul şi nici urmă de el. Îmi vine să plâng dar nu vreau să o fac de faţă cu toată lumea şi atunci îmi muşc limba, la naiba m-am muşcat prea tare. Stau la urmă, nu văd pe nimeni. Numai în filme fuge el după ea în aeroport.
În viaţa reală nu se întâmplă ca-n filme, Alex nu vine la mine să mă sărute şi să mă ridice cu picioarele de pe pământ doar cu o îmbrăţişare, una din alea care anulează tot ce e destrămat între noi. În viaţa reală, Ana pleacă singură în Portugalia şi e tristă. Îmi închid telefonul în avion şi decid să nu îl mai deschid ore bune de acum. Fără telefon, fără internet, doar eu şi marea vreau să fiu. Vreau să plâng în mare cât pot ca apoi să nu mai plâng niciodată pentru el. E atât de bine să fii undeva unde nu te cunoaşte nimeni, să poţi face orice fără să te gândeşti la ce ar zice lumea, alţii trăiesc aşa de ani de zile. E timpul să încep şi eu. Nu la topless mă gândesc, deşi mi-a fugit gândul un pic. Nu sunt genul de topless. Sunt genul care se uită mai mult. Voi încerca să mă distrez un pic în săptămâna asta în Portugalia. Ador portugheza, mi se pare o limbă atât de pasională, cred că cineva ar putea să mă "ude" mai mult decât marea doar prin limbaj. Deci nu va fi o problemă prea mult lipsa lui Alex în acest colţ de paradis. Nici nu am de gând să îmi plâng de milă prea mult, o zi maxim, după mă reculeg şi petrec. Bine, mai mult vreau să explorez una din cele mai frumoase librării din lume, librăria Lello.

Unele pasiuni te urmăresc oriunde ai fi şi nu voi rata această şansă. Şi tango, nu pot uita de dansul ce îmi face tot trupul să tremure şi inima să tresară. Şi gândindu-mă la ceea ce vreau să vizitez aici, îmi răsună vorbele lui Klaus iar în minte, "Fii femeie!" , la naiba, câtă dreptate are. O femeie puternică nu plânge după un fost într-o cameră de hotel în Portugalia, nu, ea îşi pune cea mai frumoasă rochie şi cele mai sexy dresuri, se aranjează bine şi pleacă în viaţă. Pleacă încrezătoare şi cu capul sus, mândră şi în căutare de o nouă aventură. Doamne, iar mi-e dor de nemernicul acela. Oare el ar fi venit cu mine în Portugalia? Mă uit ca un copil în prima lui excursie asupra mării din avion, entuziasmul mă cuprinde dar şi oboseala. Nu am timp de oboseală acum, am prea multe de planificat. Alex e scos din decor, deci mai multe lucruri de făcut şi mai puţin sex în hotel.