Nu-mi pasă! Volumul 1

Cap.14 Lupul singuratic

"Ultimul rămas bun, în dragoste, este acela care nu se spune." Alexandre Dumas

Ştiţi senzaţia aia nenorocită atunci când ai convingerea şi siguranţa că ai uitat o persoană, pentru simplul fapt că nu te mai gândeşti la ea, reprimând sentimentele şi doar o privire, o vorbă din partea acelei persoane şi tot ceea ce ai simţit se întoarce şi parcă şi înzecit! Adică la naiba, nu? Cum e posibil ca atunci când vrem să uităm pe cineva, universul ne reaminteşte încontinuu de acea persoană, de parcă ar vrea să nu o uităm, să o iubim în continuare. Nu, nu, eu îmi voi strivi, îmi voi anula, mă voi dezîndrăgosti, (sincer nici nu ştiu dacă există aşa cuvânt) şi eşti ferm convins, până în momentul revederii. Abia atunci afli cât de mult ai iubit acea persoană sau cât de puţin. Atunci e momentul adevărului. La mine a fost abia după ce am făcut sex cu el, ce vreţi? Nu mai aveam şaisprezece ani, la mine fluturaşii erau în altă parte. Şi vrei mai mult, mai intens. Repet, nu confundaţi sexul cu dragostea, deşi m-am simţit îndrăgostită iremediabil după Klaus după câteva numere. Dar asta pentru că eram îndrăgostită dinaintea sexului, asta e cel mai frumos, asta a fost cel mai minunat la el. De ce vorbesc la trecut? Da, Klaus a fost minunat, dar unele poveşti nu au sfârşitul pe care ni-l dorim sau merităm. Viaţa e  asemenea unei plimbări într-un roller coaster, pleci încet ca apoi să prinzi viteză, cu răsturnări spectaculoase, coborâri şi urcuşuri, cu momente în care îţi taie respiraţia, clipe de neuitat care te fac să simţi că zbori şi eşti deasupra norilor, clipe teribile în care într-o fracţiune de secundă simţi că trăieşti cu adevărat cât o întreagă existenţă. Viaţa e o călătorie, plină de suspans, lacrimi, fericire şi alegeri care ne definesc întreaga cursă pe acest pământ. Să fiu cu Klaus, s-a simţit ca şi , e greu să explic, ca şi cum te trezeşti noaptea însetat şi bei apă. Cât de bună e apa aia, ai impresia că nu ai mai băut niciodată o apă aşa bună. Deşi o bei de ani de zile, în momentul acela ţi se pare cea mai bună. Atât de bun era Klaus în pat. Şi eu, evident. Treaba se face în doi şi între noi era conexiune. Cel puţin când venea vorba de sex.
Cu toţii avem fantezii, Klaus era a mea.
Haideţi să vă povestesc cu lux şi amănunt, glumesc, nu sunt chiar atât de nebună, iar povestea asta nu e despre sex. E povestea a doi oameni care s-au întâlnit la momentul nepotrivit din perspectiva ei, în timpul nepotrivit. Şi la care la un moment dat, s-a săturat să se întrebe "Dar cum ar fi fost dacă...? " şi a început să trăiască şi să facă greşeli. Deşi am făcut multe greşeli în viaţa mea,  el nu a fost o greşeală, el a fost o alegere.
Sună atât de clişeic, dar toate se întâmplă cu un motiv, sau cel puţin asta prefer să cred, Klaus, a intrat în mine, a intrat în viaţa mea cu un motiv.
Şi la fel ca orice altă persoană care intră în viaţa mea, aveam două, nu trei alegeri: să o ignor, să o iubesc sau să o detest.
Oare ce alegere am făcut?
Hai să vă povestesc ce s-a întâmplat în Portugalia cu Klaus înainte să vină Alex. Da, da, Alex a venit după mine.

În urmă cu două zile

-Ai să te lingi pe buze de fiecare dată când auzi numele meu, ca apoi să îţi muşti buza de dorinţă. Vreau să pătrund acolo unde mulţi au eşuat. Și vreau să pătrund adânc, în mintea ta mai rău ca-n tine. Vreau să pătrund şi să rămân acolo, să simţi nevoia să mă smulgi din tine atunci când vrei cu altul să te culci. Să simţi străine alte mâini, alte buze, alt trup asupra ta. Să mă vrei atât de tare când termin cu tine încât să îţi devin o obsesie, un viciu şi ca orice viciu, o slăbiciune. Acum o să te am cum vreau eu, nu plec până când nu-mi satisfaci orice dorinţă, orice moft şi până când nu mă implori să fiu al tău amant. Amant pentru o noapte momentan, mâine vii ca o pisicuţă în călduri singură după mine. Vreau să îţi citesc disperare în ochii ăia frumoşi, dorinţă şi cu urme de rimel pe la ochi pentru lacrimile în lipsa mea. În genunchi, ca o fetiţă ascultătoare te vreau. Gata să-mi satisfacă toate poftele trupeşti. Ai înţeles?
Îmi spune Klaus în timp ce îşi plimba degetul pe buzele mele. Înghit în sec, am gâtul uscat mai mereu în prezenţa lui. Stomacul meu era întors pe dos, pulsează ca un nebun, agitaţia mă stapânea un pic, transpiram chiar. Poate era şi de la căldură. Mă enervam cât de agitată puteam fi în preajma lui, suntem în pat amândoi la ora unu ziua şi tresar atunci când îşi plimbă degetele pe abdomen, mă întorc înspre el cu privirea şi mă trage mai aproape de el. Nu pierdem timp în detalii şi începem să ne dezbrăcăm unul pe altul.
-Ai înţeles? Îmi repetă cu mâna pe bărbia mea.

-Da, cât timp avem? Îl întreb să ştiu cum va decurge după amiaza.
-Cât vrem noi! Sunt al tău până mâine dimineaţă.
-Al meu? Intreb cu ochii cât cepele.
-Al tău!
-Dar, parcă nu îţi plăceau adjectivele posesive!
-Nu când vine vorba și de sex!

Şi am avut timp, timpul parcă ne-a dat timp din oficiu. Unghii înfipte în spate, gemete în ecou, sudoarea plăcerii sexuale şi doar noi doi. Pe repeat de vreo câteva ori. Era mai bun poate un pic ca Alex, dar nu ştiu. Ceva lipsea categoric între noi, iubirea. Cu Alex era diferit, atingerile lui erau pasionale, unele dulci, sărutările lui pătimaşe și pline de dragoste cu un amestec de extaz orgasmic mă înnebuneau uneori. Cu Klaus e doar sex. Cum am putut arunca totul pentru o noapte de genul? Dar în momentul acesta tocmai de asta am nevoie. De sex fără ataşament, de o aventură nebună în braţele unui străin. Totul îmi e străin la el. Şi îmi e frică în sinea mea să nu găsesc nimic familiar cu fosta mea relaţia cu Alex. Apoi am făcut ceva ce nu mă aşteptam să fac. Am început să plâng.

-Ce faci? De ce plângi? Am fost chiar atât de rău? Mă întreabă nedumerit.
Te rog, opreşte-te, calmează-te.

-Nuuu, nu fi drăguţ acum cu mine. Îi spun printre lacrimi. Nu vreau să fii dulce.

-De ce? Îmi spune cu o voce joasă.

-Nu vreau să ajung să te iubesc iar.

-Ooo sweetie, dar ce te face să crezi pentru un minut că ai încetat vreodată să mă iubeşti.

-Aşa fii nemernic. Aşa vreau să te ţin minte.
Lacrimile îmi curgeau involuntar, stăteam cu capul pe pieptul lui, îi auzeam bătăile inimii, ce sunet frumos.
Am ţinut în mine atâtea lacrimi, atâta iubire, atâta pasiune, încât acum când totul s-a întâmplat, parcă mă depăşeşte emoţional. Nu ştiam de ce plâng sau o parte din mine ştia prea bine.
-De ce ai venit în Portugalia, Karl?

-Deci acum ne întoarcem la Karl?
Ţi-am spus, pură coincidenţă să dau peste tine aici.

-Îmi tot spui asta, dar nu te cred.

-Nu-mi prea pasă dacă mă crezi sau nu! Ăsta e felul tău de a mă face să plec din camera ta sau ce?

-Nu, dar nu cred în coincidenţe stranii. Doar atât. Îi spun fugitiv. Mă duc sã fac un duş, vii?

-Du-te înainte, vin şi eu imediat.

Karl

"Totul merge conform planului,
ne-am văzut şi în curând voi conclude şi afacerea. Ai avut dreptate, e prea uşor. Aşteaptă detaliile mele. Aştept banii viraţi în cont până diseară."
Mesaj trimis.

Notă *

Dacă nu vă ţin eu în suspans, atunci cine? Nu scăpaţi aşa uşor de mine.
Ne apropiem de sfârşit. Vă mulţumesc pentru comentariile voastre şi voturile voastre. Aveţi un pic de răbdare şi veţi afla ce pune la cale Karl.
Cu cine se întoarce Ana din Portugalia?