Nu-mi pasă! Volumul 1

Cap.9 Indoielile inimii

"Nu ştiu unde duce drumul meu, dar merg mai bine când te ţin de mână." Alfred de Musset

Ana

Mă trezesc la spital, confuză şi cu Alex lângă mine. Un Alex obosit, nebărbierit dar zâmbitor. Mă doare capul şi întreg corpul îl simt amorţit.

-Ce s-a întâmplat? Îi spun cu o voce joasă, am gura uscată.

-Nu-ţi aduci aminte nimic? Mă întreabă bubu meu.

-Nu prea. Ultimul lucru pe care mi-l amintesc e...

-Nu te chinui, îţi vei aminti. M-ai speriat atât de mult zilele astea, bubu meu. Dar totul a trecut. Eşti bine şi înafara oricărui pericol. Îmi spune sărutându-mi mâna tandru.

-Te rog, spune-mi ce s-a întâmplat cu noi?

-Bubu, noi suntem bine. Eşti ameţită de la tot ce s-a întâmplat. Nu te agita, mă duc să îţi aduc o cafea şi să îţi sun părinţii. Mă sărută pe frunte şi iese din camera de spital.

Îmi vin nişte imagini oribile în minte, un om nebun cu un pistol ameninţa pe cineva, dar de ce atrag numai psihopaţi şi situaţii nebune. Câteva secunde şi ieşeam din cafenea, incredibil ce fac oamenii din pasiune şi nebunie. Vai, telefonul meu oare unde e? Am speriat pe toţi cei dragi prin acest accident, dacă să fii împuşcată se poate chema accident. Ce e în capul unora, de gelozia şi răzbunarea devin înlocuite cu arme mortale. Săraca femeie, oare mai trăieşte?

-Bea, te vei simţi mai bine. Îmi spune cu mâna întinsă spre mine.
Câteva zile te vei simţi derutată.

-Mama s-a speriat?

-Nu i-am spus tot, am sunat-o dar am vrut să evit prea multă îngrijorare decât atunci când...

-Când ar fi fost să mor.. Spune-o!

-Nu vorbi aiurea, te rog. Nu mi s-a părut cazul să o fac să se agite atât, ştii că stă prost cu inima. Nici eu nu m-am confruntat cu astfel de situaţii până acum. Te-au găsit lângă telefonul tău şi au sunat la ultimul apelat, plus că "Bubu meu" în telefon trebuia să fie iubitul tău. Nu?

-Îmi pare rău, sunt recalcitrantă şi durerea asta groaznică de cap mă face irascibilă. Alex, nu pot să te mai mint, am făcut ceva groaznic. Mă simt prinsă într-un coşmar de două zile în capul meu, nu vreau să mă ierţi, vreau doar să ştii.

-Bubu meu, mă sperii. Ce tâmpenii vorbeşti, probabil e normal să fii atât de ameţită, dar nu te-a lovit în cap bubu glonţul ci în splină, mulţumim lui Dumnezeu, nu pentru glonţ, dar nu ai nevoie de splină...

-Alex, te rog. Ştiu că vorbeşti mult atunci când eşti agitat. Dar te rog, ascultă-mă. Nu ştiu ce m-a împins să fac asta, dar te-am înșelat. Gata, am spus-o. Îl văd galben la faţă, apoi roşu, dacă se face şi verde, avem un semafor, îmi arde de glume, mda, e un mod de-al meu de a nu dramatiza situaţia. Tind să exagerez des situaţiile cele mai simple.

-Ştiu. Ţi-am văzut un mesaj în telefon. Probabil nu ai avut timp să le ştergi.

-Mi-ai umblat în telefon?

-Ce era prima oară sau ce? Tu nu o făceai?

-Nu!!! Aveam încredere.

-Ce păcat, se pare că eu nu aveam dar pe bună dreptate. Cu cine te-ai culcat pe la spatele meu? Cum ai putut? Cum ai putut să mă priveşti în ochi? Când nu ţi-am mai fost deajuns Ana?

-Vrei să vorbim aici? Taci şi ascultă ce vreau să îţi spun. Vorbim acasă restul.

-Tu ai început discuţia şi acum vrei să tac? Îmi fac bagajul şi nu mă găseşti când ieşi de aici dacă asta ai vrut, să scapi de mine! Şi nunta?? La ce ai acceptat să ne căsătorim? Sunt un fraier pe care îl ai de bun şi cu ăla te distrai sau ce? Spune!

-Nu ţipa te rog. Nu e nevoie să pleci tu, e apartamentul tău. Plec eu de îndată ce găsesc o altă casă. Nu m-am culcat cu nimeni. Fizic nu a fost nimic.

-Nu înţeleg. Cum m-ai înşelat?

-Am vorbit cu cineva pe internet. Şi o discuţie a dus la alta şi tot aşa.

-Ce idioată eşti! Ce dracu e în capul ăla al tău! Cât timp?

-Mersi de "complimente", mi le merit. Vreo două săptămâni. Ce vrei să îţi spun, am greşit, m-am lăsat condusă de situaţie, mi-a plăcut felul lui.

- Te-ai înroşit! Te-ai îndrăgostit sau ce? Rupem logodna şi fugi la el?

-Nu fug la nimeni. Şi nu, am fost îndrăgostită mai mult de imaginea pe care mi-am creat-o în mintea mea, e ca şi cum ai fi îndrăgostit de un personaj fictiv, nimic mai mult.

-Minţi! Se vede pe faţa ta, de asta erai atât de distantă cu mine, nervoasă şi te aprindeai din orice fleac. Îţi lipsea atunci când nu puteai vorbi cu el. Doamne ce orb am putut fi! Nu te pot vedea acum, am crezut că mă iubeşti şi tu căutai atenţia acestui individ. Ai distrus doi ani din viaţa ta, a meritat? O să vină Daniela să te ia, eu plec.

-Nu poţi da toată vina pe mine? De câte ori m-ai neglijat, te-ai schimbat după logodnă de parcă nu te cunosc. Nu zic că tu m-ai împins în prostia asta dar fii bărbat şi recunoaşte!

-Şi ce? E normal să te schimbi, dar asta nu înseamnă că trebuie să cauţi plăcere în alte părţi. Răspunde-mi, i-ai trimis poze cu tine?

-Vorbim acasă, mă simt groaznic!

-Vorbim acum, acasă nu mai vorbim nimic! Am terminat-o! Să te iert? Asumă-ți consecinţele acţiunilor tale! Ia-ţi telefonul şi scrie-i în continuare, sună-l, poate e îngrijorat.

-Nu e aşa şi nu am vorbit la telefon niciodată. Şi am încheiat tot.

-Ar trebuie să mă consoleze sau ce? Ştii ce? Nu-mi pasă!

A plecat şi abia atunci am putut să plâng. Nu aveam de gând să fac o scenă acolo. Mai mult decât făcusem deja. Două zile după, am ieşit din spital. M-am întors la o casă goală şi o situaţie proastă. La ce mă aşteptam din partea lui? Avea dreptate să plece, dar aş fi vrut să stea de vorbă mai mult cu mine. Meritam măcar atât. Am nevoie de linişte şi să îmi pun în balanţă sentimentele mele. Nu ştiu ce mã doare mai mult, faptul că l-am dezamăgit sau plecarea lui. La telefon nu-mi răspunde şi nu voi mai insista. Presupun că îi trebuie timp să analizeze situaţia penibilă în care ne-am pus. Momentan sufăr, pentru amândoi ca o idioată. Pentru Klaus că m-am lăsat prostită, manipulată şi "călcată în picioare". Pentru Alex că am greşit, l-am minţit şi l-am făcut să plece din viaţa mea.
E normal să am îndoieli serioase şi până nu voi fi sinceră cu mine, nu voi vorbi cu nimeni. Am vorbit prea mult, am pus suflet prea mult şi m-am încrezut în oameni străini, acum singură trebuie să îmi ling rănile şi să o iau de la capăt. De ce nu putea fi totul un vis? De ce nu putea fi totul o poveste?

*Notă

Dragii mei, ştiu nu am mai postat de mult. Sper să mă revanşez, voi votaţi, it's a win-win ❤. Dacă vă place povestea, aştept feedback.
HMMM, a greşit Alex să plece sau sunt şanse ca cei doi să se împace?
Va mai auzi Ana de Klaus sau e istorie?
Vă mulţumesc celor activi şi voi încerca să nu dezamăjesc cu următorul capitol.