Alice in wonderlend (yaoi)

Prolog

  Rafalele calde ale lunii iunie mi-au mângâiat blând chipul. Era o zi superbă, atât de liniștită și atât de statică ca și când timpul s-ar fi oprit în loc așteptând, așteptând și iar așteptând. 
   M-am așezat mai bine în balansoar, legănându-mă în ritmul audierii. Mi-am proptit capul de spătarul tare ,ochii fiindu-mi împăienjeniți de lumina orbitoare a soarelui. Nu am prieteni, sunt un singuratic, însă asta nu mă oprește să visez. Să văd lumea diferit față de alții, mult mai vie, pictată în cele mai îmbietoare culori. Fantasme. Probabil acesta este motivul pentru care nu am niciun prieten, însă nu a reprezentat niciodată pentru mine un impediment.
   Mi-am pogorât privirea asupra cărții pe care o aveam așezată în poală încă nedeschisă. Mi-am trecut degetele peste coperțile acesteia. Aveam de gând să mă bucur de toată această liniște savurând cuvintele care se aflau înșirate pe aceste pagini.
    - Al, sora mea a venit alergând cu toată acea rafală de bucle aurii săltându-i-se la fiecare pas.
  S-a așezat în balansoar lângă mine, ochii ei albaștri desprinși parcă de pe cerul senin fixându-mă rugători.
   - Vrei să îți citesc, am întrebat și a încuviințat printr-o înclinare a capului.
   Al... Nu este numele meu. Este de fapt prescurtarea lui deoarece părinții mei și-au dorit întotdeauna o fată. Aceasta a apărut mulți ani mai târziu. Numele meu este Alice și a fost subiectul râsului tuturor colegilor mei, următorul motiv pentru care nu am niciun prieten. Însă asta nu m-a influențat în niciun fel. Am rămas neschimbat, nu poți scoate biblioteca dintr-un șoarece de bibliotecă.
   - Să începem povestea atunci, am zâmbit, iar Isabella s-a declarat încântată. Alice în țara minunilor.
  Pălărierul povestește:
Suntem nevoiți să așteptăm acea creatură iar și iar în fiecare zi, plictisindu-ne. Pisica de Chesire s-a întins leneșă pe două scaune cu un zâmbet satisfăcut. Uneori detest acel zâmbet. E atât de enervant să-l vezi în fiecare zi, oră de oră. Trebuie să apară, mi-am repetat pentru a suta oară în această după-amiază. Mi-am aranjat mai bine pălăria și m-am privit în oglindă. În puțin timp va trebui să ne reluăm rolurile. Niciunul dintre noi nu mai știe cu adevărat care îi este propria personalitate, cu toții am fost prinși în acest univers, repetând aceleași bazaconii la infinit asemeni unui megafon stricat. Încercarea de a schimba firul poveștii nu a reprezentat niciodată o obțiune. Le-a fost prea frică pentru a mă susține.
   Iepurele și-a îmbrăcat costumul său alb care strălucea în lumina soarelui, nefăcând astfel diferența între blana sa și costum,  ceasul atârnându-i greu pe piept. Arătăm atât de diferit împreună, însă ne unește același scop, aceea fetița răzgâiată. Mi-am proptit capul în palme, analizând situația dramatică.
   Suntem blocați aici experimentând aceleași lucruri în fiecare zi, doar Regina de Inimă Roșie pare fericită de această situație profitând fără milă pe urma nefericirii noastre.
   - Mai facem un joc, a întrebat omida  culorile ei variind de la tente de verde murdar până la bej aprins.
   Acesta e singurul nostru mod de a mai bate plictiseala, însă mi s-a luat. M-am săturat de acest joc, m-am săturat de Regină și m-am săturat de acest loc! Am luat teancul de cărți de pe masă, amestecându-le. Trebuie să mă bine dispun înainte să apară, de fapt cu toții trebuie.
  M-am mai privit o dată în oglindă. Părul șaten-roșcat îmi stătea în bucle pe umeri încadrându-mi chipul sumbru. Ochii verzi ca de jad în flăcări m-au ațintit ca o seceră. Am râs de propria-mi înfățișare. Propria mea existență e de tot râsul. Am lăsat o carte jos, privirea aprigă a omizii sfredelindu-mă și am rânjit. Am pierdut șirul dăților în care am câștigat. Ironic cum un nebun poate câștiga la un joc de cărți. Nu poate, nu? Lumea aceasta e bizară de îi poate îngădui unui personaj ca mine să existe.
   Al povestește:
Cădeam, cădeam... Era întuneric sau doar țineam eu ochii închiși de teamă. Voi ajunge la sol, cândva, iar când se va întâmpla asta voi deveni una cu el. M-am cutremurat. Impactul va fi iminent, zdrobitor, fisurându-mi întreg trupul. M-am oprit și nu a durut. Am răsuflat ușurat.
   M-am ridicat de jos și m-am scuturat de țărână. Mi-am rotit privirea prin jur, constatând cu stupoare că habar nu aveam unde anume mă aflam. Ce naiba?!