Alice in wonderlend (yaoi)

9.Din nou singuri

Pălărierul povestește:
Nu știu ce poate fi mai frumos, soarele răsărind pe cerul de un albastru marin sau făptura care doarme acum în brațele mele, depinzând de mine. Am zâmbit cu blândețe. Am alergat toată noaptea, însă trupul nu-mi este obosit. Căsuța de care vorbea iepurașul e doar la cinci pași distanță de noi. Sufletul îmi e atât de ușor cum nu mi-a mai fost niciodată. E ca și cum am fost eliberat de o povară îngrozitoare, iar cel care e răspunzător pentru asta e el.
Am deschis portița care separa acea căsuță de poienița de mușețel. Pot în sfârșit să pun această frumoasă adormită într-un pat confortabil. Era doar o cămăruță cu un pat, o sobă cu plită și o masă extrem de joasă pe care se afla un plic alb. În încăpere era cald semn că mai trăise cineva aici înainte. L-am așezat pe Alice pe pat, acesta arătând atât de angelic. De ar putea să îmi zâmbească așa și când e treaz, deși mai mult aș vrea să-i văd acest trup firav și palid acoperit de sânge. Mi-am trecut degetele prin părul său auriu. Nu știu dacă sărutul acela a însemnat ceva, știu doar că mi-ar fi plăcut să-l sufoc cu el pentru al nu-l mai avea nimeni. Am luat plicul de pe masă și l-am deschis. Sper doar că cine a locuit aici să nu se supere. Dubios că mie îmi este adresat.
" Dragul meu Pălărier,
Dacă citești asta înseamnă că planul este deja pus în funcțiune. Înainte de a-ți explica ce înseamnă asta vreau să îmi cer scuze față de tine. Știam ceea ce simți pentru mine și totuși am profitat de bunătatea ta. Te-a rănit dispariția mea, dar dacă nu aș fi făcut-o, acum aș fi fost moartă. Îmi pare rău și îmi doresc ca tu să găsești persoana potrivită pentru tine așa cum am făcut-o eu."
O lacrimă mi-a alunecat pe obraz. Regina... Atât de egoist din partea ei. Privirea mi-a alunecat pe Alice care se afla lângă mine. Pot găsi pe cineva care să mă accepte cu tot cu nebunia mea?
" Regina a încercat să mă ucidă de câteva ori și a eșuat lamentabil în a mă găsi, de aceea a împrăștiat un zvon fals cum că aș fi murit din mâinile ei. Am așteptat cu ardoare aceste zile, iar cei care vor schimba lumea sunteți tu și acel Alice care este lângă tine, pot să-mi dau seama. Alice a fost întotdeauna firavă, fie fată fie băiat, presimt că nu este schimbată deloc. Dar faptul că este un băiat e ceea ce ne poate fi extrem de folos, mai ales că regina are o slăbiciune pentru bărbații frumoși. În câteva zile, cel mult o săptămână voi primi sprijinul de care am nevoie pentru a o detrona pe ea și tot imperiul instaurat printr-o mare minciună. Până atunci bucurați-vă de timpul petrecut împreună.
Cu cea mai mare dragoste, regina! "
Alice s-a foit în așternuturile albe și a întredeschis ochii de un albastru asemenea safirului. M-a privit apoi s-a ridicat în șezut, analizând încăperea. Cât mi-aș dori să-l pot săruta din nou, însă probabil mă urăște. Nu îmi doresc asta, oricât de aprigă ar fi dorința de ai stăpâni trupul.
- Aceasta e casa de refugiu de care vorbea iepurele, am spus înainte să întrebe. Odihnește-te până găsesc eu ceva de mâncare!
Acesta a clătinat din cap, expresia inocentă de pe chipul său, dezarmându-mă.
- Pot să te ajut, s-a împotrivit, iar eu l-am apucat de încheietura mâinii țintuindu-l de pat.
- Nu am nevoie de ajutorul unui copil slab ca tine.
Expresia i-a devenit crâncenă. Așa, urăște-mă. Urăște-mă cât de mult vrei! Dacă asta te face să stai locului nu am nicio problemă. S-a zbătut încercând să scape și eu i-am imobilizat trupul firav cu al meu. Am surâs. Situația nu pare atât de rea.
- Dar cunosc multe metode prin care te pot face docil.
Nu vreau să creadă că glumesc. Faptul că suntem aici e singura noastră alternativă de a rămâne în viață, iar pentru a rămâne astfel trebuie să avem grijă să nu ne vadă nimeni și să nu ne simtă prezența. Nu îmi doresc ca el să rătăcească pe afară de unul singur cu riscul de a se pierde prin pădure sau de a fi mâncat de vreo creatură. M-am apropiat și i-am lins lobul urechii, făcându-l să tresară. L-am eliberat și am răsuflat ușurat atunci când a rămas locului, însă privirea i-a rămas de neînduplecat. Nu avem cum să nu ignor roșeața din obrajii lui care ar fi trebuit să fie palizi.
Am început să cotrobăi peste tot în căutare de fructe sau orice altceva putea fi comestibil. Se pare că regina avea de gând să ne lase să răbdăm de foame. Tot ce am putut găsi au fost tacâmuri. Se pare că nu am altă alegere, deși nu vreau să îl las singur.
- Voi ieși afară să caut de mâncare, tu rămâi aici.
Nici nu s-a uitat în direcția mea când am rostit asta. Nu o fac pentru că așa vreau eu Alice, o fac din dorința de a te proteja. De parcă ar putea să mă audă. E singura soluție pe care o am. Am oftat trist și am ieșit afară fiind întâmpinat de soarele arzător al dimineții.
Alice povestește:
Acel sărut pare de domeniul trecutului acum. Privirea lui e atât de rece asemeni unul iglu. Cine se crede el de se poate juca cu sentimentele mele astfel?! Am auzit ușa închizându-se în urma sa, lăsându-mă singur.Nu vreau să rămân singur, mi-e atât de teamă de singurătate și totuși mereu am fost astfel. Fără niciun prieten căruia să-i pese câtuși de puțin de mine. O foaie de hârtie se afla aruncară pe podea. Am luat-o și am desfăcut-o. Ochii mi-au fugit asupra cuvintelor scrise îngrijit, formând o scrisoare.
    Era regina. Era o scrisoare adresată lui. Pălărierul a iubit-o. Inima mi s-a frânt în două la imaginea femeii necunoscute ținându-l de mână și zâmbind fericiți. Oare el încă o iubește? A fost egoist din partea mea să cred că ar putea câtuși de puțin să țină și la mine. Ea e marea lui dragoste nu eu. Privirea mi s-a încețoșat. Lacrimi? Când am început să îl iubesc atât de mult? Cum de am lăsat să mă îndrăgostesc de o persoană ca el? Mi-am șters lacrimile, dar au apărut altele. Am făcut scrisoarea ghemotoc și am îndesat-o în buzunarul pantalonilor. Chiar atunci pe ușă a intrat el care aducea în poalele tricoului probabil fructe de pădure.
    - Alice?
    M-a privit îngrijorat și a alergat spre mine. Lacrimi idioate! De ce nu dispăreți? Cu cât le ștergeam cu atât apăreau mult mai multe. A lăsat ceea ce culesese pe măsuță.
    - Dacă știam că o să te supere atât de tare te luam cu mine.
  A oftat și m-a cuprins în brațele sale, căldura trupului său înăbușindu-mi sughițurile. Nu merit asta.
  - Îmi pare rău că te-am supărat, Alice! Acum te rog nu mai plânge.
  Nu i-am mai văzut niciodată această latură. Blând și totodată drăgăstos. E ca un alt Pălărier, un Pălărier pe care nu am niciun drept să îl fi cunoscut. Am încercat să îl îndepărtez, dar îmbrățișarea lui devenea mult mai aprigă. Îmi doresc să mă vadă numai pe mine. Sunt cel mai mare egoist dacă am putut să gândesc așa ceva. El o iubește pe regină, nu există loc și pentru mine în inima lui. Atunci ce a însemnat acel sărut? Ce însemn eu pentru el? Doar o modalitate de a pierde timpul? Încearcă să mă amăgească?
  - De ce m-ai sărutat atunci, am întrebat printre sughițuri.
  - Pentru că așa am simțit.
  Răspunsul său m-a mai liniștit, dar nu suficient. Și ce înseamnă asta? Dacă o va întâlni din nou sigur va uita de mine. Acum sunt gelos. Când am ajuns să mă îndrăgostesc atât de tare de el? M-a sărutat apăsat pe frunte.
  - De asta te îngrijorai tu? Mi-a zâmbit. Hai să mâncăm.
  Mi-am șters lacrimile de la ochi și l-am ascultat. Nu are rost să-i spun toate astea. Nu când nu știu ce simte și el pentru mine. Am mușcat din fructul care arăta ca un măr de culoare  violetă.
  - Mi-ar fi plăcut să te văd îmbrăcat în acea rochie, a spus dintr-o dată.
  Glumește nu?
  - Sau să-ți fi croit un costum care să-ți înveșmânteze trupul firav.
  Mi-a zâmbit blând. Nu glumea. Ce simte pentru mine? Te rog, spune-mi! Așa va fi viața noastră de acum? Obligați să conviețuim unul cu altul astfel?
  - Nu mi-ar fi stat bine în rochie, am spus fiind singurul lucru care mi-a trecut prin cap.
  - Ba da.
  A râs, un sunet care mi-a mai calmat gândurile negre. Aș vrea să mă sărute din nou, însă știu că nu o va face. El o iubește pe ea, nu pe mine.
  - Nuuu, am scuturat frenetic din cap.
  - Semeni atât de mult cu celelalte Alice, la aspect mă refer, vocea i-a devenit mai adâncă.
  Ăsta ar fi un compliment, cred.
  Regina povestește:
    Am traversat holul încrustat cu smarald cu pași repezi. Lucrurile decurg bine până în acest moment. În această dimineață am o întrevedere cu regele Alexandru pentru a-i obține ajutorul, deși nu sunt foarte sigură că va accepta atât de ușor.
   - Urmați-mă, Maria Voastră!
Un străjer s-a învoit să mă conducă până la biroul său. Numai astfel îmi voi obține regatul înapoi și voi reuși să-i salvez pe Alice și pe Pălărier în aceeași timp. Asta e prima oară când îl voi vedea și sunt extrem de emoționată. Mi-am așezat poalele rochiei încă o dată, dantelele căzând în valuri. Străjerul a deschis ușa imensă din mahon și și-a dres glasul.
    - Regina Amalia a solicitat o întrevedere cu dumneavoastră.
    A făcut o plecăciune și mi-a făcut loc să trec. E la fel de tânăr cum îmi aminteam, chipul lui palid fiind lipsit de orice imperfecțiune. Părul șaten îi atârna în bucle pe umeri și ochii lui verzi mă priveau cu încântare. Un zâmbet i s-a strecurat pe buzele cărnoase.
    - Cărui fapt îi datorez această neașteptată vizită?
    Elegant ca întotdeauna și direct la subiect, fără nicio lingușeală. Am zâmbit. Îl cunosc de 10 ani și tot de atunci suntem aliați. A contribuit considerabil la dezvoltarea și buna funcționare a tărâmului meu.
    - Vreau să-mi recuperez tronul, am spus cu îndârjeală și cu toată încrederea pe care o aveam.
    - În sfârșit, a rostit luându-mă prin surprindere. Cât de mult am așteptat această clipă, încă de când ai fost detronată. Mă așteptam să-mi ceri ajutorul încă de pe atunci, dar tu ai preferat să te dai moartă și să aștepți ca lucrurile să se rezolve de la sine și s-a produs exact contrariul. Populația regatului tău actual se rezumă la doar câțiva oameni, și-a încrucișat mâinile la spate și s-a plimbat de-a lungul biroului său, oameni care au rămas sperând că tu te vei întoarce cândva. Majoritatea oamenilor tăi se află aici, în regatul meu.
    Privirea i s-a unit cu a mea pentru o clipă.
    - Regină, îți voi oferi sprijinul, armata, resursele, oamenii, numele, carnea și sângele meu să iei înapoi ceea ce ai pierdut pe nedrept. Ești pregătită să faci asta?
    S-a apropriat de mine, a făcut o plecăciune și mi-a sărutat mâna.
    - Sunt dispus să îți îndeplinesc fiecare dorință, doar aveți încredere în mine.
    O lacrimă mi-a alunecat pe obraz. A trecut extrem de mult timp de când nu am mai sperat, timp în care m-am conformat cu situația. Toată această schimbare e datorită lor.
    - Mulțumesc, Alexandru!