Alice in wonderlend (yaoi)

8.Salvarea

Alice povestește:
- Frate mai mare, trezește-te, hai să ne jucăm!
Mâinile ei mici și firave mă clătinau în timp ce soarele dogoritor îmi ardea fața. Un vis? A fost acesta cu adevărat un vis? M-am forțat să deschid ochii și am fost întâmpinat de o rafală de bucle blonde și de o mare infinită.
  - Te-ai trezit, a spus un zâmbet radios apărându-i pe chip.
   Am tras-o în brațele mele, luând-o prin surprindere. Sunt acasă. O lacrimă mi-a alunecat pe obraz pierzându-se în buclele ei blonde. Deci tot ceea mi s-a întâmplat până acum a fost doar un simplu vis, deși arăta extrem de real.
   - Ce s-a întâmplat, frate mai mare? Te simți bine?
   M-a privit îngrijorată și eu am mângâiat-o părintește pe creștet. Cât de mult mi-a lipsit asta! Să aparțin unui loc. Să știu că cineva își face griji pentru mine și că îi pasă de ceea ce mi se întâmplă. Nu-ți face griji nu am de gând să îți dau drumul niciodată! Mă aflam în balansoar alături de ea. Cartea se afla închisă pe picioarele mele și ea mă privea printre genele ei lungi.
   - Nu pot să cred că ai adormit în timp ce citai, s-a îmbufnat. Și tocmai acțiunea devenea interesantă.
   Am chicotit și ea m-a lovit jucăuș în braț. Am sfârșit prin a râde amândoi. E atât de plină de viață, exact opusul meu. Și totuși o iubesc atât de mult. Dar nu pot fi pe deplin fericit. Sunt atât de egoist. Inima mea continuă să tânjească după ceva ce nu s-a întâmplat niciodată. Pălărierul... Nu-l voi mai vedea niciodată?
   - S-a întâmplat ceva, frate mai mare?
   - Nu, nimic.
   Am luat cartea pe care am deschis-o.
   - Să continuăm povestea, ce spui?
   Ea a aclamat fericită.
   - Alice sfârșește prin a fi capturată de regina cea rea, iar prietenii ei caută o metodă de a o salva.
   De ce îmi sună atât de cunoscut?
                                     ***
Scârțâitul ușii șubrede mă trezește din somn. Deschid ochii buimac și chipul îmblănit al iepurelui mă întâmpină aprig. Am visat? Sau acesta e un vis? M-am frecat la ochii, dar realitatea a rămas aceeași. Am coborât din pat.
  - Regina vă așteaptă cu verdictul.
  Știam că asta avea să se întâmple, însă m-am împăcat deja cu soarta mea. Aveam să mor și sunt împăcat cu acest gând. L-am urmat până la aceeași sală imensă, iar regina m-a întâmpinat la fel de radioasă. Purta o rochie îmbâcsită în toate culorile curcubeului, asortată cu machiajul. Părul negru ca smoala îi era răsfirat.
  - Scumpul meu, Alice, ești dispus să renunți la tot pentru mine?
  Mi-am strâns buzele încercând să găsesc un răspuns care m-ar putea scăpa de calea ștreangului. Fără niciun folos. Nu există un asemenea răspuns, doar să accept propunerea ei.
  - Regină... Eu... Am înghițit în sec. Nu pot face un asemenea lucru.
  Chipul i-a devenit sumbru dintr-o dată și ochii i-au scânteiat.
  - Poftim? Nu cred că ai înțeles în totalitate ceea ce presupune refuzul său.
  S-a apropiat, tocurile ei scoțând câte un țăcănit la fiecare pas. În acest moment pare extrem de înfricoșătoare și de nemiloasă. Mâna cu unghii lungi i s-a plimbat pe obrazul meu până s-a oprit pe gât.
    - Eu aș putea... S-a lins lasciv pe buzele date cu gloss roșu. Aș putea să-ți curm viața chiar acum.
    I-am înfruntat privirea cu puținul curaj pe care l-am mai avut. Ea a izbucnit în râs.
    - Te mai întreb încă o dată, care este alegerea ta? Un trai bun sub comanda mea sau moartea pentru prietenii tăi? A surâs. Mie mi se pare o alegere foarte simplă după care putem beneficia cu toții. Iar eu nu pot risca să pierd un asemenea artefact rar. Deci?
    Se pare că nu a înțeles cu exactitate ceea ce am spus. Sau refuzul meu e un lucru pe care nu îl poate percepe. Celelalte Alice au fost ucise de ea, se pare că eu nu voi avea o soartă mai fericită ca ale lor. Îmi pare rău că v-ați pus speranțele în mine.
    - Aleg moartea.
   Un zâmbet larg i-a împodobit buzele.
   - E exact ce mă așteptam să spui, a oftat. Și erai atât de frumos. Dar dacă eu nu pot avea frumusețea ta, nimeni nu o va face. Străjeri, duceți-l în temniță.
   Am fost înșfăcat de două cărți de joc care se aflau lângă tronul ei, fără să apuc să mă împotrivesc. M-au condus afară din încăpere unde răsuna un cântec al disperării. Dar cine era compozitorul? Țipete și strigăte care se apropiau. Cele două cărți s-au oprit în loc, neștiind ce să facă. Pricinuitorul acestor sunete s-a alăturat într-o fracțiune de secundă. Primul străjer a încercat să opună rezistență, dar sabia lui lungă și îmbâcsită de sânge i-a perforat toracele trecând pe partea cealaltă.
   Picioarele mi s-au înmuiat și m-am prăbușit în patru labe, vărsându-mi tot stomacul afară. Sângele rubiniu îi păta mantia neagră care îi acoperea chipul, ascunzând-i identitatea. Cel de-al doilea străjer l-a prins cu garda jos și a reușit să îl lovească chipul, smulgându-i acea mantie. Privirile noastre s-au intersectat și lacrimi fierbinți mi-au șiroit pe obraji. De ce? De ce a venit să mă salveze? A reușit să îl lovească pe următorul străjer cu un cot în gură, spărgându-i maxilarul și apoi la ucis, sabia purtând și mai multe fapte de cruzime barbarică. Mâinile lui mânjite de sângele lor m-au cules de pe jos și m-au strâns la pieptul său.
   - Spune-mi dacă s-au atins de tine, glasul îi era furios, cum nu i l-am mai auzit niciodată și chipul crâncen.
   Am scuturat din cap, fiind singurul lucru pe care îl puteam face. A răsuflat ușurat și mi-a prins ceafa trăgându-mă într-un sărut. Buzele sale pline le frământau cu ardoare și cu o dorință insațiabilă pe ale mele. Inima îmi bătea atât de tare încât o puteam auzi în urechi, dar nu era numai a mea. Inimile noastre băteau la unison, iar gurile noastre se întâlneau din nou și din nou, mai înfometate și mai doritoare ca la început. Voiam să îl opresc, însă simțămintele mă contraziceau. Acel sărut care nu a avut loc, acel regret de atunci toate au apus în acest moment. Pe un fundal macabru, pe o ploaie cu sânge buzele noastre și-au făgăduit o promisiune și totodată un blestem. Ne-am despărțit la auzul unui strigăt și a pașilor a miilor de soldați aflați în spatele nostru.
M-a luat în brațe, mâinile lui puternice fixându-se în jurul trupului meu și ridicându-mă de la sol.
   - Trebuie să ieșim de aici.
   Pe chip nu i se citea nicio expresie, însă undeva în adâncul meu știu că și-a făcut griji pentru mine. Buzele îi erau încă roșii în urma sărutului nostru. Am atâtea întrebări să îi pun, dar acum nu este deloc momentul.
   - Prindeți-i, strigătul reginei m-a făcut să tresar.
   Pălărierul alerga repede, picioarele lui parcă neatingând pământul. Dar țipetele soldaților erau din ce în ce mai aproape. Continuă să fie un coșmar, un coșmar din care mi-aș dori să mă trezesc, însă mâinile lui sunt atât de ferme parcă nedorind să-mi de-a drumul prea curând. Ca prin minune am ieșit din acel castel tenebros și ne-a întâmpinat iepurașul, o pisică foarte grasă și o omidă care lega doi străjeri.
   - Fugi-ți, noi încercăm să mai tragem de timp, ne-a ordonat el. Poate îți voi face vreo vizită, prietene.
   I-a zâmbit Pălărierulului.
   - Să nu mori, e tot ce a putut acesta să spună la care iepurașul a izbucnit în râs.
   - Ai grijă de Alice pentru noi.
   Pălărierul a luat-o din loc, negura nopții înghițindu-ne cu totul, separându-l de fostul său cămin. I-am privit chipul acoperit de umbre. De ce? De ce a făcut asta pentru mine? Regina nu îl va ierta cu niciun chip. Dacă ne va găsi moartea ne paște pe amândoi, nu mai există cale de întoarcere pentru niciunul. Mi-am atins cu degetele buzele încă arzânde.
   - Pot să merg și singur, am spus, dar m-a ignorat total.
   M-am uitat urât la el ceea ce nu a observat și am încercat să scap din brațele lui.
   - Dacă te mai smucești mult îți dau drumul jos, m-a avertizat, ochii lui verzi făcând pentru prima dată contact cu ai mei. Și nu ai vrea asta, nu-i așa?
   Un zâmbet sinistru i-a apărut în contul buzei și am tăcut mâlc. Nu știu dacă e supărat sau e furios? Poate puțin din amândouă. Mi-am proptit capul de umărul său, sunetul produs de animalele sălbatice din pădure urmându-ne îndeaproape, acompaniindu-ne. Siguranța lui e singura care îmi oferă confort dacă nu aș fi fost speriat acum.
   -  Vom ajunge până în zori.
   -  Unde, am întrebat.
   Și-a apropiat capul de al meu, frunțile noaste aproape atingându-se.
   - Departe, cât mai departe de acest loc.
   În ochii lui puteam vedea mult mai mult decât spuneau cuvintele lui. Un  viitor în care noi să fim împreună, un viitor în care nu va fi nevoie să fugim, un viitor pentru noi doi.