Alice in wonderlend (yaoi)

11. Determinare

Alice povestește:
Nu credeam că poate să gătească astfel, dar tocănița pe care tocmai a făcut-o e cea mai bună pe care am mâncat-o vreodată. Ochii lui ca de jad mă priveau admirativ și mi-a zâmbit. A fost doar o zi, dar pot spune sincer că a fost cea mai frumoasă zi pe care am petrecut-o aici de când am ajuns.
- Este foarte bună, am spus. Cred că ar trebui să renunți la croitorie și să devii bucătar.
El a râs sincer, ceea ce e un lucru rar pentru el.
- Croitoria este tot ce mai am, a recunoscut, ce mi-a mai rămas de la familia mea.
Expresia tristă de pe chipul său m-a făcut să regret că am deschis acest subiect.
- Dar cine știe? Poate aș ajunge să fiu bucătarul reginei ca mai apoi să o pot otrăvi, a zâmbit strâmb. Cum ți s-a părut să locuiești cu ea sub același acoperiș?
- Îmi era frică în fiecare clipă pentru viața mea. Mă întrebam dacă nu se va răzgândi cumva și mă va omorî, mai ales când îmi va afla răspunsul.
Sprâncenele i s-au curbat curioase.
- În legătură cu ce?
Nu-mi pot închipui cum va reacționa după ce-i voi spune asta, însă privirea lui stăruitoare mă îndemna să-i mărturisesc.
- A vrut să-i devin concubin, am murmurat cu obrajii arzându-mi.
Privirea i s-a înăsprit. Nu-i plăcea asta, chiar deloc. Fălcile i s-au încleștat, dar atunci când a vorbit glasul i-a sunat blând.
- Ai refuzat-o, nu-i așa?
Logic că am refuzat-o. Cine ar putea să accepte o asemenea ofertă din partea unui străin? Însă când vine vorba de propria viață, treabă devine cam murdară. L-aș fi trădat dacă aș fi făcut-o, aș fi devenit un laș și aș fi ajuns captiv în acel castel sumbru, lipsit de viață. Am aprobat scurt din cap și el m-a cuprins într-o îmbrățișare.
Îi ador mirosul, a coni de pin, a natură atât de vie. Asta poate pentru că tocmai ce fusesem în pădure, dar asta e o combinație spectaculoasă cu apa sa de colonie foarte tare. Mi-am afundat capul la pieptul său, epuizând acest moment. Ironic e că ne comportăm ca doi iubiți. Aș vrea să fie iubitul meu? Cred că aș vrea să încerc asta. Nu cred, sigur aș vrea să încerc asta. Privirile ni s-au întâlnit. Smarald arzând mocnit, topindu-se, preschimbându-se într-o lavă de coloare verde.
- Alice, eu...
Era atât de aproape încât îi puteam simți respirația greoaie. Privirea îi era blândă, o privire pe care nu credeam vreodată că mi-o va oferi mie. E normal să simt atât de multe lucruri pentru el, într-un tip atât de scurt?
- Nu m-aș fi iertat dacă ți se întâmpla ceva atunci.
Era cât se poate de sincer. Mi-a strâns mâinile într-ale sale.
- Am fost un bădăran și te-am îndemnat să fugi, iartă-mă.
  Nu e adevărat. Nu e vina lui, decizia a fost a mea. Am scuturat frenetic din cap, întrerupându-l.
  - M-am simțit vinovat pentru celelalte dăți și împovărat de destinul pe care mi l-ați hărăzit, am recunoscut.
Nu vreau să fiu ca celelalte Alice, niște poveri, așa cum le numește el. A oftat. S-a aplecat spre mine și și-a trecut degetele prin șuvițele părului meu. Pare bătrân în momentul de față.
  - Noi avem așteptări prea mari. Adevărul e că nimeni nu poate face nimic pentru noi, a rostit adâncit în gânduri. Singura persoană care poate face ceva e regina, ea e cea care trebuie să o înfrunte. Tu nu ai nicio legătură cu aceast loc.
Degetele i s-au oprit pe obrazul meu, reci și aspre, purtând amintirea acelor de cusut. În ochii lui de jad aprins se oglindeau atâtea promisiuni, promisiuni atât de infime care dacă ar fi rostite cu adevărat ar putea dispărea. Așa e. Locul meu nu e aici. Atunci de ce m-am îndrăgostit de el dacă nu aparțin acestui tărâm? E imposibil. Nu poate simți la fel ca mine. Constatarea acestui fapt m-a mâhnit, dar m-am consemnat. Am terminat de mâncat în liniște, lăsând răcoarea serii să ne pătrundă până în oase, abandonând complet conversația.
Ultimele rânduri ale scrisorii mi-au rămas întipărite în minte. Regina va aduce schimbarea, are dreptate. Alice a fost doar o momeală pentru a o face pe ea să își dea adevărata aramă pe față cât și să iasă din ascunzătoarea întunecată și sumbră a castelului.
Iepurele de Mai povestește:
Ce proști! Am râs în sinea mea. Atât de proști! S-au lăsat capturați. Pentru ce? Este peste capacitatea mea de a înțelege. Pentru o Alice care nu are nicio putere. Am râs din nou. Speranța lor e așa de amuzantă ca întotdeauna. Mai mult mă intrigă motivele din spatele acestei speranțe. Am traversat coridorul întunecat chiar dacă e plină zi. Am fost însărcinat să îi păzesc, să mă asigur că nu vor scăpa, deși nu e nicio urmă de acel iepuraș enervant. De asemenea nici Pălărierul și Alice sunt de negăsit.
Mi-am continuat drumul fiind urmat de sunetele de pași ale gărzilor, un valet de pică și asul de caro se aflau în stânga și în dreapta mea. Acum începe adevărata distracție. În străfundurile întunecate ale castelului se află o încăpere, o încăpere sângerândă, martora tuturor masacrelor care au avut acolo de-a lungul a miliarde de ani. Nu toți regii au fost asemenea reginei Amelia, majoritatea au fost ca ea, răi, vicleni și lipsiți de scrupule.
  Cei doi străjeri au deschis ușa din lemn masiv, aceasta revoltându-se printr-un strigăt de ajutor. Fiecare era așezat pe un scaun, fiind înlănțuiți. Sentința pentru revolta lor și pentru că permis evadarea lui Alice va fi moartea. Regina nu va ierta așa ceva, doar dacă vor mărturisi unde se ascund. Speranța lor le va permite să facă asta? Am pufnit. Doar Regina de Inimă roșie le poate oferi salvarea, nu o regină care nici nu mai deține acest titlu și care a renunțat la poporul ei. În ochii bulbucați ai lui Absolem se afla ceva complet străin mie, curaj poate? Pielea lui strălucea într-un verde sumbru în obscuritatea temniței. Pisica de Chesire mi-a zâmbit larg atunci când m-a remarcat, un zâmbet viclean ca întotdeauna.
  - Unde este, am întrebat, iar aceasta a izbucnit în râs.
- Cum este să îi faci treburile murdare ale reginei, a întrebat batjocoritor.
L-am ignorat și mi-am concentrat atenția asupra omizii chiar dacă vorbăria pisicii mă enerva la culme.
- Cât mai trebuie să stăm aici, blana mea se încrețește de la umezeală.
Am oftat și mi-am afundat mâinile în buzunarele pantalonilor ca un adevărat detectiv.
- Veți fi eliberați dacă ne spuneți unde s-a ascuns, cuvintele mele i-au șters zâmbetul infatuat de pe buze. În caz contrar regina va lua măsurile necesare.
- Moartea, m-a completat omida, privirea fiindu-i ațintită într-un punct din podea. Prefer moartea, a șuierat.
Motivele lor îmi sunt atât de neclare și necunoscute, însă motivația lor e cutremurătoare. Am înclinat din cap. E una din cele mai inteligente creaturi care au trăit pe aceste meleaguri. Cunoștințele lui sunt absolute. De ce își riscă viața pentru o pramatie și pentru un nebun? Nu voi afla niciodată, presupun.
  - Îi voi aduce la cunoștință reginei decizia voastră finală.
Am părăsit încăperea pustiit de gânduri și având conștiința încărcată.
Regina povestește:
Mi-am strâns voalul rochiei în pumni și am urcat scările înguste și întortocheate ale bibliotecii. Acestea parcă se ridicau până la cer, creând un adevărat labirint și ajungând până la cupola clădirii. Rafturi de cărți se aflau la fiecare etaj. Sute, mii, nu, miliarde de cărți se aflau adăpostite în această bibliotecă, conferindu-i acestui loc o aură cu adevărat extraordinară. Mirosul a vechi mă însoțea alături de sunetele tocurilor mele scoase la fiecare pas.
Aș vrea să trăiesc aici, în acest loc încununat cu cultură, dar am ceva important de făcut, ceva care va decide soarta regatului meu și a locuitorilor săi. De ce m-a chemat aici, am continuat să mă întreb, cu fiecare treaptă fiind mai aproape de a afla răspunsul. Mâna lui albă ca de mort s-a întins în fața mea, ajutându-mă să urc și să pătrund în cadrul feeric.
Lujeri verzi se ridicau, acoperind cupola, creând un model doar de ei știut, iar flori sălbatice se aflau pretutindeni, biblioteca devenind o grădină botanică. Caldarusa de Colorado având culorile unui albastru metalic, irisul de un violet misterios se îmbinau perfect cu florile de lavandă care împrăștiau un parfum parcă desprins din basme. Am rămas câteva clipe uimită, contemplând locul. Este permis ca un acest spațiu să existe? Dacă ar trebui să aleg un loc care să fie cât mai aproape de Dumnezeu, aceasta ar fi Grădina Edenului.
  - De ce m-ai chemat aici, am întrebat, dezlipindu-mi într-un final privirea de la peisaj și fixându-mi-o asupra lui.
- Am vrut să vezi acest loc înainte de a porni la drum, mi-a mărturisit, un zâmbet fugar apărându-i pe buze.
Buclele șaten îi încadrau chipul ca de porțelan, fiecare porțiune a chipului său e perfectă, nas drept, buze pline, ochi de jad. Cum nu și-a găsit o regină până acum? Această întrebare îmi tot răsare în minte de ceva timp.
- Îți mulțumesc pentru tot ajutorul, am spus cu recunoștință. Nu știu cum să putea să te răsplătesc pentru bunătatea ta, prințe Alexandru.
S-a aplecat înaintea mea și mi-a sărutat mâna blajin, buzele lui poposind mai mult decât ar fi necesar.
- Lasă-mă să devin tăișul și scutul tău, regină!
Rugămintea și devotamentul lui m-au luat prin surprindere. Am fost prieteni din copilărie, exploram pădurile Woderlandu-lui împreună în timpul vacanțelor de vară atunci când părinții lui făceau vizite regatului. Am crescut împreună, dar ceva s-a rupt atunci când am hotărât să mă căsătoresc cu bărbatul pe care îl iubeam. Ca rege mi-a oferit sprijinul în anii în care am domnit, dar ca prieten nu mi-a oferit nici măcar un cuvânt.
  M-am așezat în genunchi în fața sa,  rochia creând valuri de crinolină pe lângă mine și i-am ridicat bărbia.
  - Nu mai sunt regină, îți amintești?
Ochii lui asemeni celor mai întinse câmpii erau scăldați în lacrimi. Mi-am înfășurat mâinile în jurul trupului său, agățâdu-mă de el așa cum făceam în copilărie. Mi-a apărat oamenii fugari de furia ei, în același timp suferind în urma lașității mele. Nu-mi vine să cred cât a devenit de bărbat în acești ani în care nu l-am văzut.
  - În inima mea ai fost și vei fi întotdeauna regină, mi s-a confesat. Folosiți-vă de mine după bunul plac, Înălțimea Voastră!
O lacrimă mi-a alunecat pe obraz, apoi o alta, urmând ploaia. Atât de oarbă. Atât de oarbă am putut să fiu încât nu am remarcat. Mi-am părăsit oamenii, regatul și în primul rând, l-am abandonat pe el. Căldura trupului său m-a învăluit, încălzindu-mi răcoarea din suflet.