Alice in wonderlend (yaoi)

4.Aproape un sărut

Alice povestește:

   Întrebarea lui răsuna cu ecou în adâncul ființei mele. Ce i-aș putea oferi eu în schimbul ajutorului pe care mi l-a pricinuit? Nimic. Nu i-aș putea oferi nimic. Mă simțeam stingher sub greutatea privirii lui ca de plumb. Toată voiciunea dinainte să deschidă ușa se evaporase subit. Acum se afla doar această întrebare care se afla între noi ca o perdea, separându-ne.
    Un zâmbet i-a înflorit pe buze, nu unul care să mă liniștească, din potrivă înzecindu-mi temerile. Eram prins. Personalitatea lui mă ținea la zid. Aș putea oare să îngădui să scap din acest loc? Și unde să mă duc pe urmă? Iepurașul e singurul în care am încredere, dar nu e aici, în schimb e el.
    Teama a prins mici rădăcini în sufletul meu, acaparându-mă încetul cu încetul. Și-a apropiat mâna de obrazul meu, atingându-mă. Era osoasă și plină de bătături provocate de atâția ani de muncă și de experiență în ale croitoriei. Mă analiza îndeaproape. Ochii lui verzi asemeni smaraldului urmărindu-mi fiecare linie a chipului.
    - Mi-ai putea dărui aceste buze, și-a trecut un deget peste buza mea inferioară, făcându-mă să tresar.
    Atingerea lui era blândă, însă extrem de înfricoșătoare. Ce voia de la mine un străin pe care nu îl mai văzusem până acum?
    - Sau poate...
    Mâna i-a coborât pe abdomenul meu, alunecând încât și îndemnându-mă să închid ochii. Aceasta i s-a oprit pe șlițul pantalonilor meu. Tremuram. Doar nu avea de gând... Doar sunt un băiat. Am gândit ca și cum acest lucru ar fi cel mai rău lucru posibil.
    - Ai putea să-mi oferi ce deții aici, glasul lui răgușit m-a făcut să mă înfior. Ești dispus să plătești un asemenea preț pentru neplăcerile pe care mi le-ai creat?
    Și-a lins lasciv buza inferioară, gurile noastre mai aveau câteva secunde pentru a se atinge. Nu îmi doresc asta, însă trupul meu... Devenea din ce în ce mai fierbinte. Mă întreb ce senzație mi-ar putea conferi buzele sale. Ce tot fac? Foarte puțin până la impactul iminent. L-am împins cât am putut de tare, luându-l prin surprindere și totodată creând o distanță sigură între noi.
    - Se pare că nu.
    A zâmbit strâmb. Expresia feței i s-a preschimbat într-una îndurerată, marcată de suferință. Arată ca o rană deschisă încă sângerândă. Unde a dispărut Pălărierul de mai devreme?
    - Îmi pare rău, nu am intenționat să te sperii sau să îți faci o părere greșită despre mine, doar că ar fi mai în siguranță pentru amândoi dacă ai sta cât mai departe de mine.
    E contrar celui anterior. Și-a frecat ceafa nedezlipindu-și ochii de pe mine. Însă arată la fel, ochii lui arzând tainici și valul de bucle castanii încadrându-i chipul.
    - E în regulă, am mințit întrebându-mă în sinea mea dacă chiar am vrut cu adevărat să mă sărute.
    Nu pot ignora dezamăgirea care-mi macină sufletul. Nu pot recunoaște așa ceva. Nu cu un băiat. Aș vrea ca primul meu sărut să fie cu o fată! Tot ce trebuie să fac este să-l aștept pe iepuraș și apoi voi fi cât mai departe de el, îi voi asculta sfatul oricât de mult m-ar intriga personalitatea lui extrem de schimbătoare.
    Pisica de Chesire povestește:
     - Deci ține comoara departe de noi, s-a revoltat omida trăgând adânc din pipa lui și scoțând rotocoale de fum.
     Alice. Pentru a urma firul poveștii trebuia să se întâlnească cu noi mai întâi de toate, însă nu a fost așa. Au ascuns-o. Dar din ce motiv?
     - Pălărierul a fost mereu secretos și nu a avut niciodată încredere în noi, deci nu mă miră un asemenea fapt, am afirmat și el a încuviințat.
     - Ce ar trebui să facem?
    Expresia lui leneșă pe care o avea în marea majoritate a timpului s-a preschimbat într-una nerăbdătoare. Cei doi frați neobrăzați au ieșit de sub masă, luându-ne prin surprindere și furând o tavă cu prăjituri abia scoase din cuptor. Tweedledee i-o smulge fratelui său din mâna, acesta prăbușindu-se pe joc.
    - E a mea!
    - Ba nu, e a mea, a strigat Tweedledum ridicându-se. Eu am văzut-o primul!
    - Ba eu!
    Sunt așa de gălăgioși, fac ca blana mea să prindă o culoare neplăcută.
    - Copii ce căutați aici, a preluat omida inițiativa, reușind pentru moment să îi despartă.
    - Unchiule Absolem, au strigat ei la unison fericiți să îl întâlnească.
     L-au cuprins cu trupurile lor rotofele, îmbrățișându-l. El a fost cel care s-a oferit să-i îngrijească și să le ofere o educație, de aceea țin așa de mult la el, cei doi copii problemă.
     - E adevărat că Alice a dispărut, a întrebat Tweedledee, dar Tweedledum a sărit să-l contrazică.
     - Doar cred că a uitat de noi, a spus cu o expresie dezamăgită.
     Absolem i-a mângâiat pe capete protector.
     - Nu ne-a uitat, doar că este foarte ocupată, i-a mințit. Luați prăjiturile și duceți-vă și jucați-vă.
     Au luat-o amândoi la fugă mulțumiți că au reușit să pună mâna pe prăjituri. Alice. De ce trebuie să fie mereu acea fetiță? Sălvatoarea noastră? Nu prea cred. Tot ceea ce face e să atragă furia Reginei, însă acei copii se încred în asta.
- Trebuie să existe vreun motiv pentru care o țin departe de noi, însă asta ar putea aduce doar lucruri nefaste nouă.
     Am fost obligați să urmăm firul poveștii fiind singura noastră alternativă. Dar acum ce? Ce se va întâmpla acum când povestea s-a schimbat? Vom fi considerați inutili și neimportanți și vom fi alungați din poveste?! Mi-e teamă.
     - Domnule pisică de Chesire, ești de acord să mergem să investigăm?
     Am spus da fără să mai stau pe gânduri. Tot acest stres a făcut ca blana mea să își piardă din strălucire.
     Iepurele Alb povestește:
       Oare chiar o fi în regulă că l-am lăsat cu el? Acest Alice... Singura care știe răspunsul e ea și eu sunt singurul care știe unde locuiește. Sunt îngrijorat pentru Iepurașul de Martie, ar trebui deja să se afle pe urmele lui Alice. Sper doar că s-a ținut de promisiune.
       Terenul a devenit mai anevoios, iar eu mai mult mă târam decât să alerg. Am întârziat. Casa ei se află la capătul pădurii, însă în pădure trăiesc tot felul de ființe magice care mai de care mai înfiorătoare. Am ocolit un dâmb înainte de a cădea și a mă rostogoli pe caldarâm. Alice e o persoană atât de drăguță, oricum ar apărea, fie fată, fie băiat. Și dorința ei de a cunoaște e aceeași, însă Pălărierul l-a perceput altfel, din ce motiv? Îl urăște mult mai mult sau e exact contrariul? Nu-mi pot alunga din minte expresia lui uimită atunci când l-a văzut.
       Terenul s-a schimbat și a devenit mult mai accesibil. De aici avea să fie ușor. Pajiștea plină de tot felul de flori de la trandafiri grațioși până la păpădia simplă se întinde până la mica ei căsuță. Am început să alerg, lăbuțele mele sprintau peste pământul uscat, iar florile abia mă atingeau. Mica portiță care mi-a apărut în zare m-a făcut să zâmbesc. Trebuie să mă asigur doar că nimic rău nu avea să se întâmple.
      Mi-a făcut cu mâna când m-am remarcat printre miliardele de flori și mi-a zâmbit dulce, zâmbetul care i-a cucerit pe toți, zâmbetul care l-a făcut pe Pălărier să se îndrăgostească de ea. Mi-a deschis portița atunci când am intrat și mi-am permis câteva secunde să-mi trag sufletul. Apoi mi-am așezat mai bine costumul negru pe care îl purtam plin de țărână acum.
      - Ce te aduce pe la mine, micuțul meu prieten, m-a întrebat cu căldură, o căldură izvorâtă din propria ei bunătate.
      - Prințesă de ce ești afară? E periculos!
      Mi-a zâmbit și m-a cuprins într-o îmbrățișare. Lacrimi de cristal i-au împodobit chipul palid. Arăta bolnavă. Oare mănâncă suficient? Nu o pot vizita prea des fiindcă asta ar stârni suspiciuni.
      - Mulțumesc că mai vii să mă vizitezi și pentru că nu mă uiți, a spus, recunoștința ei îngreunându-mi sufletul.
      - Poate ar fi mai bine dacă ar veni și Pălărierul.
      A scuturat categoric din cap, părul ei blond ca spicele grâului în bătaia soarelui se răsfirau pretutindeni purtate de vânt.
      - Nu, nimeni nu trebuie să știe.
     Mereu i-am respectat dorințele, acum e una din acele dăți, deși pe zi ce trece se ofilește. Știe ce simte Pălărierul pentru ea și cred că ăsta e unul din motivele pentru care îl vrea la distanță.
     - Hai să intrăm înăuntru.
      Am urmat-o prin mica ușa dând într-o încăpere extrem de sărăcăcioasă. Un pat acoperit de o coveltură fisurată și o sobă din cărămidă roșie pentru zilele friguroase, însă mirosea a mâncare proaspăt gătită. Mi-a oferit un mic scăunel pe care să stau și ea s-a așezat pe marginea patului. Chiar și în acest loc radia. Bunătatea ei și frumusețea sunt un lucru atât de greu de găsit. Poți să-i iei prințesei coroana, însă nu poți lua grația și rafinamentul din prințesă.
      E cea mai drăguță persoană pe care am întâlnit-o vreodată și toată lumea a iubit-o. De aceea au părăsit acest loc blestemat și s-au așezat în alte regate trăindu-și existența. Ea nu. Ea a preferat să rămână în locul în care s-a născut privindu-i până la sfârșit distrugerea iminentă.
      - Deci, cărui fapt datorez această vizită neanunțată, această întrebare ar fi trebuit spusă într-un mod arogant, însă ea e extrem de încântată să mă vadă.
      - E vorba de Alice, prințesă, am spus.
      - Alice... Acea fetiță care ar trebui să scape de teroarea reginei? Am aprobat printr-o înclinare a capului. Ce este cu ea?
      - Păi, ei bine...  este băiat.
      Cuvintele mele au lăsat-o fără glas. Deci nici ea nu știe de asta. După care a început să râdă isteric ca și când aș fi spus o glumă bună. Și-a șters lacrimile de la ochi și și-a așezat mâinile în poală.
      - Asta era.
      M-a privit gânditoare.
      - Știam că se va întâmpla curând ceva, dar nu m-aș fi gândit niciodată la asta. Destinul e un lucru minunat, nu crezi?
      Gândurile i-au rătăcit undeva pentru câteva clipe după care s-a întors la conversație.
      - E un motiv de bucurie pentru Pălărier, așa poate fi și el fericit, mai ales după tot ce a făcut pentru mine.
Arăta recunoscătoare, aproape fericită. De ce ar fi asta un motiv de bucurie pentru Pălărier?
      - Regina nu trebuie să afle, a spus ceea ce deja știam. Acest Alice... Și-a trecut absentă mâna prin păr. Acest Alice va schimba complet desfășurarea lucrurilor. Trebuie să ne pregătim.
      Ce vrea să însemne asta? Mi-a observat neliniștea și mi-a zâmbit.
      - Ai te rog grijă de Alice pentru mine!
      - Da, prințesă voi face așa cum vă dorinți.
      M-am ridicat și am făcut o plecăciune. M-a condus până la ușă și mi-a mai mângâiat încă o dată blănița.
      - Să mă mai vizitezi.
      - Da. La revedere, domniță.
      - Ai grijă la drum, iepurașule curajos!
        Am plecat cu mult mai multe întrebări decât atunci când am venit. Mi-e teamă că prințesa ar putea face ceva necugetat care să o pună în primejdie. Și cu toții știm ce se va întâmpla dacă o va prinde. Spânzurătoarea. Nu voi permite una ca asta. Te rog ai grijă de tine pentru data viitoare când ne vom mai întâlni, draga mea prințesă!