Alice in wonderlend (yaoi)

6.Răpit

Alice povestește:
  Coveltura groasă din cânepă nu-mi poate încălzi trupul și nici răcoarea din suflet. Sunt o pradă în răcoarea nimicitoare a nopții. M-am ridicat de pe mica canapea încercând să fac cât mai puțin zgomot și am pășit spre ieșire. Aceasta este decizia pe care am luat-o după ce m-am gândit foarte mult. Acele Alice din-naintea mea nu i-au ajutat cu nimic, eu de ce aș fi diferit? E o ironie să poți spera că schimbând sexul unei persoane povestea va avea cu totul alt deznodământ.
  Am traversat laboratorul Pălărierulului mergând tiptil pe vârfurile degetelor. Și am ajuns la ușa care dădea spre adevăratul întuneric al nopții. Am deschis-o aceasta provocând un mic scârțâit ceea ce m-a făcut să tresar. Am mai așteptat o clipă să mă asigur că nu s-au trezit și apoi am ieșit afară, unde luna și stelele erau singurele surse de lumină. Aveam să le urmez, oriunde aveau să mă ducă ele, deși nu îmi doresc să mai întâlnesc creaturi care vor să-mi facă felul. Cu tragere de inimă m-am urnit din loc spre un tărâm complet necunoscut mie, departe de persoanele care au avut grijă de mine.
  Pământul este alunecos, iar rădăcinile copacilor sunt pretutindeni, iar crengile lor mi se agață de haine, făcându-mi înaintarea extrem de înceată. Nu știu încotro merg. Cert e că vreau să fiu cât mai departe de cei doi. Nu îmi doresc să fiu și eu una din acele poveri de care vorbea Pălărierul. Mi-e greu să cred că sunt aici doar de o zi, mai ales de cât de mult m-am atașat de el.
  M-am lăsat ghidat de mica lumină provenită de la lună și de cântecul suav al greierilor aflat împrejurul meu. Asta până când un sunet străin a perturbat acel cântec, făcându-l istorie. M-am oprit în loc speriat și cu inima bătându-mi în piept nebunește. E una din acele creaturi? O să mor? Mi-aș dori să pot să mă încurajez sau să alung aceste gânduri pesimiste, însă adevărul e crud. Un iepuraș de culoare complet neagră care se armoniza cu întunecimea nopții a ieșit după un trunchi de copac. Ochii îi erau roșii, cuprinși de o dorință arzătoare de sânge. Instinctiv am făcut câțiva pași în spate, dorind să mă îndepărtez, însă el mi-a anticipat mișcarea și a sărit în spatele meu. Și-a dres glasul. Poate să vorbească asemeni iepurașului alb.
  - Nu face lucrurile și mai dificile, Alice, m-a atenționat. Vino cu mine de bună voie și nu îți voi face nimic rău.
  Mi-am întors capul și am cercetat locul în care ar trebui să fie, ochii lui mă priveau sfredelitori.
  - Unde ai de gând să mă duci? Am întrebat chiar dacă știam că există posibilitatea de a nu-mi răspunde.
  - Regina vrea neapărat să te cunoască, drăguță Alice pentru a-ți oferi un tratament special.
   Cuvintele lui m-au făcut să mă cutremur. Povestea. Regina vrea să o prindă pe Alice pentru ca aceasta să nu mai reprezinte un pericol pentru ea. Și cum poate face asta dacă nu capturând-o și ținând-o aproape pentru a fi cu ochii pe ea. Nu pot fugi, nu mă pot întoarce și dacă strig nu mă vor auzi. Am greșit. M-am pus singur în pericol și acum acea regină meschină deține controlul. Îl voi urma.
   - Prea bine, am spus încercând să par stăpân pe situație, deși vocea mi-a tremurat.
   - O decizie înțeleaptă.
   A început să meargă, iar eu am încercat să țin pasul cu el prin desișul de iarbă și copaci crescuți anapoda. Luna mă privea încruntată parcă certându-mă pentru ceea ce tocmai am făcut. Dar nu aveam cum să îi ajut. Mai bine închis de regină. Poate dacă aș ruga-o m-ar putea duce acasă. Chipul Pălărierulului mi-a apărut înaintea ochilor mâhnit ca și cum ar fi avut așteptări de la mine. Nu mă mai privi așa! E numai vina ta că mă aflu aici! Ba, nu e a mea. De ce ai vrut să mă săruți? De ce te-ai oprit? Lacrimi mi-au întunecat vederea și am fost la un pas de a cădea. Nu e momentul să mă gândesc la asta!
   Am traversat un pod din cărămidă luminat de câteva faruri. Castelul... Bătrân, trist și arătând atât de singur în această paletă de negru, gri și albastru. Cărămizi sângerii ieșeau înafară și turlele uriașe stăteau aproape să cadă. E o imagine dezolantă a unui regat complet apus, a unui tărâm care și-a pierdut complet strălucirea. Doi străjeri păzeau intrarea. Aveau forma unor cărți de joc. Valetul de pică a deschis ușa imensă pe care am pătruns.
   - Lăsa-mă să te conduc în camera ta fiindcă ar fi un act de necuviință dacă aș trezi-o pe regină la o asemenea oră târzie.
   M-am lăsat ghidat de acest iepure, deși știu că îmi vor răul. Îmi doresc să îmi mai văd încă o dată familia. Castelul e întunecat și înfricoșător. Nu e nimic care să ateste că aici există vreo urmă de viață. Nu există covoare sau alte feluri de decorațiuni, doar zidurile din cărămidă și ușile din lemn. Acesta a scos o cheie din buzunar și a deschis ușa.
   - Aici îți vei petrece seara.
   Am intrat și el a închis ușa în urma mea, pe care a încuiat-o desigur. În cameră se afla doar un pat și o mică ferăstruică cu grilaje. M-am trântit în pat cu capul afundat în așternuturile albe. Nu vreau să mă gândesc la ceea ce o să mă aștepte mâine. Nu vreau să mă gândesc la cum o să mă considere ei. Poate un trădător? Sau mai rău?
   Pălărierul povestește:
    Sunt trezit de primele raze ale dimineții propagate în fereastră. Nici nu apuc să cobor din pat că sunt luat prin surprindere de strigătul iepurașului și de intrarea lui bruscă în camera mea. Arată extrem de agitat. Ce i s-a întâmplat așa de dimineață?
    - A dispărut, a spus printre gâfâieli.
    Mi-am frecat ceafa enervat.
    - Cine a dispărut?
    Privirile ni s-au întâlnit cu subânțeles.
    - Alice, Alice a dispărut!
    Acel copil... Tocmai când i-am spus să nu fie o povară mai mare decât este deja. De ce fiecare Alice trebuie să fie astfel? Ca un ghimpe în coaste. Nu ar trebui să fie departe, nu? Doar dacă nu cumva a ajuns la ea. Nu știu de ce, dar acest scenariu mă sperie îngrozitor.
    - E la regină. Regina l-a luat, continua iepurașul să se panicheze.
    - Nu știm asta sigur. Hai să-l căutăm.
    M-am îmbrăcat cu ceea ce am găsit la îndemână și am ieșit afară cu speranța să fie undeva prin apropiere și doar să se fi rătăcit. Pădurea asta e necruțătoare. De mai bine de o oră căutăm și nici urmă de el pe nicăieri. E ca și cum l-ar fi înghițit pământul. Poate mi-a luat prea de bune cuvintele, poate a fugit pentru că i-am spus să stea cât mai departe de mine sau pentru că l-am făcut o pacoste? Dar tot ce am făcut a fost pentru siguranța lui. Ochii lui mari, foarte albaștrii și complet inocenți mi-au apărut în minte, învinovățindu-mă. Mi-am prins capul în palme nemaiștiind ce să fac. Când îl voi găsi îi voi pune neapărat o lesă. Iepurașul m-a prins din urmă.
    - Nu e pe nicăieri, a spus el aproape plângând. S-a zis cu noi.
    - Trebuie să fie pe aici pe undeva, am încercat să-l liniștesc, deși conștientizam adevărul tragic.
    Alice e la regină, ea e cea care l-a răpit prin intermediul Iepurelui de Mai ca de fiecare dată. Dar cum a reușit să facă asta? Nu știu de ce va fi în stare să facă cu el. Doar imaginea că ea l-ar putea atinge cu trupul ei slinos și dezgustător mă face să fierb de furie. Inocentul și purul Alice îmbâcsit de acea bestie fioroasă și necurată. Doar eu am dreptul să mă scald în profunzimea cărnii sale și să înot în sângele său rubiniu.
    - Ce anume căutați?
    Glasul a venit de undeva din spatele nostru așa că ne-am întors să vedem.
    - Sau mai exact pe cine?
    Pisica de Chesire mă privea cu viclenie pe sub gene. Mă așteptam să dureze mai mult până avea să-și de-a seama, dar asta e mai mult ca sigur contribuția lui Absolem. Această pisică fricoasă nu avea cum să-și de-a seama doar de una singură.
    - Celălalt unde e, am întrebat și acesta a apărut din dreapta lui. Se pare că s-a strâns toată gașca, am constatat.
    - Unde este Alice? Știm că o ascundeți de noi, a strigat mâța.
    Am oftat. Lucrurile ar fi decurs mult mai ușor fără ei, însă ne-ar putea fi de ajutor, asta doar dacă știm cum să-i folosim. Am rânjit, dezvelindu-mi dantura.
    - Alice se află în mâinile reginei.
    Expresiile lor stupefiante îmi fac atâta plăcere. În general reacțiile oamenilor sunt atât de diversificate și neașteptate, încât îmi fac tot trupul să tremure. 
    - Poftim?! A exclamat pisica, groaza citindu-i-se pe chip.
    - Așa cum ai auzit.
    Cu Alice captivă de această dată mișcările noastre sunt restricționate. Mai pe scurt ne vom afla de acum în colo sub comanda ei, cu nimic diferit de până acum sau de dățile viitoare. Dar ei nu știu asta. Continuă să spere asemeni unor copii care își așteaptă cadourile de Crăciun deși au fost răi tot anul. O fetiță fără nicio putere nu poate schimba asta cum nici nu poate aduce regatul la ceea ce a fost înainte.
    - Tot ceea ce putem face e să încercăm să o salvăm, am încercat să-mi fac afirmația cât mai verifică. Iar noi de unii singuri nu o să reușim să ne infiltrăm de aceea o să avem nevoie de voi.
    Nici măcar nu sunt sigur că Alice e acolo. Dar ei nu trebuie să aibă la cunoștință acest fapt.
    - Nu știu ce tot pui la cale, Pălărierule, dar dacă se dovedește că ne tragi pe sfoară o să suporți consecințele, a vorbit omida.
    Treaba e ca și făcută. Acum abia aștept să prind acea fetiță pentru a o pedepsi. Nu mai am răbdare.