Alice in wonderlend (yaoi)

12. Negru

Iepurele de Mai povestește:
Gălăgioasă. Întunecată și atât de gălăgioasă. Tocurile eu țocăneau pe lespedele de piatră, mâinile ei erau strâns la spate prinse, iar chipul ei arăta mai grotesc ca niciodată, schimonosit de furie. Rochia i se agățase în unele locuri, dantela subțire care în majoritatea timpului arăta elegant și perfect în combinația cu miile de volane, acum e deșirată. Această regină a constatat cât de slabă este de fapt și că nu valorează absolut nimic în comparație cu ea. Voi cădea, am ajuns la concluzia. Dacă ea o să cadă, voi cădea și eu alături de ea.
- Război, război, război..., continua să murmure.
Firul poveștii s-a schimbat din acel moment până acum într-un ritm dramatic. Regina Amelia a fost cea care a profitat de această schimbare și s-a ridicat din mormânt cu forțe proaspete. S-a oprit dintr-o dată în loc, rochia revoltându-se.
- Dacă asta își dorește, așa va primi, a spus plină de ură. Nu o voi lăsa să îmi ia ceea ce am dobândit, a strigat, până și zidurile goale cutremurându-se.
O regină fără un popor peste care să conducă nu este o regină. Ea nu a înțeles acest lucru, iar adevărata regină se va întoarce mai devreme sau mai târziu.
- Pregătește soldații, mi-a ordonat. Tu vei conduce trupele.
Am făcut o plecăciune adâncă și am părăsit încăperea. Anii de devotament îmi vor aduce sfârșitul jalnic. Totul e din cauza acelui iepure! Numai el este răspunzător pentru asta! Nu... Eu am ales asta, mi-am ales propriul destin. În minte mi-a apărut chipul omizii, neînduplecat, de o determinare și o hotărâre stranie. Schimbarea o să ne lovească pe toți. Schimbarea pe care ei o așteaptă. Nimeni nu vrea să moară.
Alice povestește:
Furtuna. Furtuna se va abate asupra acestui tărâm, nimicitoare. Norii negri se adună, unul după altul. Vreau să ajut, dar ce aș putea face eu? Picuri de ploaie de cristal s-au prăvălit asupra ferestrei, repezi, reci și singuri. " Mă vei părăsi", cuvintele Pălărierului mi-au apărut în minte. Nu e locul meu aici, dar îmi doresc să fie. Am părăsit fereastra și i-am privit chipul adormit. Părul de culoarea chihlimbarului îi acoperea înfățișarea, buzele trandafirii îi erau întredeschise, iar pleoapele acopereau acea mare nesfârșită de verde.
Ciocăniturile care au urmat m-au făcut să tresar și pe el să întredeschisă ochii. A surâs atunci când m-a remarcat. A coborât cu greu din pat și i-a deschis musafirului nostru nepoftit. Micuțul iepuraș cu blana albă, udată de picurii de ploaie s-a ițit după ușa din lemn. Mi-a oferit un zâmbet cald atunci când m-a zărit. Mă bucur atât de mult că este bine, însă altceva îl aduce aici. Pălărierul l-a poftit înăuntru și s-a așezat pe micuțul scăunel. Arăta mult mai bătrân decât atunci când l-am văzut ultima oară. Și-a strâns mâinile în poală, iar privirea îi era fixată în podea.
- Îi va spânzura, a rostit după un timp, cuvintele lui fângând totul din mine. Regina îi va spânzura.
Eu sunt răspunzător. Pălărierul devenise palid și mâna lui a cuprins-o pe a mea. Aceasta este imaginea sfârșitului.
- Vrea să vă scoată din ascunzătoare, știe că veți încerca să îi salvați. E o capcană, a continuat lipsit de orice speranță.
- Nenorocita, s-a înfuriat Pălărierul, chiar dacă nu prea îi agreează pe cei doi.
Nu avem de ales. Atât de cald, mâna lui e atât de caldă. Ce păcat că va trebui să mă desprind de ea. Alice cea inutilă, o povară, lovește din nou nimicind ceea ce el iubește. Nu mai vreau asta. Fericirea e asemeni unei sticle, atât de ușor de surpat, e doar o simplă iluzie.
- O să mă predau, cuvintele mele au atras atenția amândurora.
Mâna lui a strâns-o ca o menghină pe a mea.
Pălărierul povestește:
- Nu, am izbucnit, luându-i prin surprindere.
Trebuie să existe o soluție. Trebuie să existe altă cale. Trebuie! Trebuie! Nu voi lăsa scroafa aia să îl atingă! I-am aruncat o privire amenințătoare, însă nici nu s-a clintit. De ce? De ce se pune în pericol?
- Nici să nu îndrăznești să te gândești la asta, l-am avertizat. Nu când am reușit să te salvăm de ea, mi-am mai domolit furia. Ei vor asta, ei cred că tu ești salvarea acestui regat.
E atât de încăpățânat. Dar asta cred că îmi place la el, pe lângă frumusețea lui debordantă.
- Vrei să spui că ar trebui să îi lăsăm să moară, s-a revoltat.
Îl voi pierde, dar nu așa. Nu vreau să moară! E prima oară când gândesc astfel despre o Alice. Mi-am strâns degetele atât de tare în pumni încât firișoare de sânge au căzut în picuri pe podea. Nu am nicio datorie față de el, mi-am repetat în zadar. Am sentimente pentru el, vreau să știu totul despre el, vreau să îi ating trupul așa cum doar un iubit ar putea. De ce nu înțelege?!
- E mai bine decât să fi tu, i-am replicat, chiar dacă știu că asta l-a rănit.
Sunt un egoist, dar e mai bine astfel. Viața lui e mult mai importantă ca a lor, pentru mine. Îl voi lega în lanțuri dacă va fi nevoie.
- Cum poți să gândești astfel?
Am oftat și pentru prima oară de când a început această discuție l-am privit. Ochii de un albastru senin îi erau scăldați în cristale, lacrimi amenințau să i se prelingă pe obrajii rozali.
- Îi voi salva eu dacă asta îți dorești, Alice.
Iepurele și-a dres glasul, făcându-ne conștienți de prezența lui. Mi-am domolit furia incontrolabilă care pusese stăpânire pe mine.
- Nu vă recomand asta, a dat glas gândurilor mele. Regina vă vrea morți pe amândoi, nu intrați în capcana ei.
Sânge. Se va vărsa sânge, atât de mult sânge încât va scufunda întreg Wonderland-ul. Acea regină cu o poftă nebună de a deține controlul va aduce haosul asupra tuturor. Oare regina Amelia are de gând să își recupereze regatul? Sunt dispus să mă sacrific pentru acest ideal prostesc pe care îl are. Am râs în urma sfatului oferit de iepuraș, expresiile de uimire de pe chipurile lor amuzându-mă și mai tare.
- Mâine deci..., am murmurat. Mâine voi avea o întrevedere cu regina, am declarat.
Sunt complet nebun, e adevărat. Voi sfârși alături de cei doi, probabil. Dar nici în ruptul capului nu îl voi lăsa pe Alice să devină amantul ei. Tot trupul mi s-a revoltat împotriva acestui gând.
- Eu voi pleca acum, iepurașul a întrerupt liniștea de mormânt.
Ușa s-a deschis cu un scârțâit atunci când a ieșit. Neliniște, asta emana înfățișarea lui, dar tot frumos e. Nimic nu i-ar știrbi din această frumusețe angelică. Își tot frământa mâinile în poală, iar privirea îi era undeva departe. Dacă regina își va recupera regatul el se va întoarce acasă. Voi rămâne din nou singur.
- Nu te duce.
Glasul lui era spart în mii de bucăți, atât de trist încât mi-a frânt sufletul. Pentru el... aș face orice pentru el. Contrar celui care eram anterior, am constatat. Din acest motiv îmi voi găsi sfârșitul.
- Te rog, a continuat.
Și-a făcut curaj și m-a privit. Lacrimi de cleștar îi împodobeau pielea ca marmura. I-am cuprins chipul în căușul palmelor.
- E numai vina mea.
Dezgustul din cuvintele lui m-au înfiorat. E atât de diferit de celelalte Alice, acum am realizat. Bunătatea lui e exagerată cât și simțul dreptății. Ele nu erau așa, provocau numai probleme.
- Nu, Alice, am încercat să-l contrazic. E a mea, eu te-am salvat. Nu te mai învinovăți.
Nu-mi pasă de viața celor doi nici cât negrul sub unghie, dar înseamnă pentru el. Planul meu de a-l calma a eșuat lamentabil. L-am tras la pieptul meu, tot trupul lui fiind cuprins de spasme. Tot continua să spună: " Te rog!" din nou, din nou și din nou. Îl iubesc cum nici pe regină am iubit-o.
Regina povestește:
Mi-am înfășurat mâinile strâns în jurul taliei lui. Vom ajunge până în zori, poate chiar mai devreme de atât. Se va aștepta la un asalt, sunt sigură, dar nu va avea suficienți oameni pentru a ne opri. Soarta e decisă deja. Ignorogul parcă zburda prin pădurile dese pline de tot felul de creaturi parcă extrase din basme. Pădurea care desparte cele două regate este imensă și nu foarte mulți se încumetă să o traverseze. Atunci oamenii mei au folosit pădurea, aici s-au refugiat urmând să găsească găzduire în regatul vecin.
Mi-am îngropat chipul în gulerul jachetei lui, mirosul său amețindu-mi simțurile. În tot acest timp am ținut ochii închiși ignorând ceeace este important pentru mine, iar acum totul pare atât de clar. Alice... așvrea să te întâlnesc o dată și să îți spun cât de recunoscătoare sunt pentruapariția ta. Scumpă Alice...