Titan

5

Întradevăr, camera sticloasă nu e aşa cum se aştepta Silver, imediat ce se activase. O pădure întunecoasă ce nu lasă nici o rază de soare să pătrundă printre ramurile copacilor, ce părea nelimitată, se întinde înaintea ei, nelimitată.

Rămane aproape un minut întreg nemişcată, numărând în gând secundele, cele 47, în timp ce cerceteazăă cu agilitate împrejurările: copaci înalți, bătrâni şi deşi, ciuperci, noroi, de parcă tocmai trecuse o ploaie, tufe de fructe şi iederă agățată pretutindeni. Probabil se afla şi mlaştine, după cum miroase.

Face un pas înainte, nesigură de ce va urma, dar apoi se contrentreazăă pe auz, închizând ochii. Ciripitul păsărilor ce se bucură de apa naturii, ciocănitoare ce bate cu ciocul ritmic într-un copac din apropiere, vântul ce deranjează frunzele şi mai dă unele jos de pe crengi şi o bufniță. Animal nocturn.

Deschide ochii instant şi începe să meargă agale printre copaci, până găseşte un loc potrivit de campat. După aproape jumătate de oră de mers lent şi plimbat ochii peste tot, găseşte un loc perfect. Doi copaci apropiați, pe care să construiască un cort de seară. Vrea să scoată un cuțit ca să taie copacul, dar înjură în minte când îşi dă seama că nu a luat nimic în afara costumului. Prinde o piatră de pe jos, iar cu privirea găseşte imediat un bolovat uriaş. Aruncă de câteva ori pietroiul, pâna l-a spart în două bucăți cu margini ascuțite. Ia una şi începe să lovească de nenumărate ori o creangă destul de groasă a unui copac, ce acum e rigidă încât să o rupă cu mâna.

Aşeză creagă groasă cât coapsa ei între cei doi copaci uşor înclinați, până e sigură că stă fix. Pleacă, nu foarte departe, în căutarea altor lemne ca să termine cortul. Alege unele cu frunze dese şi mari, ca să nu treacă apa prin corul improvizat.

Începe să strângă pietre mari şi le aranjează într-un cerc, în care aşeză mai multe crengi uscate. Pune iarbă uscată şi începe să învârtă cu un băț între palmele ei pe o bucată de răşină uscată. Când crede că e în zadar, iarba începe să scoată fum şi apoi se aprinde focul sub privirea ei obosită şi fericită.

E deja asfințitul, poate vedea cerul portocaliu printre crenzile de deasupra capului ei, dar în pădure e deja noapte.

E timpul prădătorilor, gândeşte Silver şi se aşeză lângă foc, ca să se încălzească. Ocazional, mai arunca nişte lemne ca să nu se stingă. Se simte sălbatică şi primitivă de mediul în care trebuie să supraviețuiască.

Au trecut ore bune. Eu tot aici sunt. Oare aşa e construit testul? Să se simtă doar trecerea timpului din camera de sticlă?

Silver se simte privită din întuneric, dar cu siguranță e un prădător prea mic ca să îşi facă curaj să o înfrunte. Ia un băț nu foarte gros, dar destul de puternic, pe care începe să îl ciobească la un capăt cu piatra cu care a tăiat creanga de copac, acum puțin tocită, dar destul de folositoare. Are nevoie de arme, altfel nu supraviețuieşte.

Şi-a confecționat cinci sulițe pe care le aşează la intrarea în locul ei sigur de dormit. Înlocuieşte piatra cu piatră pe cele de lângă foc, puse inițial ca să nu izbucnească vreun incendiu, ce acum sunt fierbinți, şi le pune pe pământul rece şi umed. Le acoperă cu mai multă iarbă uscată, pe care a găsit-o lângă un copac mort, şi îşi improvizează un pat.

Cel puțin, e sigură că în acea seară are să doarmă într-un loc cald şi, speră ea, sigur.

Ia lemnişoarele ce le-a legat cu crengi flexibile, ca o trapă, şi o trage la intrare, dar lasă un mic loc liber, ca să aibă aer.