Titan

17

- De ce ești așa greu? se plânge Silver, în timp ce îl cară pe scări pe Luke.

- Mă doare burta...! mormăie Luke și se încovoaie.

- Hei! Nu face lucrurile mai grele pentru mine sau te las să dormi aici pe scări! îi reproșează nervoasă Silver.

A trebuit să oprească mașina de trei ori pe drumul spre casă și spre norocul ei, nu a mai dat de nici o patrulă a polițiștilor.

- Miroși mai rău decât o canalizare!

Luke a reușit să își murdărească hainele în timp ce vomita, deci nu prea are ce face acum. Corpul lui e foarte greu datorită faptului că toți mușchii lui sunt prea amorțiți acum din cauza alcoolului, inclusiv creierul, din păcate pentru Silver.

- S-Stai un moment! spune Luke și o împinge gentil cu mâna.

Cade ca un sac cu nisip pe scări, dând senzația că dacă își menține poziția asta, în curând se va scurge până la baza scărilor, iar Silver chiar nu are putere fizică sau mentală să îl mai care încă odată pe umăr.

- Îți e rău sau ce? Nu poți pur și simplu să vomiți pe scări. Ai măcar puțină răbdare până ajungi în camera ta.

- Nu e asta. Stai un moment să îmi revin.

- Să îți revii? Cred că ai ajuns să bei atât de mult încât nu înțelegi situația în care te afli. Nici nu cred că îți vei aminti ceva de azi mâine.

Luke trage adânc aer în piept și își închide ochii pentru câteva secunde să își limpezească mintea, dar singurul lucru pe care îl simte, e că totul se învârte cu el și că urcă cu încă trei conace mai mult decât cel în care se află acum. Deschide ochii înapoi, simțind cum senzația de amețeală coboară spre stomac și știe că nu e un moment oportun să vomite pe scări. Cu un oftat se ridică ușor în picioare și începe să urce scările. Silver, deși uimită că poate să meargă, chiar dacă are pașii încrucișați, îl urmează îndeaproape, să îl prindă în cazul în care se dezechilibrează și cade.

- Ce noapte nebună!

Vorbele și râsul lui Luke răsună prin hol cu ecou, dar Silver știe deja că nu are ce să spună împotriva lui. Probabil și dacă ar ieși cineva acum să îl certe, s-au uita confuz și ar vomita în următoarele câteva secunde pe acea persoană.

- Măcar tu nu ai fost oprit de poliție! răspunde Silver la afirmația lui în șoaptă.

Luke nu are puterea sa o audă în momentul de față. Sângele îi pulsează cu o viteză incredibilă.

Ajunși în fața camerei, Luke o deschide cu o apăsare ușoară de clanță, dându-i de înțeles lui Silver că nici el nu își încuie ușa. De ce ar face-o? Până la urmă, poate avea încredere în muncitorii lui și sigur se află camere pe undeva.

- Spre baie! îl direcționează Silver pe Luke, care se pregătea să se arunce direct în pat.

- Mâine! spune el plat și se aruncă în pat.

- Ce? Tu știi în ce hal miroși?!

- Bine, bine! Atunci am să dau doar asta jos.

Începe să își descheie nasturii cămeșei pe care o poartă, chinuindu-se câteva moment, apoi se îndreaptă și spre celelalte, dar răbdarea lui Silver piere, așa că se duce la el și îi desface ea pe restul.

- Nu îți e rușine să vezi corpul unui bărbat? întreabă Luke curios.

- Am diplomă în medicină. Crezi că e prima dată când văd un corp uman gol?