Toţi profesorii, inclusiv directorul Calastra se află pe un piedestal ce aduce ca aspect cu o şcenă de mărimi mici. Aşteaptă ca toţi elevii să se adune, pentru un comunicat.
- După cum prea bine ştiţi, se apropie vacanţa de iarnă, iar noi, cei de la catedră, am decis să vă organizăm un bal, spune directorul când toţi sunt atenţi la el.
Se aud multe chiuieli din mulţime şi zâmbete, majoritatea dintre cei prezenţi neavând parte de un astfel de eveniment de foarte mult timp.
- Sunt sigur că există printre voi şi persoane care nu sunt de acord cu o astfel de idee, de aceea vom avea şi formulare de participare pe care să le completaţi. Desigur, avem nevoie şi de recruţi pentru ajutor la decorare.
Toţi prietenii şi colegii lui Silver vorbesc între ei pe acest subiect şi îşi fac planuri, dar ea doar se gândeşte cât de profesional poate să fie Adam, fără ca vocea să îi tremure vreun pic şi să îi pese de părerile tuturor elevilor, încât să le ofere de ales între a participa şi nu. E foarte greu să nu mergi pe ideea ca minoritatea să se supună majorităţii când ai de afacere cu câteva sute de persoane.
- Mă gândeam să mă ofer voluntar! spune Aaron, iar Silver rămâne total uimită de el, pentru că nici când e obligat nu vrea să participe, iar acum o face de bună voie.
- Vrei şi tu, Silver? o întreabă Raphaela şi o apucă de braţ, afişând un zâmbet larg.
- Nu ştiu ce să spun despre asta! începe Kaena să râdă şi să îşi lingă buza inferioară.
- De ce? întreabă Raphaela curioasă şi deranjată de răspunsul negativ pe care l-a primit.
- Silver e o perfecţionistă, iar faptul că ar trebui să îşi bată capul cu câteva yeci de greşeli făcute cu decoraţiunile, nu prea o încântă.
- Nu contează! oricum există o probabilitate foarte mare ca tu să ieşi regina, deci ai putea să ai puţin respect faţă de noi şi să ajuţi la decorat! o ia în râs Grip şi îi înlatură o şuviţă rătăcită de păr de pe bluză.
- Regină? întreabă Silver şi ridică întrebător dintr-o sprânceană.
- Normal că trebuie să existe regele şi regina balului! se plânge Raphaela de indiferenţa lui Silver faţă de astfel de detalii.
- Şi dacă nu vreau să particip?
- Te înscriem noi! ia Kaena iniţiativa şi îşi încrucişează braţele la piept.
Silver răsuflă exasperată şi se freacă cu degetele de la mâna dreaptă la ochi, ştiind că nu are cu cine se certa în momentul de faţă, deoarece ei tot cu ideea lor rămân în cap.
- Nici nu am orchie! încearcă ea să îşi găsească o ieşire din planul lor.
- Scuză mai bună nu aveai? întreabă Grip amuzat.
- Mergem la unul din mall-urile din oraş şi ne cumpărăm, răspunde simplu Raphaela.
- Să nu te prind că spui ceva în legătură cu banii, că toţi ştim că ai destui! o mustrează Kaena.
- Exact! o completează Aaron.
- Domnişoară Silver! se aude o voce feminină din spatele ei, iar când se întoarce spre sursă în faţa ei se află secretara pe care obişnuia să o vadă la recepţia de la biroul directorului Calastra.
- Da, răspunde ea simplu la chemare.
- Vă aşteaptă directorul Calastra în biroul său, spune ea simplu şi o salută respectos înainte de a se îndepărta.
CITEȘTI
Titan
Science FictionÎn 2041, Terra a fost invadată de o rasă extraterestră, izbitor de asemănătoare cu oamenii. Astăzi, în 2198, Silver Newman absolveşte academia militară şi e gata să înceapă o nouă viață, în care e obligată să își reia rolul pentru care a fost născut...