Miraculous~Love in the dark #PAUZA#

Ploaie în sufletul meu ~ Prolog

Ploaia se revărsa peste întregul Paris. Ea privea atentă picurii care loveau cu putere cerul. Era singură, doar cu gândurile ei. Privea absentă pe geamul micuț cu o ramă roz. Auzi vocea mamei ei care o chema la masă, dar nu făcea decât să o ignore. Era dimineață, din cauza ploii însă, ea nu va putea vedea răsăritul soarelui. Se îndrepta înspre oglindă și își privi reflexia. Te va plăcea cineva vreodată? Nu. Nimeni. Vei fi singură. De ce? Pentru ceea ce ai spus ieri! Nu puteai să taci? Se certa. De fapt, își certa propria conștiință. Strigătele mamei sale nu îi dădeau pace. Hotărî atunci să coboare. Se așeză la masă absentă. Cum de te-ai trezit atât de devreme? își întreba mama fata. Acelasi lucru aș vrea si eu sa te intreb. Cum de te-ai trezit la ora asta? Mama îi explică că avea de terminat o comandă până la ora 8. Cofetăria pe care o dețineau părinții ei era sursa lor de venit. Fata cu ochii azurii mâncă repede și fugi inapoi in camera ei. Își pregăti ghiozdanul pentru o nouă zi de școală. Își îndesă cărțile în acesta și se așeză la birou, unde începu să citească o carte. Aștepta să răsară soarele si peste viața ei. Cu toate acestea, ochii ei se pierdură printre rândurile acelei cărți pe care o mai citise de cel puțin zece ori până atunci. Deodată totuși, închise cartea brusc si o trânti în sertar. Din acesta, luaseră jurnalul si începuseră să scrie:

Nici nu mă gândesc! Nu voi cădea pradă sentimentelor! Nu îi voi mai permite să îmi facă una ca asta! Voi fi mai precaută. Nu voi renunța la visul meu datorită acestei încercări. Nu voi renunța!

Închise din nou acel caiețel numit jurnal și îl așezase la loc. Își așeză capul pe biroul din lemn de fag și privi absentă camera. Ochii i se loviră însă de tabloul cu flori de mac de pe peretele pe care se afla geamul pe care priviră ploaia cu câteva minute în urmă. Din ochii ei ieșiră atunci niște lacrimi amare...

Colțul opus, o nouă lume. Un el ieșiră la orizont. Părul îi era răvășit pe întreaga pernă. Dar, ochii îi erau deschiși, privind lacrimile cerului care îl pedepseau, lovindu-i fereastra. Se ridică și el din pat, fără vreun efort. Se îndrepta înspre oglindă și își privi reflexia. Era exact cum își amintise, avea o cicatrice pe obrazul drept. Era destul de vizibilă, dar spre norocul lui, era mică ca dimensiuni. Câteodată îl mai durea, ce e drept. Ochii lui erau de un verde extraordinar, dar părul lui era extraordinar de ciufulit! Hotărât să nu facă nimic altceva decât să fie indiferent, tânărul își făcu rutina și plecă înspre birou. Își așeză capul pe acesta și privi poza aceea, pe care o păstrase de trei ani încoace. Ochii ei albaștri... nu puteau să nu îl farmece. Privea poza absent, dar ochii îi scânteiau. I se pusese o pată pe retina cu acea imagine, pe care nu o mai putea lua de acolo nici dacă își scotea ambii ochi. Probabil era infinit de mică. Privea acea imagine ore în șir. Însă, acum, era altfel. Se ridică, întoarse imaginea cu fața înspre birou si ieșiră din cameră. Coborî scările de marmură și ajunseseră în holul principal. O cameră alb-negru, asta era tot ce avea în fața ochilor. Era singura lui priveliște. Până când, un om cu o privire de gheață îi apăru în fața. Ce faci aici? Blondul își ridică privirea și îl zări pe singurul membru rămas din familia lui. Acel om înalt îl privi rece si absent, ceea ce pe blond îl enerva la culme. La un moment dat, chiar și-a retras privirea de la el ca și cum ar fi privit un sac plin cu gunoi, în concluzie, ca și cum nu ar fi fost cineva important. Ai de gând să nu îmi dai un răspuns? Ce faci aici la ora asta? Blondul nu avea nici o intenție să răspundă. Nu făcea decât să privească absent pantofii tatălui său care nici măcar nu îl privea. Era o minune dacă se uita la el mai mult de zece secunde. Totusi, blondul nu îl întrebase niciodată care e motivul răcelii dintre ei. Aștepta momentul potrivit pentru asta. Spune ceva! a ridicat vocea omul din fața lui. Blondul își înghițise saliva de mai multe ori, chiar și doar de forma. Își așeză mâna dupa ceafă, dar privirea îi rămăsese ațintită în continuare înspre podea. Contează dacă spun eu ceva sau nu? După această replica, tânărul își ridicaseră privirea înspre ochii tatălui său, care îl privira și el. Pentru mine conteaza! a spus tatăl privindu-l. Băiatul își privi tatăl, clipind în continuu. Nu voia să îi dea un răspuns, dar știa foarte bine că asta urma să îl enerveze. Poate că nu vreau eu să îți spun ce fac aici. Da, știu ce urmează să spui. "În curând, vei prelua activitățile mele, că vrei, că nu vrei. Ai face bine să te obișnuiești." Hai, nu am chef să vorbesc așa de dimineață! Blondul se îndepărtase de tatăl său, pășind înspre bucătărie. Își luaseră o lămâie și o tăiaseră în două. Îi curățară coaja si o mâncă întreagă. Își luaseră mai apoi un pahar de apă și veni inapoi în hol. Tatăl său era încă acolo, așteptându-l. Când o să o uiți? Blondul care pășea într-un ritm alarmant se oprise brusc si rămase pe loc câteva secunde. Apoi, se roti înspre direcția tatălui său si întreba succint: Ce? Tatăl îi zâmbi și îi spuse la fel de scurt si la obiect Știi foarte bine despre ce vorbesc. Blondul înghiți în sec și porni înspre camera lui într-un ritm alarmant. Odată intrat, închise ușa, iar odată cu ea, își inchise și ochii. Medita la conversația de mai devreme. Îi rămăseseră toate cuvintele întipărite în minte, chiar dacă nu și-ar fi dorit. Se așeză din nou la birou și își luase poza la mână. Fără să vrea, o privea atât de intens încât lăsa impresia că ar putea să o mănânce în orice moment. Vârsta lui nu îl lăsase să se dezlănțuie. Da, vârsta de 19 ani poate fi câteodată cea mai pătimașă. Ultimul an de liceu și o nouă afacere. Singur într-o lume atât de plină de oameni. Singur, într-un colț, într-o casă uriașă. Nu făcea decât să își privească reflexia în oglindă. Acea cicatrice si semnul de pe abdomen. Le privea intens, lăsându-se pierdut printre amintirile de la 16 ani. Uitase cine e acum, retrăind toate acele momente de coșmar. Ochii i se umeziră, dar acum era hotărât să nu își lase suferința sa iasă la suprafață. Trebuia cel puțin sa dea impresia că a uitat-o. Trebuia să dea impresia că totul e bine. Se opri repede din a-și mai privi reflexia. Își ațintiră privirea asupra ceasului care îi arată că e timpul să plece înspre școală. Își luă ghiozdanul leneș și își părăsi camera. Coborî din nou scările de marmură, dar de data aceasta, în capătul lor, îl aștepta asistenta tatălui său. Programul tau pentru astăzi! îi spuse ea înmânându-i o tabletă pe care scriau toate activitățile pe care avea să le urmeze blondul astăzi. Le citi rapid și îi aruncase tableta înapoi în mâinile brunetei din fața lui. Indiferența lui îi adusese brunetei o obligație de a-și mări pupilele, astfel încât să se observe reacția de șoc a ei. De când e așa de rebel? încerca ea să își explice. Oricum ar fi, blondul ieși pe ușă și porni pe jos înspre școală, sub atenta supraveghere a bodyguard-ului care îl însoțea mereu. Pașii lui înspre scoala erau accelerați, dar preciși, în același timp. Pentru a nu se realiza o dezordine între gândurile lui din cauza zgomotului de pe stradă, își scoaseră căștile și își pusese niște muzică. Oricum, o daduse la maxim fiindcă era prea dezamăgit de dimineața aceasta, atât de dezamăgit încât nimeni și nimic nu îi mai putea schimba starea.

Bluenetta cu ochii azurii porni și ea înspre școală după ce furase de pe masa din bucătărie trei fursecuri rumenite pe care le mâncă imediat. Astepta grăbită culoarea verde a semaforului. De îndată ce semaforul indică culoarea dorită de ea, aceasta se repezi să treacă strada, fiindcă mai erau doar cinci minute până la începerea primului curs. Aceasta grăbi pasul, dar cineva își așeză mâna pe umărul ei. Când se întoarseră, îl văzu pe prietenul ei din copilărie, care îi zâmbi. Făcu și ea același gest la întâlnirea ochilor săi cu ai lui, iar mai apoi au pornit grăbiți înspre clasă.

***********************************

Blondul ajunseseră și el la timp în clasa, profesoara intrând imediat după el. Deschideți-vă caietele, vreau sa verific temele! Blondul își scoase caietul din ghiozdan și îi prezenta tema rapid. Primise toate felicitările profesoarei, nu putea să nu fie mândru. Profesoara trecuse mai departe, ajungând chiar la caietul bluenettei din spatele lui. Tema, domnișoară! Eh, domnița își uitară caietul acasa. Rebeliunea ei nu se compara cu aiureala. Pe cât era de rebelă, pe atât de aiurită! Suficient, domnișoară, pentru azi ai nota 2! Nu e prima dată când se întâmplă! Bluenetta încerca din răsputeri să se apere, dar nu avea nici o șansă, doamna profesoară tocmai îi trecuse în dreptul numelui nota 2. Ce vină avea bluenetta că își tot uita caietul acasa? De fapt, se prea poate că aceasta să fie problema. În fine, privi cu atenție tot ceea ce era prezent. O clasa, un colectiv și niște caiete prezente pe bănci. Era bulversată. Își dorea cu tot dinadinsul să nu afle părinții ei de acea notă. Eh, nu făcea decât să privească cu atenție tot ceea ce s-a întâmplat. Blondul din fața ei primiră toate meritele posibile. Acel fiu de designer afurisit, mereu era PERFECT! Îi privea pe toți de sus, dar se zvonea că a avut de suferit în dragoste și de asta a ajuns așa. Oricum, nu era de nasul bluenettei. Trecură deja două luni din ultimul an de liceu, ultimul an înainte ca fiecare să își aleagă cariera. Bluenetta își aruncă capul în mâini și închise ochii. Era răvășită. Nu făcea decât să suspine, întreaga ora scrisese cu mâna pe inimă. O durea enorm.

*********************************

Blondul își luă caietele si pleca înspre ușa clasei, grăbindu-se să ajungă acasă. Însă, simți că era urmărit. Când își întoarse privirea, o văzu pe bluenetta care stătea în spatele lui în timpul orelor. Brusc, pe fața lui se iscă un zâmbet neexplicat. Am senzația că mă cunoști. E adevărat?

Doi adolescenți care nu știu exact ce își doresc. Fiecare cu alte idealuri. Floarea niciodată nu înflorește dacă nu are o sămânță bună.

Salutare, dragi prieteni! Acesta este prologul noii cărți. Încă nu sunt sigură dacă voi menține modul acesta de relatare a acțiunii sau daca voi reveni la cel utilizat în celelalte cărți. Cu asta rămâne să mă ajutați și voi. Aștept păreri cu privire la asta. Și aș mai avea să vă întreb ceva. Să îi introduc și pe Buburuza și Motan Noir sau să folosesc doar personajele deja existente? Astept părerile voastre referitoare la cele două întrebări. Pupici!