Miraculous~Love in the dark #PAUZA#

Am plecat pentru totdeauna ~ Capitolul VIII

Așteptam încă un răspuns de la mama. "Eu... da... l-am iubit... de fapt... m-am căsătorit cu el împotriva voinței mele. Nu îl iubeam, căci iubeam pe altcineva. Dar, cu timpul, ai apărut tu. Ai fost raza mea de soare, la fel și pentru el. Astfel, tu ne-ai unit. Oarecum eu nu voiam să te las pe mâinile lui, dar el mi-a inspirat încrederea că te poate proteja. M-am îndrăgostit încet de el, dar de îndată ce am aflat că cel pe care îl iubeam nu murise așa cum am crezut eu, m-am dus să mă conving. Te întrebi de cât timp sunt vampir, nu? Am devenit vampir după ce te-am născut pe tine. Nu îți pot spune cine m-a mușcat. Îmi era teamă, mult mai teama decât îți este ție. Revenind, m-am îndrăgostit încet de Gabriel, dar nu îl puteam uita pe cel care m-a făcut să îmi bată inima cu putere. Chiar... am fost căsătoriți câteva luni... Gabriel știa despre asta, dar chiar nu i-a păsat. Crezusem amândoi că eu am rămas văduvă, moartea lui fiind confirmată. Dar, a apărut după mai mulți ani, în fața mea. Când l-am văzut, l-am privit șocată. După 17 ani, a apărut în fața mea ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. L-am strâns în brațe, el știind că eu încă îl iubeam și respectându-mi alegerea de a mă recăsători, fiindcă știa că nu am facut-o decât dintr-un anume motiv, care m-a obligat pur și simplu. Îl iubeam, și și în prezent îl iubesc. El e conștient de asta." Îmi priveam mama uimit. Ce e cu povestea asta? Era atât de greu de crezut! "Și... Eu..." Mama mă privea cu ochii înlăcrimați. "Îmi pare rău că îți spun asta, dar tu ești mort pentru Gabriel acum, la fel cum sunt și eu, și la fel cum a fost și cel pe care l-am iubit pentru mine". Mintea mi se lumină. Trebuia neapărat să îmi mai intreb mama ceva. "Tata păstrează în casă racla de marmură unde sunt rămășițele tale..." Pe mama o pornise un râs incontrolabil. "Ți-am spus deja că vampirii sunt nemuritori. Aceea a fost doar înscenarea morții mele, dar chiar mă bucur că încă el nu a observat absența mea, după atâția ani." Acum era clar ceea ce va face doctorul cu mine, așa că am plecat din fața mamei.

************************************

Adrien se întinse în pat, Plagg așezându-se lângă el. Doctorul intrase în cameră. Ești gata? Blondul încuviință și închise ochii de culoarea piersicii de această dată. Era speriat, iar culoarea nu îl trăda. Totuși, ochii doctorului aveau doar o culoare, anume înflăcărați, exact ca focul. Doctorul trase adânc aer în piept și deschise ușa. Fugi lângă patul "pacientului" utilizându-și puterile, fiindcă nimeni nu avea cum să observe. Îi acoperi fața lui Adrien cu un cearceaf mare și alb, Gabriel trecând pe acolo chiar în acel moment. Îmi pare rau... fiul dumneavoastră... a decedat... Gabriel căzu în genunchi. Nu e posibil, nu se poate, nu cred așa ceva! Datorită faptului că era vampir, totul se simplifica estetic. Putea să nu respire câteva ore, iar circulația era inexistentă. Clipirea aproape că nu exista, deci totul era simplu pentru el. Doctorul însă avea o mică teamă în inimă datorită acestui lucru, dar se redresă repede. Nu e posibil ca băiatul meu să fie mort! strigă domnul Agreste pe coridor. Doctorul se apropie de el și îi puse mâna pe umăr, străduindu-se să pară cât mai uman. Îmi pare rău pentru dumneavoastră, dar... Revenind la discuție... și fiul meu a murit adineauri... Gabriel își ridică privirea și văzu ochii de foc ai doctorului. Băiatul meu e mort... Vârstnicul Agreste nu își mai putea controla deloc plânsul. Hohotele împânzeau holul ultimului etaj al spitalului, dar doctorul se străduia chiar să nu păstreze liniștea pe acestea. Se îndepărta încet de Gabriel, după ce asigurase protecția lui Adrien, faptul că absolut nimeni nu poate pătrunde în salonul lui.

************************************

Nino și prietena lui, Alya, se plimbau prin fața spitalului, când văzură agitația de la ultimul etaj. Era Ajunul Crăciunului, dar toate luminile erau stinse, toți dormeau, cu excepția celor de la ultimul etaj. Ultimul etaj, chirurgia, era într-o "dispersie totală". Mintea brunetului fusese luminată deodată. Blondul numit "coleg cu ei" era internat în acel spital. Dacă ei tot erau cu colinda și se auziră că el se simte mai bine, probabil că ar trebui să meargă să îl vadă cel puțin. Intrară în spital și merseseră la ultimul etaj. Când ajunseră, ușile liftului se deschiseră în fața salonului blondului, tatăl acestuia era în genunchi, plângând la ușă. Nino se grăbi să îl ajute, întrebându-l care era problema. Adrien... Alya înțelesese și începu să plângă, ceea ce pentru Nino era inexplicabil. Ce s-a întâmplat? întrebase din nou acesta, calm. A plecat... Acum, mintea lui Nino se lumină. Fără să vrea, chiar ținuse la colegul său și îi înțelesese caracterul datorat suferinței. Făcu rapid un apel de grup. Colegi, veniți repede la spitalul unde e internat... Adrien... toată lumea... urgent... el... a plecat... Kim, Juleka, Alix, Max, Rosé, Chloé, Sabina, Ivan, Miléné, Nathanel au văzut mesajul și se pregăteau să vină la spital. Nu puteau crede tragedia. Ce e drept, toți văzură mesajul mai puțin cine trebuia de fapt să îl vadă, anume Marinette. Ea era de fapt ocupată, cu un anume akumatizat care nu lasă orașul în pace. Doctorul văzând asta, înțelesese că Adrien putea merge în orice moment de acolo, mânat de datorie. Spera totuși ca acesta să ia decizia corecta. Avea dreptate. Adrien nu plecase de acolo, nu fiindcă nu ar fi vrut, ci pentru că pur și simplu kwamii-ul lui refuzase (cu multă greutate vă dati seama) să mănânce brânză pentru a-l transforma. Plagg înțelesese în sfârșit în ce situație era Adrien, acum era un moment în care nu putea risca. Toți colegii acestuia erau pe hol, unii mai amărâți ca alții. Blondul fusese colegul lor cel mai de invidiat, cel mai rau și cel mai nedorit, dar pe ei îi ajuta faptul că el ieșea la tabla mai des și răspundea atunci când ei nu știau. Fusese un coleg nedorit, dar care părea să sufere mult. Nu puteau accepta moartea lui așa ușor, dar totuși... o făcură. Deja încercau mulți să se obișnuiască cu gândul. Nathalie era și ea prezentă, pentru a avea grijă de domnul Agreste. Avea lacrimi în ochi și cu greu le stăpânea. Oricât ar fi fost Adrien de rau, distrus până la urmă, nu făcuse decât să sufere în tăcere, era totuși... Nu îi puteai dori moartea. Adrien însă, era mort pentru totdeauna.