Miraculous~Love in the dark #PAUZA#

Iubirea nu mă ține departe de tine ~ Capitolul XIV

Adrien se așeză cu grijă pe canapea. Privea cu atenție rana aceea, dar propriul sânge nu îl ademenea. Plagg era și el șocat. Adrien, nu o să te descurci singur cu o astfel de rană... Blondul nu îl lăsă să termine replica, că se și răsti la el. Taci! Nu pot să spun nimănui. În doctor nu mai am încredere deloc, după ce mi-a ascuns secretul despre hrănire. Iar alt doctor nu m-ar ajuta deloc. Nu am altă șansă. Plagg însă se uita la el neajutorat, nevoind să mai spună ceva. Blondul își dezinfecta rana, dinții ieșindu-i la iveală de durere. Își introduse un prosop între ei, pentru a nu putea scăpa vreun urlet. Nu își imagina ce putere ascunsă avuse chiar să fugă cu acea durere, insuportabilă acum. Acum, se auzea cum gemea, dar Plagg apăru în fața ochilor lui. Adrien, uita-te la mine, nu te uita acolo! Mâinile tale sunt coordonate de creier, nu de privire! Adrien se uită la el, fiind plin de sudoare. Plagg începuse să îi povestească blondului tot felul de întâmplări palpitante, care aveau rost sa îl facă pe blond să uite de durere. Reușea.

************************************

Bluenetta ajunse acasă și se trânti în pat, acoperindu-și fața cu mâinile. Marinette, ce tocmai ai făcut? Aceasta auzi vocea kwamii-ului. Nici eu nu mă înțeleg. Cum se poate ca inima mea sa se îndrăgostească de cineva atât de repede? Tikki nu părea să asculte ceea ce spunea bluenetta. Cu Motan Noir cum rămâne? El tocmai ți-a spus că te iubește. Te-a protejat, a plecat doar el acolo... Marinette scoase un urlet de durere. Mama ei însă îl auzi, și veni grăbită în camera ei. Marinette, ești bine? Bluenetta nu știa ce să răspundă în acel moment. Da, sunt bine, spuse ea grăbită. Mama ei părăsi camera și plecă. Fata nu mai putea înțelege. Cum uitase tot? Însă, dacă acum se gândea mai bine, nu îi era deloc dor de acel băiat. Nu putea înțelege ce s-a întâmplat de fapt.

****************************************

Adrien credea că va leșina de la durere, însă se redresă repede. Își pansă rana care acum nu îl mai durea, fiindcă deja se vindecase. Era singurul avantaj, faptul că era vampir. Se vindecară și acea rana făcută din lemn special. Oricum, era hotărât că în această noapte trebuie să iasă la vânătoare. Hrana aceea... Era specială pentru el. Nu putea risca să se întâlnească cu Damais și să nu fie pregătit de luptă. Plagg, de ce m-a mințit doctorul? Nu pot să înțeleg... m-a mințit în legătură cu soarele, cu totul... Mă arde soarele! Plagg nu putea înțelege nici el, ce era să îi spună băiatului? De ce îi prezentase viața de vampir ca și cum totul ar fi roz? Nu putea înțelege. Trebuia să găsească o cale de a scăpa de soare. Îl ardea pe interior, chiar dacă pe exterior nu se vedea nimic. Îi ardea tot corpul când era atins de razele solare. Nu avea de ales. Trebuia să găsească o cale de a trăi ca un om. Nu putea avea încredere în nimeni, totuși, în Plagg avea. Mulțumesc că ai încredere în mine! spuse kwamii-ul parcă citindu-i gândurile. Adrien însă, își luă tălpășița și plecă înspre școală. Trebuia să știe ce se mai petrece pe acolo. Se urcă pe acoperișul școlii, într-un loc în care nu putea fi văzut. Stătea acolo liniștit, fără a fi deranjat de cineva. Își vedea colegii, împărțiți în mai multe grupulețe. Însă, pe o bancă, era Marinette. Când o vazu atât de singuratică, aproape că îi veni să meargă la ea, dar faptul că niște raze solare îl atinseră, îl împiedicară. De fapt, asta îl făcură să își dea seama că este blocat în acel loc. Marinette își privea genunchii, gândindu-se la ceva foarte profund. Adrien nu era hotărât care din puteri să o folosească, să intre în mintea ei pentru a vorbi cu ea ca fiind o fantomă, sau să încerce să îi ghicească gândurile. Poate că, a doua variantă ar fi mai normală. Vedea că se gândea la un blond, care era întors cu spatele. Era un bărbat foarte înalt, părul de lungime medie pentru al unui băiat. Erau în parcul din fața școlii, dar dintr-o dată, se vede pe el. Dar nu era chiar el, era mai rău: Motan Noir. Ce cauta Motan Noir în gândurile ei? Nu mai putea înțelege ceea ce se întâmplase. Era prea ciudat. Modul în care erau cei trei așezați, semăna destul de bine cu binecunoscutul triunghi amoros. Motan Noir, blondul necunoscut și Marinette?! Ce era cu acest triunghi? Apoi, deodată, în mintea blondului se întipări un alt gând al fetei, care însă în mintea bluenettei era cam șters. Era vorba despre acel sărut... despre modul în care simțise Buburuza acea atingere a buzelor. Nu se poate! zise el în șoaptă. Plagg, Marinette e Buburuza! Plagg ieși din acel spațiu, nefiind deloc încântat de ce auzise. Nu era momentul să afli, dar acum asta e. Blondul dăduse cu pumnul în grinda care susținea acoperișul, încât atrase mai multe priviri înspre acoperiș. Făcuse cea mai mare greșeală a vieții lui. Faptul că o respinse pe Mari... care era de fapt singura lui prietenă... Însă, acum era convins că trebuia să facă ceva pentru a repara situația. În primul rând, trebuia să găsească o soluție de a scăpa de razele soarelui. Asta... oare nu îl putea ajuta domnul Fu? Maestrul sau ce o fi fost... Marinette privea absentă în continuare, însă gândurile ei fuseseră sparte de clopoțelul asurzitor. Ultimul an de liceu avea să fie mai ciudat decât ar fi crezut...