Miraculous~Love in the dark #PAUZA#

Inima mea vrea să te protejeze ~ Capitolul IX

Au trecut trei zile de când Adrien a murit. Însă, nici acum Gabriel nu se putea obișnui cu ideea. Mergea în camera lui Adrien în fiecare zi și vorbea de unul singur, prefăcându-se că Adrien e acolo și îl ascultă. Era cu mult mai afectat decât fusese la moartea lui Emilie, fiindcă atunci, trebuia să se mențină tare pentru Adrien, dar acum nu mai avea nici un motiv. Acum, suferea mai mult ca niciodată. Însă, de fapt, Adrien era cel care suferea cel mai mult. Suferea de plictiseală cronică. Acum, era într-un sicriu care era așezat lângă cel al mamei lui. Știa asta fiindcă îi simțea mirosul. Stătea acolo de unul singur, dar doctorul îi promise că după trei zile îl va scoate de acolo. Asa că aștepta în liniște.

***********************************

Seara se revărsă peste întregul Paris. Gabriel se așeză timid la masă, fiind prins în transa lui. Privea scaunul unde mânca de obicei fiul lui, iar în minte i se derula ultima cearta pe care o avuseră în acea încăpere, acea cearta în care el îl strânsese prea tare de mână pe Adrien, fără ca măcar să își dea seama. Lacrimi se iviră iar pe obrajii lui, dar nu se mai obosi să le șteargă. Nu se atinsese de mâncare, fugind înspre camera fiului său.

************************************

Noaptea se lăsă peste Paris. Doctorul văzu că Gabriel nu avea de gând să plece degrabă din camera lui Adrien, așa că profită de ocazie să pătrundă în biroul acestuia. Ridică fără niciun efort capacul de marmură ce îl acoperea pe Adrien. Pff, am crezut că nu mai veniți! Doctorul zâmbi. Nu aveai cum să te sufoci, sicriul are o "aerisire". Adrien chicoti, dar își reveni repede. Să mergem! Adrien se ridică rapid de acolo și ajunsese lângă geam prin acea putere neînțeleasă de oameni. Aruncă o privire asupra biroului tatalui sau, se uită la doctorul ce se ocupase ca totul să arate ca înainte, iar apoi, cei doi se pierdură în noapte.

Adrien îl urma îndeaproape pe doctor. Au ajuns la o mașină, în care cei doi se urcară repede.

În scurt timp, blondul a ajuns la o casa uriașă, destul de luminoasă, de fapt, cu pereți în totalitate de sticlă. Acoperișul era învelit de o iarbă "curgătoare" care dădea impresia de viu. Casa cu pereți de sticlă îl impresionă pe blond. Îl privea pe doctor uimit. Mda, cam asta e casa. Te aștepti la ceva mai ferit de soare? De unde știa la ce se gândea? Pot citi gândurile tale, cred că și tu le poți pe ale mele. Adrien încercă și reuși spre surprinderea lui. Partida de fotbal? Doctorul aprobă. Am reușit? Doctorul se îndrepta înspre pragul ușii și îi făcu semn lui Adrien să îl urmeze. La intrarea în casă, îl întâmpinară o fată și un băiat, care se țineau strâns de mână. Ei sunt Anne și Felix, nu te teme, și ei sunt vampiri. I-am adoptat, dar i-am adoptat atât de bine, încât acum, sunt un cuplu. Adrien zâmbi, fiind fericit că are ocazia de a face cunoștiință cu ei. Cum adică... i-ați adoptat? Doctorul se uită oarecum la el înspăimântat. Păi... Erau vampiri și s-au alipit de mine. Vezi tu, vampirii se împart în mai multe triburi. Ei și cu mine formăm tribul acesta, numit Rosier. Din acest moment, și tu ești un Rosier, Adrien Rosier. Blondul era putin năucit, dar se redresă repede. Privea cu atenție casa în care intrase, nevenindu-i să creadă că e a lui, cea în care va locui de acum înainte. Felix, condu-l în camera sa. Adrien îl urmă pe băiatul înalt, cu mult mai înalt decât el, iar el era destul de înalt, 1.90. Sigur băiatul din fața ochilor săi avea cu peste 10 centimetri mai mult decât el. Ochii portocalii ca ai doctorului și părul castaniu. Era destul de interesant. Odată ajuns la etaj, Felix deschise o ușă. Își privi camera șocat. Pereții din sticlă, cu excepția celui pe care se afla ușa, o bibliotecă superbă și un fotoliu. Ce își putea dori mai mult? În capătul opus, era un pian alb, pe care se aflau cinci trandafiri roșii ca sângele. Își mai aruncă privirea pe diagonală, unde zări un televizor uriaș. În colțul opus ușii, zări o scară, care ducea de fapt în jos, prin podea. Felix văzu exact în ce direcție se uita Adrien, astfel că se folosi de abilitatea lui de a ajunge acolo, iar Adrien îi urmă exemplul. Cobora scările alături de acel băiat, deși era puțin speriat. Ajunse într-o cameră plină de haine. De fapt, era o cameră oarecum închisă, fiindcă... Nu avea un anume motiv. Acolo, avea un birou și un laptop. Noi comunicăm în acea cameră. Felix îi indică o cameră uriașă, în care erau multe cărți, cel mai probabil de foarte multă vreme, și o masa rotundă și uriașă pe care erau așezate 5 laptopuri din cel mai nou trend. Blondul era șocat, aceasta casă era mult mai superbă decât cea în care locuise până acum. Felix îl părăsise însă în timp ce el își făcea ordine între gânduri. Rămăsese singur, de fapt, nu chiar singur, fiindcă Plagg ieșise din cămașa lui. Și eu vreau să fiu vampir! Gata, am decis! Blondul simți că se sufocă când auzi asta. Avea nevoie de o umbrelă, o umbrelă care să îl apere de ploaia cuvintelor prostești spuse de Plagg. Nu e suficient că ești kwamii? Ești nemuritor, ai toate super-puterile unui vampir, mai puțin super forța, ești deja o creatură magică, ce vrei mai mult? Plagg îl privea puțin năucit. Parcă acum se trezise dintr-un somn îmbătător. Kwamii-ul nu știa exact de ce era așa de șocat blondul, dar se așteptase la o reacție de acest gen. Nici nu mă gândesc! Plagg îl privea în continuare, implorându-l. Plagg, du-te! Vreau să fiu singur! Adrien se îndepărtă de Plagg cu viteza lui uriașă și făcu astfel turul camerei. Apoi, mersese și se așeză la birou pentru a vedea interviurile pe care le dădură colegii săi. De fapt... era foarte fericit că Plagg încetase cu vorbăria. Deschise laptopul și... de fapt... se aștepta la orice, își știa mai bine ca oricine defectele. Însă, înainte să pornească clipul în care Alya dădea interviu, simți mirosul cuiva... Când se întoarse, îl văzură pe doctor. Ce faceți aici? Doctorul zâmbi. Acum că suntem o familie, ai putea să îmi spui "tată" sau ceva de genu'. Adrien înghiți în sec. Îmi trebuie timp să mă acomodez cu ideea. Doctorul aprobă ceea ce spusese blondul. Am venit să îți spun că trebuie să mergi la vânătoare, nu ai vânat până acum nimic, iar dacă nu îți înfigi repede dinții în ceva, vei mușca primul om care trece pe lângă tine. Mergem la vânătoare cu toții, de fapt... Anne a spus că vrea să rămână acasă. Adrien se ridică de pe scaun și plecă înspre ușă. Doctorul îl urma îndeaproape. Totuși, vreau să vă întreb ceva... Mama mea... Doctorul se întristă îndată. Nu vei putea să o vezi momentan, dar... încerc de câțiva ani să o salvez... Adrien îl privea pe acel doctor nedumerit. Să o salvați? Doctorul aprobă trist. Ți-am spus deja că există mai multe triburi de vampiri. Ea a fost răpită de unul dintre ele... Adrien privea uimit. Atunci, ce mai așteptăm? Acum exist și eu, suntem 4, va fi ceva mai simplu să plecăm de aici. Să o salvăm! Doctorul îl privea mai trist ca niciodată. Nu se poate. Ea nu a fost răpită de oricine, a fost răpită de cel mai puternic dintre triburi. Talentul ei... au nevoie de talentul ei. Și tu îl ai. Faptul că poți vorbi cu ea. Adrien era șocat. Nu știa că acesta e un lucru special, credea că toți vampirii pot face asta. Oricum, își luă tălpășița și plecă.

***********************************

Bluenetta nu mai era în stare de nimic. De când blondul murise, era oarecum în dilemă. Era cel care într-o oarecare măsură semăna cu ea. Ambii rebeli... Colectivul clasei se schimbă și el. Toți erau mai tăcuți, nevenindu-le să creadă moartea blondului. Erau absolut devastați de ceea ce s-a întâmplat. Era... ciudat. Și până la urma urmei, fusese dezvăluit și în presă de către cel care compunea familia Agreste faptul că Adrien a murit din cauza lui, acel accident, acea călătorie cu un avion comun, a fost dezvăluit că s-a ajuns acolo din cauza unei certe între cei doi. Gabriel nu mai avea nimic de pierdut. Să stea acum singur în acea casă imensă i se părea prea devastator. Nu simțea că v-a putea vreodată să se mai întoarcă la vechile ocupații, acum că Adrien e mort. Cel fără valoare, neprețuitul, acela... ei bine.. a plecat de lângă el numai și numai din cauza lui... Cum putea să se ierte? Toate acestea erau de fapt gândurile bluenettei care se jucau prin acel sortiment din corpul uman numit "tărtăcuță". Era încă în stare de șoc. Nu venea nici măcar un akumatizat, nimic, totul era prea pustiu ca să mai fie adevărat. Un akumatizat, doar unul, ca să îl poată vedea pe Motan Noir. Avea nevoie să știe că măcar el e bine.. Însă, chiar în acea clipă s-a auzit o bubuitură. Se transformă și mersese într-acolo.

***********************************

Adrien îi urmă pe cei cu care avea să își petreacă urmatoarele zile din viața sau chiar viața întreaga. Îi urmă îndeaproape, dar le-o tot lua înainte fără să vrea. Toți se uitau la el ciudat, nu a mușcat, nu a mâncat, e un vampir proaspăt, dar se mișcă extraordinar de repede, cu mult mai repede decat ei cu experiență. Însă, Adrien fusese conturbat. O bubuitură îl distrase. Nu se mai putea stăpâni, acel akumatizat avea un miros... pe care el îl putea simți de la o distanță enormă. Schimbă ruta, cu toate că ceilalți strigau după el sa se întoarcă, pentru el era imposibil, era prea intens atras de acel miros. Totuși, după ce era aproape să intre în oraș, se transformă, Plagg neapucând să zică ceva. Mersese cu ajutorul barului înainte, căci viteza nu îl mai ajuta. Însă, simțea încă mirosul akumatizatului. Nu își putea potoli setea. Îl văzu, dar o văzu și pe Buburuza care lupta cu el. Interveni și el în luptă, respirând greoi, încercând să își potolească setea de sânge. Motan Noir! Gheara felinei, acolo! De îndată ce își auzi numele, motanul se întoarse înspre Buburuza, fiind distras de la mirosul akumatizatului. Când își îndreptă privirea înspre a ei, respirația îi deveni accelerată, dar avea motiv: sângele ei îl ademenea atât de tare încât, fără să vrea, își dădu ochii lent peste cap, ceea ce o îngrijora enorm pe partenera sa, și o făcu să vină să îl vadă. El însă simțea că înnebunește cu fiecare pas al bluenettei. Stai departe! Nu te apropia! Blondul părea extraordinar de slăbit, întinse mâna în față, dar în acel moment, akumatizatul îl prinse. Îl ridică pe sus, într-o bulă de apă. Eh, Buburuzo, acum te vei preda? Buburuza îl privea șocată pe Motan Noir, neștiind de ce se comportă așa, de ce își strângea pleoapele, de ce scrâșnea din dinți, de ce se incordase așa. Era o enigmă pe care nu și-o putea explica. Totuși, Motan Noir reuși să își înfrângă teama, și sparse balonul cu superputerea lui. Astfel, ajunsese din nou pe pământ. Nu găsesc ce să fac cu cârligul primit de la talisman! Motan Noir încă gemea, dar spusese cu o voce înfricoșătoare și plină de durere Contează pe mine și dă-te din calea mea! Buburuza nu înțelegea, iar Motan Noir nu putea să o privească ca să o convingă, fiindcă nici măcar nu era sigur dacă pupilele îi erau la locul lor. Însă, Buburuza îl ascultă. Acesta acum, se repezi la akumatizat, zbură peste brățara lui și o mușcă. De acolo, ieși fluturele perfect deposedat, iar totul reveni la normal. Buburuzo, nu te apropia! Însă, Buburuza nu făcu decât să grăbească pasul. Motanul văzând-o, se îngrijoră. Buburuza ajunsese chiar în fața lui, punându-i mâna pe față, pentru a-i verifica temperatura. Însă, blondul o întoarse și își apropie gura de gâtul ei. Mirosul ei era absolut irezistibil, totuși, încă încerca să îi reziste. Respirația lui accelerată și zgomotoasă și scrâșnirea dinților o puseseră într-o dilemă pe Mari, dar pentru Adrien asta însemna sfârșitul, nu mai putea rezista tentației...

Îmi cer mii de scuze că nu am mai postat, dar nu am crezut că voi avea o vară atât de plină. Sper că v-a plăcut capitolul, iar dacă răspunsul e afirmativ, aștept cu nerăbdare votul și comentariul vostru. Vă pup!