Miraculous~Love in the dark #PAUZA#

Deja mi-e dor de tine... ~ Capitolul XXII

Marinette privea fața blondului. Renunță la sărut doar când văzu că și el renunță. Însă, rămăsese absolut șocată când a auzit că respirția blondului era inexistentă. Vedea cum ochii acestuia se închiseră. Era atât de șocată, încât nici măcar nu știa cum să reacționeze. Damais? Damais, trezește-te! Blondul era practic ca o statuie mobilă, nu se mai mișca deloc. Bluenetta era atât de șocată încât începu să îl scuture pe blond și să îl strige. Lacrimi mari curgeau din ochii ei de un albastru total diferit de cel pe care îl știa ea. Damais! striga ea cu toată forța, iar în clipa următoare era Adrien lângă ea. Când își văzu fratele mort, era atât de șocat, dar încerca să ignore asta. Când o văzu pe Marinette atât de palidă și disperată în același timp, încercă să o ia de lângă blondul acela, iar faptul că era vampir era lucrul care îl ajută. Dacă era om, nu avea forța să o dezlipească pe bluenettă de lângă Damais. Nu! Damais! Adrien o luă pe Marinette în brațe și se folosi de puterea de vampir pentru a o duce acasă cât mai repede, cu toate că aceasta îl zgâria și îl lovea cum putea ea mai tare să o lase jos, zadarnic însă, de fiecare dată rana blondului se regenera, iar asta o făcea pe bluenettă să sufere mai mult. Mâinile îi erau blocate, nu îi putea provoca durere pentru a o lăsa. Nu putea decât să privească ochii albastri ai feței pe care ea o vedea doar din profil. Plângea în hohote, însă nu mai avea forța necesară să se zbată în brațele acelui vampir care tocmai o adusese acasă. Sabine deschise ușa, fiindcă auzise bătaia blondului în ea. Când o văzu pe Marinette atât de terminată în brațele blondului, era șocată și curioasă în același timp despre ce s-a întâmplat. Însă, de îndată ce blondul o lăsă pe Marinette jos, aceasta voii să iasă pe ușă și să plece la Damais. Adrien o împiedică și o lăsă în grija mamei sale. De îndată ce ușa se închise, Adrien se reîndreptă înspre deal pentru a ajunge la fratele său. Însă, când ajunse la fântână, avu marea surpriză de a descoperi că Damais nu mai era acolo...

************************************

Regina ținutului vampirilor era în continuare obosită și nu stia dacă va putea face vreodată față la ceea ce avea să urmeze. Nu mai putea lua contact cu mintea lui Damais, ceea ce o deranja enorm. Adrien o ignora complet, era singură și simțea că ceva nu e în ordine. Însă, atunci, auzi niște pași. În cameră, intrase Paul, care însă avea pe cineva în spinare. Emilie, m-am gândit că înainte să îl arunc în groapă sau să îl înmormântez ca pe un membru al familiei regale, ai dori să fi ultima care îl vezi. Atunci, Paul aruncă acea persoana din spate. Cand Emilie văzu că era Damais, simți cum o bucată din suflet i se sfâșiase. Nu, Damais! Trezește-te! Damais! Copilul meu! Emilie plângea atât de puternic, încât auzi chiar tatăl copiilor ei din camera cealaltă. Monstrule! El nu și-a dorit niciodată tronul! Paul însă, începu să râdă. Să înțeleg că ăsta e ultimul lucru pe care mai ai să i-l spui. Emilie se simți sfâșiată, nu avea puterea să poarte un război vocal cu dușmanul ei de moarte. Când își vedea copilul fără suflare, simțea cum tot trupul ei se desfigurase. Până la urma urmei, Paul câștigă tot timpul... dar odată, își va răzbuna fiul, era sigură. Paul dădu ordin ca trupul să fie dus în groapa comună cu oameni neidentificați din dimensiunea umană. Nu avea de ce să îl înmormânteze în lumea aceasta din moment ce el crescuse acolo.

***********************************

Dimineața răsări peste Paris. Adrien era în căutarea fratelui său, neînțelegând ce s-a întâmplat de fapt cu el. Mama lui tot încerca să ia contact cu el, dar acum asta era ultima lui grijă. Însă, îl epuiza faptul că se tot împotrivea, așa că închise ochii...

"Dragul meu, cam mult ți-a luat!" Mama era terminată. "Ai plâns?" Mama plângea doar la auzul întrebării. "Fratele tău e mort." Deci asta era. A fost dus în dimensiunea vampirilor. "Unde e acum?" Mama însă, scutură umerii, iar apoi dispăru. Asta chiar a fost ciudat.