Miraculous~Love in the dark #PAUZA#

Capitolul XXV - Destinul

Marinette începu să plângă. Nu știa ce e de făcut. Se uita cu atenție la tot ceea ce era în jur, căutând o soluție. Nu putea să îl piardă iar pe Damais. Deodată, ajunse Maestrul. Ce s-a întâmplat? Marinette privea cu atenție fața maestrului. Nu va muri! Marinette se uită la Damais puțin speriată. Maestrul se apropie și văzu cum Damais leșinase. Ce s-a întâmplat de fapt? Marinette plângea în continuare. A luptat cu Paul. L-a lovit mai rău.. Maestrul era șocat. Desfăcu rana lui Damais care nu era de mirare că îl dusese pe acesta la leșin. Damais pierduse mult sânge. Marinette își relipiră buzele de ale băiatului. Apoi, își relipi mâna de buzele lui, sperând să primească un răspuns din fața băiatului. Nu reacționează la sânge? Acum, maestrul era supărat. Îl ridică pe Damais și fusese atent la mișcările lui. Își schimbase mirosul în cel al unui om, doar pentru ca Damais să reacționeze. Blondul părea că doarme, nici măcar nu simțise. Mirosul Maestrului nu îl ademenea. Ați încercat să vă schimbați mirosul ca al unui vârcolac? Maestrul ascultase de Marinette. Funcționa. Damais trase aer în piept. Marinette iși apropie din nou mâna de a vampirului, care de data asta reacționă. Marinette răsuflă ușurată. Ce bine că ești bine! Maestrul puse mâna pe umărul lui Mari. Nu e bine. Abia e în viață. Dacă ar fi fost un vampir obișnuit, era mort de mult timp. Problema e că el e foarte încăpățânat să trăiască. Marinette zâmbi. Asta nu e o problemă. Damais respira greu, dar începea să își revină. Fără ca Marinette să înțeleagă gestul vampirului, sesiză că acesta își ridică mâna și o trase pe cea a fetei de acolo. Maestrul nu mai înțelegea nimic. Ce ciudat... Marinette zâmbi. Nu e prima dată când face asta... A mai făcut-o o dată. Cred că deja știe că sunt singura dispusă să îi dau sânge. Maestrul se apropie puțin de cei doi. Dacă știe, e cu atât mai ciudat. Ai un sânge bun, mi-a spus chiar el cât e de delicios și cât îi este de greu să stea departe de a te mușca. Nu îl pot înțelege. Marinette își retrase mâna speriată și se ridică în picioare speriată. Damais deschise ochii extraordinar de roșii și parcă era turbat. Totul se întâmplase atât de repede, încât îl sperie chiar și pe Maestru. Marinette, du-te puțin afară. Bluenetta însă, nu făcu decât să încline capul. Nici gând! O să stau aici cu el. Maestrul se grăbi să intervină peste ea. Mirosul tău! Acum! Bluenetta oftă și ieși afară. Însă, nici nu apucă să iasă, că se împiedică, nefiind atentă la picioare. Însă, în loc de un contact cu pământul, simți două brațe musculoase care o prinseseră. Când își întoarse capul, nici nu apucă să vadă persoana, că își simți buzele baricadate. Cineva tocmai o sărută? Când deschise ochii, dădu de niște pleoape care acopereau niște ochi atat de tandri! Își ridică privirea și văzu un păr blond. Ea nu răspunse la sărut până acum, dar acum, simțea că pur și simplu nu se putea împotrivi. Simțea că un fior o trecuse din cap până în picioare, nu își putea controla buzele și să le retragă din acel sărut involuntar, ci, din contră, buzele ei adânceau sărutul. Își mișcă buzele atât de tandru, iar băiatul care o săruta știa cum să le convingă pe acele buze catifelate să nu se despartă de ale lui. Băiatul prinse cu grijă talia fetei, având grijă ca aceasta să nu se simtă inconfortabil. Bluenetta simți blânda atingerea băiatului, dar ea nu reacționă de data asta nicicum. Nu își mai putea înțelege nicio reacție. De ce nu se putea împotrivi? Ea îl iubea pe Damais care se zbătea între viață și moarte în camera cealaltă, iar ea stătea și se săruta aici? Deodată, rațiunea reveni la putere, iar atunci, Marinette fusese capabilă să rupă sărutul. Dădu de o pereche de ochi verzi, care deveniră rapid galbeni. S-a întâmplat ceva? spuse blondul calm. Respirația lui Marinette se accelera dintr-o dată, iar palpitațiile făceau corpul ei să vibreze. Deodată, Adrien zări mâna plină de sânge a fetei și se grăbi să o ia în a lui. Ce s-a întâmplat? Bluenetta căzu pe pământ din cauza slăbiciunii. Nu.... Marinette începu să plângă, fără a vrea să o facă de față cu Adrien, însă nu prea avea de ales. Blondul se încruntă, însă o strânse pe bluenettă în brațe. Vrei să te salvez de durere? zise el șoptit. Marinette își scutură capul dintr-o parte în alta. Nu... Adrien rupse îmbrățișarea și își mușcă încheietura. Nu suport să te văd asa. Bea înainte să se închidă. Marinette îi împinse mâna înapoi. Nu mă doare asta deloc. Mă doare aici. Bluenetta își pusese mâna sângerândă înspre piept. De fapt, ceea ce o durea pe ea era faptul că nu mai înțelegea ce e cu sentimentele ei. De ce acceptase sărutul lui Adrien în timp ce era conștientă că celui căruia îi declarase iubirea era în camera alăturată luptând între viață și moarte? De ce acceptase ca Adrien să o sărute și de ce răspunse la sărut? De ce adâncise sărutul? De ce, de ce, de ce? Îl iubea și pe Adrien? Era posibil ca în lipsa lui Damais inima ei să fi căpătat sentimente și pentru Adrien? Era posibil să se fi îndrăgostit de doi băieți în același timp? Va fi pusă în postura să aleagă între cei doi?