Miraculous~Love in the dark #PAUZA#

Inimile de gheață se topesc ~ Capitolul IV

Mintea lui Marinette se lumină în sfârșit. De asta știa tatăl lui despre sora ei. Adrien... fusese iubitul ei? Dar, de ce nu i-a spus Caroline niciodată? Iar Adrien... o iubește încă după atâta timp? De asta zâmbea de fiecare dată când o vedea, fiindcă o vedea pe Caroline în ea. Dar cum s-a putut ascunde atât de bine? Blondul își deschise ochii, spărgând gândurile bluenettei.

- Ești în viață!

- Ce s-a întâmplat?

- Te-ai prăbușit cu avionul. Ești singurul supraviețuitor.

Fața pe care o făcu blondul arătă că începea să își amintească. Părea deja cunoscut pentru el ceea ce îi spunea fata de lângă el.

- Îl voi chema pe tatăl tău... așteaptă să te trezești de atâta vreme...

- Nu.... Nu....tata...

Bluenetta îi pusese înapoi masca de oxigen. Ochii lui o obligau să îi spună să nu intre. Bluenetta ieși din cameră. Gabriel era grăbit să intre, dar Marinette se puse în fața ușii. Trebuie să-l chem pe domnul doctor. Până atunci, nu intră nimeni! Gabriel era hotărât să intre. Dar bluenetta știa că așa va fi. Avea un plan de rezervă. Asistenta trecu pe hol. Marinette o rugase să îl cheme pe doctor, iar ea intră din nou la Adrien. Acesta adormi din nou. Era extraordinar de epuizat, se pare. Privea îndelung ce era pe lângă el. Era prima dată când spusese asta, dar acum chiar îi era milă de el. Tikki iesi din gentuță, chiar cu riscul de a fi văzută. Săracul! șopti ea. Tikki, ascunde-te, dacă te vede cineva? Tikki privi cu atenție chipul extenuat al stăpânei sale. Nu o voi face. Adrien dormea într-adevăr profund, iar altcineva nu avea cine să o mai vadă, fiindca era perdelele erau trase atât la geamul cu ieșire înspre hol, cât și la cel cu ieșire înspre stradă. Marinette se apropie de Adrien care adormise. Chiar nu te-ai săturat de somn? Nu pot să îmi dau seama ce viață ai avut până acum, dar sunt aproape sigură că te-ai săturat de viață, fiindcă nu ai facut cunoștință cu ea cum trebuie. Vrei să te ajut cu asta? Deja am hotărât să îți mai acord o șansă. Poate că vom putea deveni prieteni, dar cred că tu nu ai accepta niciodată asta din cauza surorii mele. Adrien nu mai reuși să se prefacă că doarme. Deschise ochii și o privea întrebător pe Mari, parcă spunându-i: De unde știi? Marinette zâmbi. De unde știu? Păi... am eu sursa mea secretă de informare. Blondul era surprins nu doar ca bluenetta îi citi răspunsul doar dintr-o simplă privire, dar îi și răspunse. Un singur lucru aș mai vrea să te mai întreb. E singura întrebare pentru care am venit cu tine cu ambulanța. Bun, din privire văd că nu știai asta. Afli acum. Întrebarea mea... Dacă îți disprețuiești tatăl, de ce ai mai revenit? Sora mea... mama ta... toti cei dragi ție s-au dus. Pentru cine sau pentru ce ai avut tăria să îți revii? După această întrebare, blondul se pierdu cu firea. Înghițea în sec, căci era singurul lucru pe care îl putea face. O privea pe Marinette speriat. Cum putea să îi spună că el e de fapt motanul salvator al Parisului? Ei bine... oricum, cuvintele fetei îi ajunseră la inima, dar rațiunea lui încă avea dreptate, ea nu putea fi prietena lui. Ce e drept, acum că a hotărât să revină, s-a trezit cu mai multe probleme decât a avut înainte. Tatăl care are dorința de împăcare și de apropiere de el acum când el vrea cu tot dinadinsul să se îndepărteze de el ca să nu își trădeze identitatea de super-erou, o Marinette care vrea să fie prietena lui... Poate că era mai bine să nu mai revină. Însă, toate aceste gânduri nu mai aveau nici un rost acum. Faptul era consumat. Alesese să rămână aici, trebuia să suporte consecințele. Îi scăpă o lacrimă, dar nu o putea șterge. Marinette îl privea zâmbind, până când momentul lor a fost spart de pătrunderea doctorului în cameră. Domnișoară, vă rog să părăsiți camera! Marinette se ridică timidă de pe scaun și plecă. Adrien nu făcu decât să închidă ochii la auzul acestor vorbe, iar când se trezi doar cu doctorul și cu câteva asistente în cameră se prefăcu chiar că doarme. Ei, haide! Din reacția ta nu pot decât să înțeleg că regreți că ai venit înapoi, căci știm amândoi că ai fost mort. Regreți? Adrien deschise ochii și se uită la doctor ciudat. Apoi, mișcă puțin capul în semn afirmativ. Nu îți știu trecutul, dar știu sigur că faptul că ai revenit poate să îți aducă și beneficii. Poate că îți era mai bine să nu revii... Adrien întrerupse discursul doctorului cu un dat din cap afirmativ, dar acesta își relua discursul dupa ce văzu reacția de disperare a blondului. Dar, gândește-te că ai revenit pentru un scop nobil. Nu pentru domnișoara asta, nici pentru tatăl tău. Ai revenit pentru tine. Ai revenit ca să îți dai o șansă ție. Adrien îl privi pe doctor uimit. Avea dreptate. Deși nu îi știa adevăratul motiv, vorbea cu atata înțelepciune și dreptate! Doctorul îi zâmbi. De ce te uiți așa la mine? Adrien nu își mai putea controla privirea, deși ea era singura care era disponibilă. Voii să se miște, dar doctorul pusese mâna pe el. Nu te poți mișca. Adrien renunță. Doctorul avea dreptate, nu se putea mișca nicicum. Tatăl tău e nerăbdător să te vadă. Să îl las să te vadă? Pare pe ochii tăi că el e singura persoană pe care nu vrei să o vezi. Adrien îl privea pe doctor cu o privire ciudată. Gândul lui era ceva asemănător cu Sunteți ghicitor de minți? De unde ați știut? Doctorul privi uimit fața blondului, care parcă îl implora să nu îl lase. Deci... spui să îi interzic? Să îi interzic să vină să te vadă când el nu a dormit o săptămână intreaga așteptând trezirea ta? Blondul îl privea oarecum uimit, dar uimirea fusese curând înlocuită de o îndurare, prin care solicita să nu îi spună nimic tatălui său. Bine, nu mă mai privi așa. Gata, acum trebuie să îți fac tratamentul. Blondul îl lăsa pe doctor să își facă treaba, chiar dacă era destul de dureros pentru el. Doctorul acesta era nu doar doctorul trupului, ci și al minții și a sentimentelor. L-a mai liniștit.