Miraculous~Love in the dark #PAUZA#

Vocea interioară îmi spune altceva ~ Capitolul I

Blondul o privi uimit pe micuța bluenettă care îl privea șocată. 

- Știi ceva, Marinette, poate că întrebi prea mult!

- De ce, Adrien? De ce întreb prea mult?

- Asta cred eu. Acum scuză-mă, chiar trebuie să ajung acasă.

Blondul, numit și Adrien, își luă tălpășița. Marinette rămăseseră cu coada între picioare, fără a primi un răspuns la întrebarea ei. Era pur și simplu șocată. Ca de obicei, blondul avea acea carismă și inteligență încât să lovească omul exact unde îl doare. Bluenetta îl privi din spate, scăpându-și ghiozdanul din mână. Era mult prea șocată ca să mai spună ceva. Nu își putea explica zâmbetul care apăruse pe chipul lui de îndată ce ochii lui făcură contact cu fața sa. Era ceva mult prea greu de înțeles.

************************************

Blondul ajunseseră acasă. Închise ușa casei și își trânti ghiozdanul lângă aceasta. Tată? Nu primi nici un răspuns, dar această întrebare nu putea deveni retorică. Se îndreptă înspre biroul acestuia, unde îl găsi.

- Adrien, ai venit!

Tatăl său încă nu îl privea. Tonul pe care spusese acea propoziție era foarte indiferent, ceea ce îl făcu pe blond sa răbufnească. Adrien privea extrem de nervos chipul tatălui său care era concentrat să creeze o altă haină.

- De ce m-ai strigat?

Din nou tatăl nu îl privi. Adrien îl ignoră total. Nici nu incerca să îi răspundă la întrebare. Părăsi camera și plecă răvășit în camera lui. Era prea șocat ca să mai spună ceva. Se așeză la birou și începu să își facă temele. Voia să le termine cât mai repede, pentru ca apoi să poata să meargă la ora de chineză, iar mai apoi la scrimă. Își deschise caietul de fizică și făcu rapid cele 5 probleme primite temă, iar mai apoi își puse caietul deoparte, fiindcă voia să rezolve și problemele primite facultativ. Își luă caietul de chimie și făcu la fel. Însă, când era la ultima problemă, Nathalie, asistenta tatălui său, intrară în cameră. La ce îți faci tema? Blondul o privi absent și îi spuse că la chimie. Poate aștepta, trebuie să vii cu mine! Asistenta își încrucișară mâinile așteptând ca blondul să o urmeze. Însă, blondul nu reacționă nicicum. Mi s-a spus că e posibil sa reacționezi așa, deci trebuie neapărat să mă urmezi! a spus bruneta luându-i pixul din mână. De ce ești atât de îndrăzneață? Dă-mi pixul înapoi! Bruneta era din nou șocată de reacția fără cusur a blondului, dar nu avea decât să plece. Îi luă pixul și ieși din cameră îngânând ceva de genul: Oricum vei afla. Blondul își pusese mâinile în cap și își caută un nou pix. Își reluă exercițiile, dar ușa camerei sale se deschise din nou. Era tatăl său care avea o față destul de expresivă, spre surprinderea blondului. Blondul îi privi ochii de gheață care din nou nu erau ațintiți înspre el, schiță un zâmbet larg și îi spuse scurt și ironic Ce vrei de la mine? Când văzu tatăl atitudinea de împins vagoane a fiului său, respiră adânc încât se auzi în întreaga cameră. În primul rând să renunți la această atitudine de indiferență. Blondul suferea, dar nu i se vedea nici măcar pe ochi. Din nou acesta schiță un zâmbet care putea induce în eroare pe oricine vorbea cu el, iar buzele i se mișcară în ritm de răspuns Îmi pare rău, dar dacă nici măcar eu nu mă pot controla, nu poți să o faci nici tu, tată! Altceva? Pupilele vârstnicului se rotiră în sensul acelor de ceasornic. Nu își găsea o explicație pentru a înțelege comportamentul fiului său, dar nu  găsea nici măcar o soluție pentru a-l remedia. În al doilea rând, trebuie să îți spun ceva. Anul viitor vei merge la facultatea de design vestimentar. Blondul își încleștă pumnul. Auzise această doleanță a tatălui său, care de fapt era o poruncă, de mai multe ori. El chiar nu își dorea asta. De ce mă obligi să fac ceea ce nu vreau? Tatăl îl privea întrebător, ca și cum nu ar fi fost prima oară când fiul lui a adresat această întrebare. Pentru că ești unicul meu moștenitor, Adrien! De câte ori trebuie să mai dezbatem acest subiect? Blondul începea să respire într-un ritm alarmant. Era într-o transă. Trebuia să găsească o soluție, și asta repede. Însă, în câteva secunde, mintea i se lumină. Era cea mai proastă idee care putea să îi vina, dar nu avea alternativă. Nu putea să își neglijeze visul. Dacă altcineva ar prelua activitatea? Tatăl îl privi șocat și se grăbi să răspundă. Cine altcineva? Adrien se uită la el atent. Oricine, nu contează! Dar... Nu am putea să spargem afacerea? Tatăl îl privi în sfârșit în ochi. Nici nu mă gândesc! Asta ar însemna să pătez numele Agreste, ceea ce nu îmi permit să fac! Blondul privi atent camera. Nu avea nici o șansă de a scapa de conversație momentan. Vorbim în altă zi despre asta, acum sunt extenuat! Tatăl își privi fiul mai mult de zece secunde, ceea ce îl făcu pe blond să fie oarecum surprins. Niciodată nu îl privi atât. Oricum, tatălui său părea să îi năzare mintea ceva. Câți ani ai? Adrien știa că tatăl lui știa foarte bine raspunsul la întrebarea asta, deci nu își putea explica de ce a întrebat asta. Știi foarte bine răspunsul. Tatăl lui îl privea oarecum zâmbind, prima dată când se întâmplă asta. Ești destul de mare. Te-ai putea căsători. Blondul înghiți în sec și își mări pupilele. Poftim?! spusese acesta încet. Nu îi venea să creadă ceea ce a auzit. Căsătorie?! La vârsta lui?! Cum?! Eh, știu că ești prea tânăr ca să tratezi o căsătorie ca atare. Deci, te vei logodi doar. Te las să alegi singur. Nu uita, o fată care iubește moda și una care să fie măcar cât de cât pe gustul tău. Ai trei zile la dispoziție. Dacă nu, aleg eu pentru tine. Să nu crezi că nu pot să îmi trimit oamenii să caute pe cineva cu aceste dorințe. Tatăl ieși din camera fiului său cu un zâmbet larg pe față. Blondul se prăbuși în scaun. Nu putea accepta să se căsătorească. Nu putea face asta! Era prea mult pentru el. Nu mai avea nici tăria să își facă temele, așa că se aruncă în pat.