𝚙𝚑𝚘𝚋𝚒𝚊 / 𝚝𝚊𝚎𝚔𝚘𝚘𝚔

șapte

Mai rămăsese jumătate de oră până la întâlnire. Aveam oarecare emoții, dar nici nu știu de ce. Doar mă duc să fac un proiect. Nu este așa de complicat. Îmi iau telefonul de pe birou și imediat primesc un mesaj de la un număr necunoscut.

"Sper că nu ai uitat."

Îi notez numele partenerului meu în telefon și îmi pun un caiet și un pix în ghiozdan. Nici nu știu despre ce va fi proiectul. Nu m-am gândit deloc. Și de ce oare vrea să îl terminăm atât de repede? Doar mai avem cinci zile până trebuie să îl predăm.

Închid ușa în urma mea și pornesc pe hol către ieșire. Trebuie să ajung în cealaltă clădire. Taehyung se pare că este la o altă secție și, normal, căminul unde stă este mai departe. Mi-am făcut curaj să merg singur, timp în care îmi tot repetam în gând numărul camerei. 109, 109...

După câteva replici cu portarul care nu îmi dădea voie să intru în incintă, am reușit să îi explic, în doar câteva cuvinte stâlcite, că am de făcut un proiect împreună cu cineva. Urc până la etajul unu, oprindu-mă în fața ultimei uși. Îmi ridic mâna pentru a ciocăni, însă o retrag rapid. Inspir adânc aer în piept și îmi ridic privirea către ușă. Bat de trei ori, dându-mă mai apoi un pas în spate. Aștept câteva momente, timp în care mă gândeam dacă să rămân sau să fug. Aud niște pași venind din cameră, urmați de o răsucire de cheie. Văd clanța cum este apăsată, ușa deschizându-se. În fața mea era Taehyung îmbrăcat într-un hanorac gri, destul de mare. Mă salută și mă lasă să intru. Simt cum îmi urmărește fiecare mișcare pe care o fac, apoi se îndreaptă către birou.

- Am căutat mai multe subiecte și am găsit unul destul de interesant.

Mă apropii de ecranul calculatorului, analizând fiecare propoziție. Mă încruntam destul de des, neînțelegând mai nimic din ce scria acolo.

- Ce zici? Să facem așa?

Am dat ușor din cap, fără să gândesc prea mult. Dacă el consideră că e o idee bună, eu nu am nimic împotrivă.

Se așează pe scaunul biroului după ce îmi aduce și mie unul. Îl văd cum își scoate o pereche de ochelari rotunzi dintr-un toc verde. Scot un ras mic când îmi dau seama că avem același tip de ochelari, el întorcându-se la mine nedumerit.

- De ce râzi?

Îmi scot și eu perechea și mi-o pun pe nas, el începând să râdă imediat când observă micul lucru pe care îl avem în comun.