𝚙𝚑𝚘𝚋𝚒𝚊 / 𝚝𝚊𝚎𝚔𝚘𝚘𝚔

cincisprezece

Îl aștept de ceva timp pe Taehyung într-un colț din camera prea aglomerată de oameni mai mult necunoscuți. Oarecum enervat, mă strecor printre studenții care ori râdeau ori dansau și mă îndrept către ieșire. În drum spre ușă îl zăresc ușurat pe Taehyung părând destul de interesat vorbind cu cineva. Zâmbind, dau să mă duc spre el, însă observ o persoană în fața lui. Îmi revine expresia plictisită de acum câteva minute, făcând câțiva pași în spate. Înghit în sec și îmi ling buzele dezamăgit. Chiar de anul nou, Taehyung?

*

Stau lipit de acest scaun de ceva vreme, sorbind încet lichidul inexistent din pahar. îmi las capul într-o mână și privesc în gol. Voiam să îi spun azi, mă gândeam că e cel mai potrivit moment, dar se pare că m-am înșelat. Normal că nu gândește ca mine, doar are atâtea prietene cu care poate să vorbească.

- Probabil s-a plictisit de prezența mea? Spun încet, doar pentru mine.

Acum că mă gândesc, dacă nu era el, eu nu stăteam acum aici, la un bar, jucându-mă cu un pahar care până acum a fost plin cu nu știu ce fel de băutură pe care nici nu aș fi băut-o. Dacă nu s-ar fi implicat în această problemă a mea, poate destul de absurdă pentru el, eu sigur încă nu aș fi putut să vorbesc cu nimeni, aș fi stat ghemuit în camera de cămin, fără să mă gândesc la nimic. El a vrut să se împrietenească cu mine, să mă ajute, să îmi transmită afecțiunea de care tânjeam de ceva timp. Poate el nici nu își dădea seama, dar eu m-am simțit cel mai bine atunci când mă lua în brațe pentru a-mi trece frisoanele nesuferite pe care le mai aveam din când în când. Simțeam că îi pasă cu adevărat de persoana mea.

Înghit în sec și mă ridic de pe scaun. Mă întorc și îmi zăresc prietenul făcându-mi cu mâna. îi zâmbesc înapoi, chiar dacă lângă el se afla o necunoscută.

- Jungkook, pe unde ai fost? Te-am căutat.

- Am vorbit cu cineva. îl mint eu.

Taehyung dă aprobator din cap, zâmbind mândru. Inspiră aer adânc și se întoarce către mine.

- Ah, nu v-am făcut cunoștință. Jungkook, ea e verișoara mea, Jin Ae.

Dau mâna cu ea, ușurat că este rudă cu prietenul meu. Instant îmi revine zâmbetul pe față, privindu-i pe cei doi.

- Are câțiva prieteni pe aici și ne-am întâlnit întâmplător.

După câteva râsete și alte vorbe, verișoara lui Taehyung pleacă, fiind chemată de cineva. Rămânând singuri, decidem să ieșim puțin pe un balcon, pentru a lua o gură de aer. Îl văd cum își pune mâinile pe balustradă, inspirând și expirând zgomotos. Se uită mai apoi zâmbind către mine, eu întorcându-i gestul.

- Cu cine ai vorbit?

- Huh? Ah... cu un coleg cu care am de făcut un proiect... îi spun nesigur, însă el pare să nu observe asta, sau doar se preface.

Aud un mm subtil de la el, apoi acesta își întoarce privirea către orașul frumos luminat.

- Știi... Jungkook. Mă privește zâmbind, continuând. Mă bucur că suntem prieteni.

Prieteni...

- Mă bucur că m-ai lăsat să mă apropii de tine. M-ai ajutat foarte mult.

Eu? Pe el? Nu era invers?

- Probabil ești surprins, dar nu ești singurul cu probleme, să știi.

Are probleme, iar eu nu am știut?

- Nu îți imagina acum că am o boală incurabilă sau ceva de genul. Doar... nu m-am mai distrat așa demult. Din cauza facultății, ori citeam singur o carte în camera de cămin, ori dormeam. Asta era rutina mea zilnică. Mergeam foarte rar pe la petreceri, nu voiam să mă bag în niciun fel de proiect, chiar dacă Dong mă bătea la cap să mai comunic și eu cu cineva. Își lasă capul să atârne, râzând ușor. Pot să spun că am avut și eu un fel de fobie socială. Probabil de asta ne-am și întâlnit.

Inima începe să îmi bată puternic, simțind cum mă înroșesc. Taehyung observă reacțiile mele și zâmbește.

- Ce? Te-a emoționat povestea mea? Spune și mă trage într-o îmbrățișare prietenească.

Știam că dacă face asta mă voi liniști, dar după ceva timp, mă simțeam destul de inconfortabil. Mă împing ușor, încercând să îi dau de înțeles să ne despărțim unul de altul, însă el este total împotrivă.

- Haide să mai stăm așa puțin.

ne apropiem ușor de final