𝚙𝚑𝚘𝚋𝚒𝚊 / 𝚝𝚊𝚎𝚔𝚘𝚘𝚔

șaptesprezece

Îl văd pe Taehyung cum intră zgomotos în camera mea, mergând repede spre spre scaunul biroului.

- Hai să ieșim.

Mă întorc și mă uit la el, oftând.

- Taehyung, ți-am spus că mâine am de prezentat nenorocitul ăla de proiect. Azi nu pot să ies.

- Te iau cu forța.

Îmi dau ochii peste cap și mă întorc spre monitor. De câteva zile tot mă strădui să editez un videoclip pentru profesorul care, într-un final, a reușit să îmi facă rost de un loc mic într-o expoziție. I-am spus de așa de multe ori că acest lucru contează foarte mult pentru mine, dar el parcă nici nu mă aude.

Aud un scârțâit, semn că Taehyung s-a așezat pe pat. Se trântește pe pături apoi oftează lung.

- Jungkook?

- Mhm? Îl întreb, concentrându-mi ochii pe ecran.

- Yah, uită-te la mine când vorbesc.

- N-am timp, Taehyung, înțelege.

Scoate un sunet ciudat, probabil enervat de răspunsul meu.

- Întroarce-te spre mine, Jungkook.

Nu îi răspund, ceea ce îl face să mai zică încă odată aceleași cuvinte. Ajuns la culmea disperări, îmi întoarce repede scaunul, speriându-mă. Înghit în sec când îi văd ochii mari și negrii ce mă priveau adânc, făcându-mă să mă opresc din respirat pentru câteva secunde. Se aproprie de mine fără să îmi dau seama și îmi sărută scurt buzele. Gestul lui mă uimește, trăgându-mi scaunul mai în spate. El ține în continuare de mânere și își linge buzele.

- Dă-l naibii de proiect și hai să ieșim. Ai toată noaptea la dispoziție.

*

- Jungkook! Prietenul meu începe să râdă și să se legene pe canapeaua albă. Jungkookie! Vino aici! Își întinde mâinile, dezechilibrându-se.

Oftez și mă duc lângă el, fără să comentez nimic. Prietenul lui, Dong, este și el prezent, însă până acum nicio vorbă nu am auzit de la el. Doar stă și golește paharele, uitându-se în gol. Oare e mut?  Îmi tot făceam scenarii în cap, însă Taehyung îmi întrerupe șirul gândurilor și mă lipește de el, îmbrățișându-mi umerii.

- Yah, Dong! Fii atent aici! Ia un pahar în mână și bea tot lichidul, apoi îl fixează cu privirea pe băiatul destul de indiferent din fața lui. Dacă cumva îl vezi pe băiatul ăsta de aici că plânge, să vii la mine și să mă bați până rămân inconștient.

Mă uit la el cu ochii mari, foarte surprins de cuvintele care i-au ieșit pe gură.

- Yah, Taehyung! Ai înnebunit?! Ce prostii îndrugi acolo? Strig către el, acesta începând să râdă.

- Așa face când e beat. Nu știe ce spune. Aud vocea lui Dong pentru prima dată. Aha, deci știi să vorbești.

- Dong, vorbesc foarte serios! Se bosumlfă și se întinde pe canapea cu mâna dreapta lipită de frunte, pieptul tresărindu-i uneori din cauza râsului.

- Ai idee ce naiba a pățit? Mă întreabă Dong plicitisit.

Eu doar dau din umeri și beau repede un pahar cu apă, încercând să mă trezesc. Îmi scutur capul și clipesc de mai multe ori, uitându-mă la prietenul meu.

- Taehyung! Yah! Taehyung, nu mai sta acolo și ridică-te odată! Yah! Dong ridică puțin vocea, încercând să îl ridice de pe canapea. Acesta râde și inspiră adânc.

- Mie îmi place să stau cu Jungkookie. Se apleacă spre mine și îmi apucă ambii obraji, presându-i mult prea puternic.

- Mă bucur, dar chiar n-am niciun chef să te car până la cămin. Prietenul lui Taehyung își pune mâinile în șold și se uită către mine.

- Vreți să vă chem un taxi?

lui taehyung îi place să stea cu jungkook