opt

287 58 0
                                    

 - Jungkook! Am zis că o facem împreună!

Mă uit la băiatul care scria singur câteva lucruri pe calculator, fără ca eu să știu. Oftez și mă așez lângă el, luându-i tastatura din față.

- S-scuze. Voiam să ajut.

Îl văd cum se ridică și se așează pe pat, fără să spună nimic. Mă încrunt și mă uit la el, observând că s-a înroșit îngrozitor. Mai rău decât prima dată. Mă sprijin de spătarul scaunului cu mâna și mă aplec spre el. Când mă vede, se duce în celălalt capăt al patului, uitându-se în jos. Începeam deja să mă îngrijorez. Ce a pățit?

- Jungkook, ești bine?

Acesta respiră din ce în ce mai greu, părând că se sufocă. Mă ridic de pe scaun și mă pun lângă el. Acesta începe să tremure deodată. Reacțiile lui încep deja să mă sperie. Îl ating pe umăr iar el tresare și se uită cu o față surprinsă la mine.

- Poti să îmi aduci un pahar cu apă? Am reușit să aud, ridicându-mă imediat și turnând lichidul într-un pahar.

Acesta îl bea pe tot, însă nu încetează să tremure. Îl întreb dacă îi este frig, dar el doar dă din cap, fără să răspundă. Îl bat ușor pe spate și, surprinzător, se liniștește ușor, respirația lui devenind mai normală. Se uită la mine, iar eu îmi îndepărtez mâna imediat. Mă ridic în fața lui și îmi scarpin ceafa jenat de întreg momentul.

- Ar trebui să ne întâlnim și mâine?

- Pot să mai rămân, măcar să terminăm...

*

Îmi iau un prosop și mă îndrept spre baie. Jungkook a plecat de ceva timp, însă încă nu înțeleg de ce se ferește atât. Mă calcă pe nervi situația. Las apa să curgă și fac un duș rapid, timp în care mă tot gândesc care e problema partenerului meu.

Mă așez pe scaunul biroului și deschid calculatorul. Tastez repede fiecare reacție pe care am observat-o azi la Jungkook, apăsând pe primul articol.

Fobia socială este o formă a anxietății clinice care se întâlnește la 7-12% din oameni și debutează de regulă în adolescență sau la începutul vârstei adulte.

- În astfel de situații, ni se poate întâmpla adesea să ne bată inima mai tare, să transpirăm, să ne înroșim, să ne tremure vocea sau mâinile... citesc cu voce tare, apoi mă las pe scaun. Probabil asta e problema? Suferă de această... fobie? La facultate? Pufnesc într-un mic râs, dar cu cât mă gândesc mai bine, dacă nu încearcă să se vindece, nu va putea să comunice cu nimeni. Și asta nu e bine.

𝚙𝚑𝚘𝚋𝚒𝚊 / 𝚝𝚊𝚎𝚔𝚘𝚘𝚔Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum