paisprezece

287 50 3
                                    

Îl privesc pe Jungkook cum vine vesel spre mine cu două sucuri în mână. Încă nu i-am spus, dar i-am studiat din ce în ce mai mult problema, iar concluzia la care am ajuns este chiar destul de simplă, dar poate prea grea de indeplinit. Are nevoie de afecțiune. Poate nu din partea unor părinți, dar din partea unui prieten cred că îl va ajuta la fel de mult. Prima dată când l-am văzut, fața lui era așa de palidă, de parcă nu reușea să își întrețină propriul corp, lucru ce mă înspăimânta doar gândindu-mă. Simptomele lui diverse pe care le-am observat de când îmi petrec timpul cu el îl afectau așa de tare. Îi simțeam frustrarea și supărarea când se uita la mine cu fața roșie, tremurând sau cu acei ochi fricoși. Parcă regreta că suferă de acest lucru, simțindu-se jalnic. Mă deranja. Nu îmi plăceau stările lui. Acum mă simt mai bine să îl văd zâmbind larg, fără să se teme că va fi criticat sau cine știe ce altceva. Acum e mai bine. Se vede in ochii lui.

- Mersi, Jungkook. Îi iau paharul din plastic din mână și încep să sorb cu poftă.

Începem să mergem aiurea prin parcul în care ne plimbăm de ceva timp, fără să comunicăm prea mult. În ciuda acestui fapt, observ că se simte destul de confortabil în prezența mea. De-ar fi așa și cu restul oamenilor.

- Taehyung...

Scot un mm înfundat și mă uit spre el. Pare destul de emoționat. Ce a pățit?

- S-a întâmplat ceva?

- Nu, nu... Doar că vreau să îți spun ceva.


Îi fac semn cu mâna să vorbească, el înghițind în sec.

- Mai știi... anul nou pe care l-am sărbătorit împreună... Mi-ai spus că îți place că te-am lăsat să te apropii mai mult de mine.

Dau scurt din cap și zâmbesc, amintindu-mi.

- Da, normal că îmi amintesc. Ești un prieten foarte bun pentru mine, Jungkook.

- Îmi doresc să fim mai mult de atât.

Mă opresc brusc, fără să mă uit către el. Îmi las ușor sucul jos, rămânând în aceiași poziție. Mă întorc ușor, uitându-mă la el cum încearcă să mă privească în ochi.

- Te plac, Taehyung. Îmi spune cu o voce joasă.

cei care citesc asta, treceți și pe la celelalte povestiri

𝚙𝚑𝚘𝚋𝚒𝚊 / 𝚝𝚊𝚎𝚔𝚘𝚘𝚔Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum