Puritate-Finalizată

Capitolul 8

          Kate mai rămase câteva secunde pironită, cu privirea asupra școlii. Se întreba cum era posibil ca niște copii fără resurse financiare să răzbească în viață. Era convinsă că în spatele acestui proiect stătea cineva cu o inima mare. Luă valiza și, conduși de Christian, fiecare își ocupară camerele.

         Oboseala își spuse cuvântul asupra trupului mic și firav al Katherinei dar și asupra ochilor Andreei. Cearcănele erau proeminente, ceea ce scoase în relief oboseala și drumul făcut. Soarele ardea, iar orele de mers prin căldura toropitoare erau de nesuportat.

      Urcară treptat scările,  după care cei trei primiră cheile de la camerele lor.

          —Mulțumim pentru ospitalitate, rosti ea prietenoasă, moment în care îi zâmbea lui Christian, neștiind cine e.

           — Sper ca șederea vostră să fie una plăcută. Noi vă punem la dispoziție tot ceea ce aveți nevoie, spuse Christian, moment în care, cu un gest scurt, le dădură cheile de la camera.

         Deschise încet ușa grosolan coplita, ce scârțăia din toate balamalele, făcând-o pe Kate să schițeze o grimasă forțată. Își arunca bagajele pe fotoliul pe care se așezase praful. Scotocise rapid după un trening și niște adidași, pentru a se simți cât mai lejer. Cu niște mișcări bruște, se schimbase rapid și se trântise pe patul tare și scorțos. Camera era albă, dând o senzație de spital. Emana o sărăcie lucie. Se vedea că acea camera nu era îngrijită de ceva timp. Cum trăiau acei copii? Erau întrebări la care nu găsea răspunsuri. În acel timp, pleoapele aveau să se închidă, cufundandu-se într-un somn adânc.

            După câteva ore, Kate era trezită de un ciocănit scurt, dezmecitindu-se greu, ridicându-se greu din pat, oasele fiindu-i amorțite.

       —Imediat! spuse cu un glas stins, gândurile fiindu-i învălmășite , strângându-și tâmplele în palme.

        Deschise cu niște gesturi greoaie, simțindu-și corpul în contrast cu mișcările. Odată ce deschise , văzuse un copilaș negru ca tăciunele, cu niște ochi căprui și un zâmbet larg ștrengăresc, îmbrăcat sărăcăcios, hainele fiind unele ponosite, rostise „Jambo!" ( Salut), „Haribu!" (Bine ai venit).

       Aceste cuvinte o bulversară și mai mult. Ce dorea să spună acest copilaș? Cu niște gesturi calde, fata cu părul ca spicele de grâu îl luase blând de mâini, nepăsându-i de culoarea lui, și îl așezase pe fotoliul, încerca să afle cine era micuțul copilaș. Ghemul de om îi zâmbea continuu, luându-o în brațe, dându-i un pupic, după care întinse mâna, și deschizând-o, zări un bilețel. Cu un surâs pe buze, îi lua hârtiuța motolită de puiul de om ce rămase fermecat de frumusțea și mai ales de blândețea ei. Oamenii de acolo își iubeau puii, dar erau reci cu ei, iar ei căutau în oricine  un strop de afecțiune. Despăturise bilețelul, iar pe el scria „Într-un sfert de oră trebuie să coborâți pentru a vă prezenta împrejurimile și oamenii de aici. Semnat: Chris Oliver". Cum își permise să trimită bilet? Trebuia să își miște fundul acela cu care se lăuda atunci când ne conducea spre hotel. Era îngâmfat ca un rege și rece ca un sloi de gheață. Deodată simțea cum tâmplele aveau să îi explodeze.

         Kate mototoli bileteul, se uita blând la băiețelul parcă sculptat din ciocolată, cu niște trăsături gingașe. Oare al cui era? Comportamentul lui era diferit de cel al unui copil oropsit de soartă. Era un copil vesel și șugubăț, pentru că zâmbea în permanență și nu era genul de omuleț care să fie sălbatic.

           Îi luă  mânuțele,  îl privea în ochii lui mari și îi mângâia creștetul părintește, întrebându-l:

            —Al cui ești tu, rază de Soare? îi rosti micuțului, mângâindu-i chipul, observând în ochii lui o licărire ce emana bunătate, candoare, moment în care micuțul începu să radă .

           —   HAKUNA MAT'A'TA ( Nicio problemă). rosti pruncul, privind-o pe Kate cu o dulceață ce îi topi inima.

           În acel moment, Kate pufni în ras, într-un mod blajin, matern, zâmbindu-i gingaș. Se gândea cum avea să fie dacă era mama? Dacă acel copil se năștea? Sentimentele materne începură să iasă la suprafață, acoperindu-l cu toată blândețea ce o avea în inima.

            În timp îl privea pe micuțul african, un ciocănit se auzea, iar ușa se deschise, parcă singură, Kate zărindu-i chipul Andreei.

          — Hai mai repede, prințeso, îi spuse pe un ton jucăuș Andrea. Mașina ne așteaptă în fața hotelului, termină ea cu un zâmbet jovial, făcându-le cu ochiul ambilor.

           — Cred că e timpul să mergem, micuțule, spuse Kate cu un ton gingaș și suav, dându-i mâna. Micuțul îi apuca degetele ca într-un clește, nelăsând-o să îi dea drumul până la mașină, acolo unde o așteptau John și Andrea. Odată ajunși în față mașinii, băiețelul le rosti:

           — JAMBO!  micuțul, smulgându-le tuturor câte un zâmbet, moment în care Christian se aplecă către el și îi bâigui ceva neclar, apoi micuțul omuleț se retrase în hotel.

            Christian încerca să fie o gazdă bună,dar politețurile nu erau pentru el. Se întoarse către cei trei și îi invitase să meargă pe jos în preajma hotelului. Erau vrăjiți de peisajul ce ducea spre cea mai apropiată piață, care era la kilometri buni de hotel.

          Era o adevărată aventură pentru cei trei să cunoască pietile. Erau fascinați de oamenii de la tarabe. Toți erau cu zâmbetul pe buze, iar fiecare dintre ei rosteau cuvintele „JAMBO" și „HARIBU".

          Andrea era cel mai fascinată de misterele tarabelor și ale magazinelor. Era o adevărată aventură piață africană. În orice caz, nu trebuia pierdută o plimbare pe străzile Stone Town. Christian își arătase talentul de ghid turistic, așa că îi duse într-o piață cu suveniruri. Acolo lucrau non-stop femei și copii deopotrivă pentru a realiza coliere, cercei și nu numai. În fața magazinului erau și niște oale în care ei își făceau mâncarea specifică lor.

           În acel moment, cu un gest brusc, Kate se repezise la o pereche de cercei realizați din fildeș, după care, John profita că Andrea se uită la magazinul de vis-a-vis, îi lua mâna , ochii lor intersectându-se. Un fior rece îi străpunse corpul firav și aproape dezgolit al Katherinei. Acel lucru era obișnuit printre civilizația lor, nu și pentru europeni.

           — Da-mi drumul! se răsti la John printre dinți, scuturandu-se de sub strânsoarea lui.

           — Kate..moment în care cuvintele îi fură oprite de degetele Katherinei.