Covered In Secrets

4. Despre trecut şi viitor

A fost o plimbare pe plajă superbă cu fel şi fel de trăiri. Ne-am întors acasă, fratele meu plecase deja înapoi în Seul, nu a vrut să mai rămână până mâine.

-Rămânem aici restul săptămânii şi ne întoarcem pe weekend?întrebă uşor plictisit Jimin în timp ce stăteam pe balcon şi priveam apusul.
-Ai un aşa noroc în situația asta, oftez agasată şi amuzată in acelaşi timp.
-Cum aşa?ridică o sprânceană.
-Nu prea aş avea cum să te refuz din moment ce...
Telefonul îmi sună, întrerupându-mi şirul gândurilor. M-am oprit din ce spuneam, cerându-mi scuze şi intrând în casă pentru a vorbi. Răspund şi aud vocea lui Ji agitată.
-Ai aflat ceva?îl întreb în şoaptă.
-O grămadă. Jimin te-a cumpărat de la tatăl tău, dar e o chichiță de care ştiau doar cumpărătorii.
Mâna de pe telefon a început să îmi tremure când am auzit, a trebuit să apuc telefonul şi cu cealalta mână. Până la urmă am scăpat telefonul din mână, dar l-am luat ralid de pe jos.
-Îmi spui mai multe când mă întorc, şoptesc şi închid.
-Totul în regulă?
-Aş vrea să spun "Da" , dar nu pot...
-Hei, spune-mi, ce s-a întâmplat?mă strânse în brațe cu grijă.
-E în regulă, îmi şterg lacrimile şi mă dau mai în spate. Acum înțeleg de ce e atât de greu să vorbeşti despre asta, îmi e greu şi mie, ies din cameră şi merg la parter.
Am tot umblat din cameră în cameră, căutând un loc mai izolat să stau cu gândurile mele. În cele din urmă am găsit o cameră luminată slab, aveam nevoie să mă gândesc la ceea ce aflasem. Ji nu avea motiv să mintă, aveam disputele noastre la liceu, dar asta era ceva serios.
"Ți-ai întâlnit cumpărătorul?" Primisem acest mesaj de la nimeni altcineva decât tata. Nu am răspuns, nu aveam răbdarea nici puterea emoțională să mă confrunt cu el. Voiam să fiu lăsată singură aşa cum am fost tot timpul. Nu voiam să mă apropii de nimeni, fratele meu e singura persoană care s-a apropiat de mine şi mi-aş dori să rămână aşa, dar...
-Ce anume te frământă?aud o voce din fata mea.
-Am crezut că sunt singură, voiam să mă ridic să plec.
Stând lângă perete, cu brațul pe unul din genunchi şi cealaltă pe piciorul întins, YoonGi privea la mine. Stăteam din nou ghemuită, cu picioarele la piept şi cu barbia pe brațe.
-Vin aici când mă gândesc la trecut, când stiu că acele amintiri rele vin să mă bântuie şi voi răbufni în orice secundă.
-Şi atunci când răbufneşti pentru că nu ai un astfel de loc?zic încet.
-Atunci e nasol, mai ales dacă e față de o persoană importantă, făcu o grimasă. S-a întâmplat ceva cu Jimin?
-Să spunem doar că nu mi-a spus tot ce era de ştiut despre înțelegerea cu tatăl meu, oftez. Îl înțeleg totuşi, subiectul în sine... e greu de digerat o astfel de informație, probabil el abia se obişnuieste cu ideea şi...cuvintele îmi pier din cauza sunetului unui alt mesaj.
-Voia să nu îngreuneze situația, nu?completă YoonGi în timp ce eu deschideam mesajul.
"Crezi că dacă îi aparții lui nu îmi dai socoteală în continuare?"oftez nervoasă şi las telefonul pe jos.
-Ce s-a întâmplat?
-Aparent tata crede că încă are drepturi asupra mea. Pe omul ăla îl bat cu mâinile mele la ce iad mi-a făcut viata, zic printre dinți.
-Tu?îl pufni râsul. Scuze, dar eşti prea mică şi delicată, lasă bărbații...
-Am 13 ani de arte marțiale în spate, nu mă pune la încercare, chicotesc.
-Nu arăți ca o sportivă, muşchii cel puțin nu se văd.
-Asta nu înseamnă că nu sunt acolo plus că nu contează mărimea muşchilor cât forța lor.
-Ascultă, legat de ceea ce ai spus cu Jimin, discută cu el când  crezi că e cel mai bine. Din ce ai spus e o discuție destul de serioasă, nu spun să treci cu vederea, dar aşteaptă momentul cel mai bun pentru asta.
-Mersi de sfat, apreciez.
-Fugi la el înainte să se supere, nu e prea îngăduitor.
Cu paşi mărunți am ieşit din cameră, îndreptându-mă spre scările cele mari din centrul casei. Jimin stătea in capul lor uşor nervos, dar nu îmi spuse nimic, se întoarse şi se îndreptă spre camera unde stătusem până acum. L-am urmat în linişte până în cameră, acolo s-a aşezat pe pat şi mi-a făcut semn să vin.
-Poate ar fi trebuit să-ți spun, zise serios în timp ce mă aşezam lângă el.
-E în regulă, putem discuta asta când e momentul potrivit, nu trebuie să ne grăbim să discutăm, dar...
-E un lucru pe care ar trebui să îl mai ştii, în trei luni dacă nu facem asta o să te ia să te vândă din nou, asta e condiția.
-E nebunesc, şoptesc. De ce faci toate astea pentru mine? Pentru că sunt sora prietenului tău?
-E unul din motive, dar nu cel principal,zâmbi trist.
Mă trase spre mijlocul patului, strângându-mă în brațe. Se întinse cu mine şi mă ținea strâns la piept.
-Am trecut prin asta când eram mult mai mic decât tine, oftă nostalgic. Ai vrea să îți povestesc?
-Dacă te face să te simți inconfortabil sau sunt amintiri neplăcute nu vreau să le rememorezi doar pentru a...
S-a ridicat, închizându-mi gura cu un sărut scurt. Îmi zâmbi şi mă strânse mai tare în brațe. Trase pătura peste noi şi mă privi blând.
-Somn uşor, îmi sărută fruntea.
-Somn uşor şi ție, Jimin.

Dimineață nu era lângă mine, trezindu-mă din cauza frigului. Îmbrățişarea lui era caldă şi aşa de confortabilă, n-aş fi crezut ca totul să ia o astfel de întorsătură. M-am ridicat din pat şi am căutat în dulap haine pentru a coborî în căutarea lui Jimin. După ce găsesc un pulover albastru drăguț şi o pereche de colanți mă schimb şi ies pe uşă. Cobor la bucătărie unde dau de Jin ce pregătea masa.
-Neața, mă salută cu o farfurie de dulciuri de casă, fructe, un suc natural şi un zâmbet.
-Bună, arată tare bine, sunt făcute de tine dulciurile?
-Normal, doar cu asta mă ocup, îmi zâmbi.
-Uhm, pe Jimin l-ai văzut? Când m-am trezit plecase, zic puțin dezamăgită.
-E plecat cu restul, treburile zilnice, îşi dă ochii peste cap de parcă nu era evident.
-Deci tu eşti aici să mă păzeşti şi să faci mâncare.
-Să fac mâncare şi, din moment ce te-au adus aici, să am grijă de tine, zâmbi.
-Aş fi vrut să nu fie aşa toată situația, zic şi oftez în timp ce mănânc ceea ce pregătise Jin.
-Te referi la faptul că ai fost vândută?
-În mare parte, Jimin chiar e foarte drăguț cu mine, alte persoane n-ar fi fost.
-Dacă ai fi fost o străină nu cred că ai fi fost aşa norocoasă. Jimin e renumit pentru cruzimea lui de a trata femeile vândute de alții, chiar şi pe cei cu care face afaceri, oftă.
Am înghițit în sec, dintr-o dată dispărându-mi pofta de mâncare, greața instalându-se. Am împins uşor farfuria din față şi am luat o gură de suc să scap de gustul amar de pe limbă.
-Face asta pentru că altfel toate târfele ar apela la el să le ajute cum a făcut pentru tine, iar cu cei de la afaceri se înțelege, vrea respectul lor la fel cum şi el îi respectă pe ceilalți.
-Jin, ar trebui să fiu îngrijorată?spun abătută.
-Dacă voia să se comporte cu tine lafel cum o face cu restul, o făcea de la început, mă privi serios.
-Parca ți-am zis să mă laşi, apare Ji în bucătarie aproape luându-se la bataie cu o gorilă de om. Nali, avem de vorbit, mă privi serios.
M-a pufnit râsul din cauza seriozității cu care vorbea în situatia caraghioasă în care se afla. Jin mi se alătură şi îi făcu semn paznicului să îl lase in pace pe Ji.
-Ce te aduce pe aici GD?zise Jin când se opri din râs.
-Colega mea, Nali, nu sunt cu afaceri de data asta, zâmbi.
-Se explică atunci cum de ştii atât de multe despre situația mea, îmi dau ochii peste cap. Deci, spune ce vrei să vorbim?
-Ai idee în ce eşti băgată măcar?
-Tocmai mi-a spus Jin despre Jimin, privesc în pahar abătută.
-Ți-a făcut ceva?mă prinse de antebraț, simțindu-se disperarea din gest şi glas.
-Sunt bine, e mai bine să cooperez în situația actuală, nu vreau să risc, nu după ceea ce mi-ai spus, privesc serioasă.
-Esti nebună? Chiar ai de gând să faci asta?mă privi cu ochii cât cepele.
-Nu am de ales în situația asta. Oricum, de ce te-ar interesa de mine după tot ceea ce mi-ai făcut în liceu?
-Chiar vrei să sții?oftă şi privi în altă parte.
-Normal că vreau să ştiu din moment ce am întrebat, îmi dau ochii peste cap.