Covered In Secrets

2.Captivă

Am deschis cu greu ochii şi am privit în jur speriată. Eram într-o cameră spațioasă, lumina se revărsa precum o cascadă pe ferestrele cât peretele. Mirosul florilor era îmbătător, una dintre vazele cu flori se afla chiar pe noptiera de lângă patul pe care eram aşezată. Unul din geamuri era deschis, făcând baldachinul translucid să se mişte. M-am ridicat încet în şezut privind camera mai cu atenție era foarte luxoasă, vazele erau foarte sclipitoare cu pietre multicolore încrustate, replici ale unor picturi celebre, aurul suflat peste lemnul ce ținea pânza baldachinului. Citisem despre diferența dintre a fi suflat cu praf auriu şi a fi suflat cu aur adevărat, dar nu mă gândisem să văd asta vreodată. Deşi eram uimita de tot ce este în jur, uşa ce se deschise îmi trimise fiori prin şira spinării, amintindu-mi momentul din maşină. Fusesem răpită, iar el stătea acum în fața mea, nu îi puteam descifra  mimica feței, era indecis între a fi neutru şi a-i părea rău.
-Nalina, îmi pare...
-Nici să nu aud. A fost prima dată în patru ani când am avut încredere în cineva! A fost prima dată când cineva chiar mi-a luat apărarea pe față. Ai idee macar ce ai făcut?
M-am ridicat precum un uragan, la o secundă după ce m-am ridicat am şi căzut. Jimin a venit repede spre mine, ajutându-mă să mă ridic. L-am îndepartat si m-am aşezat pe marginea patului, strângând materialul ce acoperea salteaua. Am privit cu atenție, eram într-o rochie neagră, scurtă, avea decolteu şi era uşor transparentă.
-Unde suntem?spun mai calmă.
-În Busan. Uite, scuze că te-am luat aşa, dar...
-Nu vreau să aud scuzele tale, spune-mi pentru ce sunt aici, oftez tristă.
-Dacă ai avea puțină răbdare să asculți ai fi ştiut deja că fratele tău ne-a cerut să te aducem aici, zise un tip cu păr argintiu ce se sprijinea de tocul uşii. Sunt YoonGi, lucrăm cu fratele tău.
- Era necesar să... mă aprind.
-Calmează-te şi ascultă. Am primit indicații clare să te ținem în siguranță, trebuia să acționăm cât mai repede.
-Tot nu înțeleg motivul. De ce aş fi în pericol?
-Ai idee cu ce se ocupă măcar fratele tău?îşi puse Jimin mâna peste a mea.
-E idol, stă cât îi permite timpul cu mine ca să nu mă simt complet singură.
-Exact, multe fane obsedate pot face lucruri nebuneşti, de aceea şi ne-a rugat să te luăm din Seul, zâmbi YoonGi.
Acel zâmbet şi cât de degajat vorbea... Ceva nu era în regulă, nu prea aveam încredere în el.
-De ce aici şi nu o casă în Seul să îmi pot termina studiile?
-Aici nu te cunoaşte nimeni şi nu ieşi fără unul dintre noi din casă, te-ai pierde, ridică din umeri. O las în seama ta , Jimin, distracție plăcută, îi face cu ochiul şi închide uşa în urma sa.
-Îmi pare rău, nu am avut de ales, când şeful dă un ordin...
-Nu e doar idol, aşa-i?suspin şi simt lacrimile pe obraji.
-Nalina...
Jimin se ridică de pe jos şi se aşeză lângă mine. Mi-am sprijinit capul de pieptul lui, brațele sale strângându-se în mod protectiv. M-am calmat rapid, rațiunea punând stăpânire şi calmând flacăra sentimentelor. Am tras o gură mare de aer şi m-am lăsat pe spate, trebuia să scot cumva informații de la cineva. Tipul de mai devreme, YoonGi, ieşea din calcul. Seriozitatea cu care a tratat subiectul cu putin timp înainte îmi spunea clar că nu era persoana potrivită pentru a o trage de limbă. Înainte să mai pot gândi altceva, telefonul de pe noptieră începu să sune. Jimin îl ia şi mi-l întinde.
-E telefonul tău, a zis sec.
-Alo, răspund fără să mă uit cine sună.
-Sunt JiYoung, e legat de comitetul elevilor.
-Parcă deja era evident că nu o să îmi accepți dosarul, îmi dau ochii peste cap. Ce mai vrei?
-De fapt, nu am de ales, trebuie sa ți-l accept. Directoarea mi-a sărit în cap că nu ți l-am acceptat până acum.
-Ce păcat, prefer să nu accepți dosarul ăla nenorocit. Nu că ar conta acum.
-Te-am sunat din alt motiv defapt, răspunde-mi cu "Da" şi "Nu" ca să nu fii bănuită. Cei doi băieți noi te-au luat?
-Da.
-Mai eşti în Seul?
-Nu.
-Fratele tău ştie?
-Da.
-E împlicat şi altcineva din familia ta?
-Nu ştiu.
-Am să te sunt cum aflu ceva, îți trimit pe mail toate nitițele la ore şi te acopăr cât pot, doar... Ai grijă, sunt periculoşi, chiar dacă sunt idoli.
-Eşti şi tu...
-Din cauza familiei, sora mea nu ştie nimic, e la fel ca tine, înconjurată de minciuni şi mă doare, dar... Aşa e în siguranță, dacă ar afla...
-Mersi. Rămâne să îmi trimiți notițele pe mail bine?
-Da, te anunț, pa!
-Pa-pa!
Am închis, Jimin venise cu nişte haine pe braț şi le aşeză pe pat. Privirea lui era tristă, era foarte abătut. Mi-am muşcat buza deoarece aş fi vrut să ştiu ce se întâmplă.
-Jimin, mi-ai spune ce se întâmplă dacă te-aş ruga?
-Probabil atunc când şi eu m-aş obişnui cu ideea în sine, zâmbi trist. Da-mi timp şi îți voi spune, se aplecă şi îmi sărută fruntea.
Am privit puțin uimită, era prea blând şi amambil cu mine ca să fie doar din cauza fratelui meu. Să fi fost din cauza obişnuinței mele de a fi tratată precum un gunoi? Ciudat şi absurd e că Ji se îngrijorase.
-Jimin, de cât timp nu mai sunt în Seul?mă ridic şi îl prind de mână.
-O săptămână, îşi strânse buzele. În timpul ăsta am încercat să mă gândesc cum să îți spun, dar văzând reacția ta... E mai bine să te las să te acomodezi şi apoi să îți spun, oftă.
-Pot vorbi cu fratele meu?
-O să te sune el când va fi nevoie să vorbiți, nu vrea să te îngrijorezi.
Fierbeam în interior pentru că nu ştiam ce se întâmplă. Eram blocată în casa asta din Busan, aparent am fost inconştientă o săptămână şi nu pot vorbi cu fratele meu, deşi a lui a fost ideea de a fi adusă aici. Blocată în gândurile mele am început să mă schimb în hainele aduse de Jimin, înainte să îmi dau seama că el încă se afla în cameră.
-Să îmi spui când eşti gata.
Stătea cu spatele la mine, ținea ochii închişi, ştiam că realizează că sunt în spatele lui şi mă holbez, era prea evident. Mi-am pus repede tricoul şi am îmbrăcat blugii, apoi l-am bătut pe umăr uşor.
-Sunt gata, dar unde mergem?privesc curioasă.
Să mâncăm, apoi ne putem uita la un film, dacă vrei, se grăbi să adauge ultima parte.
-Pot să ştiu măcar cât e de gravă situația în care mă aflu?îl strâng în de mână cu o urmă de disperare.
-Nu aşa de gravă pe cât ar părea, mă luă de mână şi îşi strânse degetele printre ale mele.
Se apropie mai mult de mine şi mă strânge în brațe. Un val de căldură îmi străbătu corpul, inima îmi bătea cu mai multă putere, iar lacrimile mi s-au scurs încet pe obraji. Jimin mă strânse mai tare, mângâindu-mi crştetul capului.
-N-am mai primit o îmbrățişare de când eram foarte mică, cred că aveam nevoie de una.
M-am dat în spate să îl privesc în timp ce îmi ştergeam lacrimile. Îmi zâmbi şi mă sărută pe obraz de data aceasta, făcându-mă să roşesc.
-Atunci trebuie să recuperezi îmbrățişările pierdute, e în regulă?zise fiind foarte aproape de mine şi privindu-mă în ochi.
Am înghițit în sec, buzele desparțindu-mi buzele pentru a expira scurt. Privirea îi coborî asupra buzelor mele, mimica serioasă transformându-se într-un zâmbet şi făcând câțiva paşi în spate.
-Haide, ai nevoie de o masă bună, mă trase de mână spre uşă.
M-am lăsat condusă prin casă, pe scări spre parter, mirosul mâncării invadându-mi nările. Nu m-aş fi aşteptat la o masă gătită în casă, părea genul de locuință în care ai mânca doar ceea ce pregătesc bucătari străini. În schimb, în bucătăria spațioasă am dat de un tip cu şorț roz ce pregătea o supă de alge.
-Nu pare un loc în care se găteşte mâncare de casă.
-Poate că eşti sora prietenului meu, dar nu subestima ceea ce pot face cuțitul şi lingura mea, mă privi jignit şatenul. Eu sunt Jin, apropo.
-Nalina. N-am mai mâncat de atât de mult timp mâncare făcută în casă, zâmbesc nostalgică.
-Ai multe de recuperat, Jin face cea mai bună mâncare, îmi trase un scaun să mă pot aşeza.
-Jimin, i-ai spus de ce e aici sau încă eviți.
-Până şi YoonGi a fost de acord să nu îi spunem încă, să se acomodeze întâi.
-Aveți partea voastră de dreptate, dar tot ar trebui să ştie ce s-a întâmplat cu familia ei.