Crazy Love

Cap 3. Presiuni

           Bianca POV

O ceata de idioti. De doua ore repetam sau mai bine zis incercam sa punem cap la cap coreografia impotriva celor de la Fallcon. Recunosc in mod normal nu am fi lucrat atat, dar competitia dintre cele doua licee e bine cunoscuta in tot orasul. Noi suntem mai buni ca ei pe plan academic, iar ei ne intrec pe plan sportiv. Jur ca in viata mea nu am vazut majorete si jucatori de fotbal mai puternici. Am o mare banuiala ca folosesc steroizi. Adica serios care alta ar fi explicatia? Sunt pachete de muschi. Deocamdata in patru ani liceul nostru a castigat doar o data in fata lor. Anul acesta e ultimul si nu accept o infrangere. Majoretele noastre vor fi mai bune, echipa de fotbal va fi mai buna si sper ca tocilari iia i-si vor face treaba si ii va distruge. Vreau victorie pe toate planurile. Nu ma multumesc cu mai putin. Avem fix doua saptamani sa ne pregatim de "razboi".  

-Mai cu viata. Nu fiti asa niste lesinate. Maria faci trei salturi si apoi te arunci.

Da recunosc sunt extrem de severa cu coechipierele mele, dar eu sunt capitanul si anul ista vreau sa-l termin in glorie si nu pot face asta daca Maria face greseli dupa greseli, la fel ca ceilalti de altfel.

-Dar Bia te rog, am obosit. Repetam de trei ore deja. Macar o pauza.

Puteam auzi glasurile celorlalti care o sustineau. Lepre umane. 

-Vreti pauza? Miscati-va fundurile, faceti coregrafia perfect si de abia apoi puteti sa respirati. M-am facut inteleasa?

Cateodata trebuie sa tipi la ei. Zau daca ei vad cat e de important sa castigam. Parca vorbesc cu peretii. 

-Dar Bia nu ma simt bine. Te rog.

Ma uitam pe fetele lor si puteam sa vad ca sunt epuizati. O-i fi eu de fier dar nici chiar asa. Era frustrant pentru ca stiam ca ei nu au gresit cu nimic. E vina mea. De trei ore tot schimb coreografia iar cand ma enervez ii pun sa alerge cateva ture de teren. Sincer ma mir ca au rezistat. Zau de nu sunt asa o catea cateodata.

-E destul pe ziua de azi. Dar maine avem alte trei ore de antrenament intens.

Ma dureau urechile de la sunetele de dezabrobare pe care le scoteau. Se pare ca inca mai au putere sa ofteze.

Nu pot sa nu recunosc ca ma dureau toate oasele de la acest antrenament. Intodeauna merg pe jos acasa de la scoala pentru ca e un drum de  doar 10 minute si in plus nu am masina. Tata refuza sa imi cumpere una. Nu pentru ca n-ar avea bani, dar considera ca daca ma conduce in fiecare dimineata la scoala relatia dintre noi va ramane perfecta. Nimic de zis, relatia dintre noi e perfecta numai ca tata nu a luat in calcul ca eu ma mai si intorc acasa. Asa ca de patru ani fac acest drum in fiecare zi. In mod normal nu e deranjant dar azi simt ca nu mai ajung. Picioarele ma omoara. In mod sigur o sa am febra. 

Dupa o jumate de ora epuizanta pentru mine in care am simtit ca picioarele imi vor cadea, am ajuns in sfarsit acasa. Mama e cel mai probabil in bucatarie facand ceea cei place cel mai mult, gatind. Mama e bucatar. Si tin sa adaug ca e unul dintre cei mai buni din tara. Sau cel putin asa spune tata. Relatia dintre ei e ametitoare. Nu cred ca i-am vazut vreodata certandu-se. Si asta cred ca in mare parte datorita tatalui meu care pot spune cu mana pe inima este cea mai calma persoana posibila. Adica banuiesc ca vine odata cu meseria. E psiholog si da, asta spune tot. Din pacate nu am frati sau surori desi cred ca nu mi-am dorit vreodata. De ce mi-as dori sa impart totul cu cineva cand as putea sa am totul pentru mine? Recunosc ca sunt egoista. Din cale afara de egoista. 

-Draga mea, ce bine ca ai ajuns. Masa e gata.

-Da mama, vin. Fac un dus rapid si cobor.

Spun asta desi nu o cred cu adevarat. Ma uit la scarile care duc pana in camera mea si simt ca mor. In total 22 de scari am de urcat. Offf, de ce trebuie sa fie asa de greu sa fiu eu?