Crazy Love

Cap 12. Petrecerea

 E oficial, urasc filmele romantice. M-am saturat sa plang ca si cum lumea s-ar sfarsi. Acum doua ore dispozitia mea era buna, acum in schimb plang cu lacrimi de crocodil cand Jamie a murit. "A walk to remember" intodeauna scoate ce-i mai sensibil din mine. Si da sunt sensibila cateodata, rar. Acum imi dau seama ca am o viata patetica. E sambata, soare pe cer, cald si eu stau si plang la un film romantic. Cand am ajuns eu asa? Chiar sunt acea fata?

Recunosc ca fara mare tragere de inima i-au telefonul si decid sa o sun pe Belle. Poate ea are planuri si pentru mine. Poate chiar niste cumparaturi. A da, asta chiar m-ar face mai fericita. Nu a durat mult pana o voce somnoroasa raspunde.

-Alo?

-Trezirea raza de soare. Mergem la cumparaturi.

Da, cumparaturile ma fac sa ma trezesc si ma invioreaza imediat. 

-Mi-e somn. Lasa-ma.

Nu obisnuiesc sa fiu contrazisa. Sau sa negociez.

-Asculta bine la mine, te trezesti, te imbraci si in jumatate de ora mergem la cumparaturi. Am nevoie de o rochie noua pentru "Petrecerea luminii" in seara asta. 

Auzeam un oftat lung la capatul celalat al apelului, dar sincer nu imi pasa. Stiam ca e de acord.

-Bine, dar da-mi o ora.

-Perfect. Nu intarzia.

In fiecare an de "Petrecerea luminii" in cumpar haine noi sau macar o rochie pe care sa o pot etala. E practic cea mai importanta petrecere a anului. Asteptata de toti. Numele vine de la faptul ca pentru o perioada de timp vom sta in intuneric total luminat doar de lanticurile colorate de la gat. Ideea ii apartine de fapt unui profesor. Da stiu, pare incredibil, dar din cate am auzit a fost un experiment acum cativa ani pentru elevi. Pentru a strange legatura dintre ei. In intuneric nu poti vedea cu cine dansezi, cu cine vorbesti, ci doar o simpla culoare, nu un chip. Desigur pentru noi elevi nu este un experiment, este mai mult ca o traditie. Una din cele mai importante. 

 Decis sa imi fac un dus rapid si sa ma machiez pentru a mai trece timpul pana va trebui sa ajunga Belle. Desi nu trebuie sa ma grabesc prea mult. Stiu deja ca va intarzia. Intodeauna o face. II place sa se lase astepatata. Si sincer nu ar fi o idee rea nici sa mananc ceva. Am o foame de lup.

Dupa ce imi termin dusul, pe care tin sa precizez l-am facut intr-un mod rapid, cobor in bucatarie, unde stiu deja ca mama ma astepata.

-Neata scumpo.

-Mama am nevoie de cartea ta de credit. Si neata.

Nu parea surprinsa, stie deja pentru ce imi trebuie.

-Primesc macar un pupic pentru ea scumpo?

-Primesti si doua mama. Stii doar ca te iubesc.

Si da, mama e una din putinele persoane care mai vad din cand in cand latura mea mea buna. In special atunci cand am nevoie de bani.

Ma intind usor si imi apas buzele pe obrajii mamei mele. 

-Mananca niste cereale cu lapte scumpo pana iti aduc eu cartea de credit.

De atata nerabdare recunosc ca foamea imi mai trecuse, dar stiam ca mama se va supara daca nu mananc asa ca m-am chinuit si am terminat. Exact ca un copil mic, am mancat tot din farfurie.

-Poftim scumpo. Dar ai grija cu ea. Vezi ca mai trebuie sa facem si alte cumparaturi inafara de hainele tale. Nu te intinde.

-Da mama. 

Nu dura mult ca de afara se aude un clanxon si imi dau seama ca Belle e aici. Ia uite, nu a intarziat decat 20 de minute. E o performanta pentru ea.