mastermind | taekook RO

Capitolul 7

Jungkook ura şcoala din mai multe motive diferite. Ura faptul ca trebuia să se prefacă că e un ciudat, ura ochelarii pe care îi purta, ura peofesorii care îl subestimau, însă pe lângă nenumaratele lucruri legate de el şi de aparenţa sa, Jungkook ura ora de educaţie fizică. Nu fiindcă nu îi plăcea, ci din contră, fiindcă trebuia să pară slab. De fiecare dată când trebuiau să alerge, Jungkook se prefăcea ca are o criza astmatică, acel lucru fiind şi în prezent motivul din cauza căruia Kim Taehyung râdea alături de prietenii lui.

Da, Jungkook îl ura şi pe el.

Atât de mult încât era în stare să îşi rişte identitatea doar pentru a-l doborî la pământ, dar Jungkook era mai inteligent de atât. (Cel puţin aşa îi plăcea să creadă.) Adolescentul a continuat să facă exerciţii uşoare, încercând să ignore zâmbetele amuzate ale acelui grup plin de ciudaţi. În primul rând, Taehyung nu ar fi trebuit să râdă de el, fiindcă nici el nu se descurca mai bine şi chiar dacă Jungkook se prefăcea, Taehyung cu siguranţă nu putea alerga mai mult de 50 de metri înainte să pice pe jos. Jungkook a oftat, apoi s-a ridicat în picioare după ce a reuşit (eşuat) să facă 10 flotări. Adolescentul şi-a aşezat degetele în păr pentru a-l da pe spate, apoi a tras aer în piept puternic. La început, Jungkook nu a realizat că Taehyung se holbala el cu sprâncenele unite, urmele zâmbetului fiind de mult dispărute, abia după ce adolescentul şi-a îndreptat ochii spre Taehyung a înţeles ce se întâmpla. În timpul orelor de sport Jungkook nu purta ochelari ceea ce însemna că orice urmă de deghizare dispărea pentru o oră, iar Taehyung ştia deja forma ochilor săi din ziua în care se întâlniseră în parc. Jungkook a înjurat în şoaptă şi şi-a ciufulit părul înainte de a se îndrepta spre saltelele de lângă perete pe care fetele lucrau. Jungkook a tuşit sugestiv când a ajuns lângă ele, unele saluntându-l în timp ce altele l-au ignorat. Nu îi putea păsa de atenţia lor, fiindcă o pereche de ochi deja îi ardea spatele. Jungkook s-a aşezat pe saltea, a tuşit pentru câteva secunde fals, apoi şi-a ridicat privirea spre băieţii de pe teren. Taehyung era pe marginea opusă a acestuia şi, aşa cum crezuse şi Jungkook, îl privea deja. Adolescentul şi-a mutat privirea spre profesor când acesta i-a spus ce sa facă, adică 10 abdomende dacă putea, apoi a aprobat si a zâmbit slab. În interiorul său Jungkook ardea, nu doar din cauza hainelor largi pe care era nevoit să le poarte, ci şi din cauza faptului că trebuia să îşi forţeze corpul să tremure pentru a oferi impresia că era slab. În timp ce era abia la a patra tură, Jungkook a observat cu coada ochiului cum câteva fete se ridică de pe saltelele din jurul său. Peste alte câteva minute pline de o scenă demna de un actor, Jungkook s-a ridicat de pe saltea fără greutate, apoi şi-a întors privirea spre profesorul care îi făcea semn să meargă spre bara de ridicări. Jungkook s-a întors pe călcâie, însă înainte ca picioarele lui să se poată îndrepta spre bara din colţul terenului, ochii săi au observat cum una dintre fete se urca pe peretele de căţărat. Jungkook şi-a scuturat hainele, apoi şi-a pocnit gâtul de câteva ori, ochii săi fiind închişi. Când muşchii umerilor săi erau puţin mai relaxaţi, adolescentul şi-a deschis ochii doar pentru a fi întâmpinat de privirea curioasă a persoanei pe care chiar nu şi-ar fi dorit să o mai vadă. Taehyung îl privea diferit, totul începuse de când vărsase cafeaua pe el şi apoi de la întâlnirea din parc.

—Nu ar avea cum să îşi dea seama atât de repede... nu?

Adolescentul a mormăit cuvinte pentru el în timp ce se îndrepta cu paşi largi spre profesorul său. Urma să îl anunţe că bronşita sa nu îi permitea să mai facă efort în continuare. Jungkook ar fi făcut acel lucru, apoi s-ar fi aşezat pe bancă şi ar fi mimat tusea pentru întreaga oră, însă cu coada ochiului adolescentul a putut observa cum cele câteva fete din spatele său se pregăteau să se urce pe sfoara de exerciţiu. Jungkook a încercat să le ignore, a vorbit cu profesorul său, apoi s-a aşezat pe bancă pentru a privi meciul de fotbal din faţa sa. Taehyung încă îl privea de pe teren, însă Jungkook a realizat că ochii adolescentului nu erau fixaţi pe el, ci pe fetele din stânga lui. Sfoara de pe care una dintre fete coborâse se desprinsese, iar suport metalic al acesteia, care era masiv şi cu siguranţă greu, urma să pice. Jungkook şi-a coborât privirea spre partea de sub acestea, unde câteva fete erau aşezate. Nu îl putea lăsa să pice, iar profesorul nu făcea nimic. Picioarele sale l-au împins de pe bancă, însă înainte ca adolescentul să poată păşi înainte, o palmă i s-a încolăcit în jurul încheieturii.

—Nu risca totul pentru o prostie, J.

Respiraţia adolescentului s-a oprit pentru un moment, gândul că Taehyung ar fi aflat deja îl distrugea, însă nu Taehyung se afla în spatele său atunci când adolescentul şi-a întors privirea, ci un chip palid care emana doar oboseală şi o urmă de maturitate.

Jungkook a ştiut imediat cine era băiatul din faţa sa, însă prezenţa partenerului său acolo nu îl ajuta. Adolescentul şi-a muşcat buzele nervos, apoi şi-a tras braţul din strânsoarea lui Suga. Ochii săi s-au îndreptat spre suport, apoi spre locul de sub acesta. Privirea i s-a întors pentru un moment spre teren pentru a se asigura că nimeni nu era atent, însă Taehyung era, iar el nu avea cum să nu acţioneze. Totuşi, oricât de inteligent ar fi fost Taehyung, Jungkook era de 10 ori mai experimentat, aşa că mimând o criză astmatică şi susţinându-şi corpul pe Suga, Jungkook s-a prefăcut că nu mai poate respira. Fetele din stânga lui s-au îndreptat spre el, iar în panica provocată de criza sa, Jungkook a împins salteaua de lângă el cu piciorul până în punctul în care acel suport metalic trebuia să pice în doar câteva secunde.

Şi aşa cum crezuse, peste câteva secunde icnete speriate şi curioase s-au auzit în jur, iar el s-a retras pe bancă alături de Suga sub privirea rece şi curioasă a adolescentului care nu se mişcase din punctul său. Taehyung s-a aplecat, a ridicat obiectul de la piciorul său, apoi s-a îndreptat spre locul plin de agitaţie pentru a înapoia şurubul profesorului.

Jungkook tocmai se schimbase de hainele sale în spatele dulapurilor, ceva ce era nevoit să facă din cauza aparenţei pe care trebuia să o menţină, atunci când adolescentul pe care îl cunoştea de atât de mult timp s-a apropiat de el cu paşi slabi. Suga era cu siguranţă o persoană obosită şi nocturnă. Jungkook a tras aer în piept, apoi l-a privit pe Taehyung în timp ce ieşea din vestiar alături de prietenul său.

—În una din zilele astea îl voi speria atât de tare încât va renunţa la toată cuiozitatea lui. La naiba cu el.

Jungkook era obişnuit să mormăie pentru el lucruri neînţelese, poate să îl audă uneori pe Suga răspunzându-i în ureche, însă ecoul vocii de lângă el era ceva nou.

—Ar trebui să te linişteşti şi să te concentrezi pe misiuni, idiotule.

—Idiot? Eu? Ia stai puţin, tu ştiai cum arât? Ah, da, aveam o cameră de filmat ascunsă în casă din cauza ta, moş pedofil ce eşti!

Jungkook se aşteptase ca Suga să reacţioneze cumva, însă în schimb acesta doar şi-a închid ochii, apoi amormăit ceva ce semăna cu "eşti la fel de enervant şi hiperenergic şi în realitate", porrnind apoi spre ieşire fără el. Jungkook a mormăit ceva apoi l-a urmat cu paşi rapizi, ajungându-l imediat pe Min Yoongi, aşa cum i se prezentase. Adolescentul nici măcar nu realizase ca el exista în clasa sa şi îl respecta pentru acel talent.

Spera ca şi Taehyung să continue să îl ignore pe el aşa cum făcuse şi până atunci.