mastermind | taekook RO

Capitolul 18

Cred că v-aţi dat seama deja că Taehyung nu ştie de fapt cine e J, el crede că e Yoongi. Lectură plăcută, lovelies

Needitat

~

După seara în care îl salvase, Taehyung era destul de sigur că J era Min Yoongi, băiatul care mereu stătea singur şi trecea neobservat de către orice persoană, însă după câteva zile de la acel eveniment şi multe momente petrecute în jurul acelui grup de 3 prieteni, Taehyung ştia că nu e el. Corpul lui era prea slab, iar privirea aceea nu îi amintea de cea pe care o văzuse de atâtea ori, iar aici intervenea ceea ce îi dădea de fapt bătăi de cap lui Taehyung. Prietenul lui Min Yoongi, Park Jimin, era un vorbăreţ care nu avea limită, îi zisese în faţă că nu îl suporta, iar Taehyung a înţeles de ce nu avea prieteni. Acolo intervenea problema adevărată. Erau 3 în acel grup, era destul de sigur că mai era acel băiat Jeon Jungkook, însă în ultimele 3 zile, adolescentul se evaporase din şcoala lor sau cel puţin din jurul lor. Taehyung îl vedea în clase, însă la finalul orelor el nu mai era acolo, iar el nu înţelegea cum putea cineva să dispară atât de repede. Adolescentul se săturase să stea în jurul celorlalţi doi, fiindcă zâmbetele pe care le împărţeau erau deja enervante. Taehyung era pe cale să renunţe, era foarte aproape să de ridice de la masa lor şi să plece, însă ceva l-a făcut să rămână. A stat în faţa celor doi şi s-a certat cu Jimin pentru sticla sa de apă, apoi a oftat înfrând când Jimin i-a luat-o cu forţa. Totuşi, un mic zâmbet era prezent pe buzele sale, fiindcă la urma urmei, cei doi nu erau atât de răi. Taehyung era pe cale să îl întrebe pe Yoongi unde era celălalt prieten al lor, Jungkook, băiatul ciudat care părea că ascunde ceva, însă atunci când şi-a ridicat privirea spre el, Yoongi era deja concentrat pe telefonul său. Sprâncenele îi erau unite, iar pentru o secundă ochii lui s-au ridicat spre Taehyung surprinşi. Băiatul l-a privit curios, însă Yoongi şi-a coborât din nou privirea spre telefon murmurând ceva de neînţeles pentru restul. Taehyung l-a urmărit cum se ridică cu telefonul în mână, cum Jimin îl priveşte curios înainte de a-l urma, iar Taehyung a hotărât să facă la fel, fiindcă insintctul său i-a ordonat să îi urmeze. Yoongi a alergat, ceea ce era surprinzător, spre cea mai apropiată baie, iar Jimin şi-a lipit urechea de uşă pentru a asculta, ceea ce l-a împiedicat pe Taehyung din a se apropia. A observat totuşi privirea uimită a băiatului din faţa uşii şi felul în care s-a retras de lângă aceasta pentru a pleca. Taehyung s-ar fi apropiat, însă peste câteva secunde Yoongi a ieşit din nou pentru a se îndrepta spre partea opusă, iar în urma sa a ieşit o siluetă înaltă pe care Taehyung a recunoscut-o. Hainele negre erau prezente, însă chipul nu îi era acoperit de o mască, dar Taehyung nu a putut să vadă nimic înainte ca acesta să dispară de pe hol rotindu-şi braţul drept. Adolescentul aproape că s-a dus după ei, însă s-a oprit când a auzit vocea lui Jimin răsunând pe hol.

—Yoongi? Ju-

Destinul chiar îl ura pe Taehyung sau poate că pur şi simplu refuza să îl lase să afle cine era J, fiindcă în acel moment clopoţelul a sunat, iar numele acelui băiat a fost estompat. Taehyung ştia deja că învăţa în şcoala lor, însă acum şi Jimin îl cunoştea, iar Taehyung simţea că explodează în interior din cauza faptului că răspunsul era pur şi simplu chiar în faţa sa.

~

Jimin ştia că Jungkook ascundea ceva, ştiuse de mult timp, dar nu îl interesase niciodată destul de mult pentru a încerca să afle. Totuşi, Yoongi era implicat, iar faptul că el şi Jungkook păreau brusc atât de ataşaţi îl uimea pe Jimin. Voia să afle de ce erau aşa, de ce Jungkook dispărea mereu de la ore, de ce îşi ascundea corpul sau de ce avea acele răni pe corp. Jimin era uneori idiot, însă putea observa acele lucruri cu uşurinţă, aşa că atunci când Yoongi s-a ridicat grăbit de la masa lor, Jimin l-a urmat neştiind că va auzi ceva ce îl va schimba şi pe el.