mastermind | taekook RO

Capitolul 11

Este un capitol dublu ca să mă revanşez pentru întârziere. Îmi cer scuze pentru greşeli.

Nu e editat.

Sute de mulţumiri lui Tae_Tae_19 pentru suportul imens pe care mi-l oferă, la fel ca voi toţi.

Vă mulţumesc din suflet pentru că citiţi ❤

~

Jungkook urâse şcoala dintotdeauna şi nu crezuse că ar fi putut apărea ceva care să îl facă să o urască şi mai mult. Cu toate acestea, sunetul paşilor târşâiţi ai unei persoane leneşe care se apropia de masa sa l-a făcut pe adolescent să îşi schimbe părerea. Jungkook încă nu se putea obijnui cu imaginea lui Suga, fiindcă îl considerase întotdeauna bătrân, iar el de fapt avea aceaşi vârstă ca a sa. Acela era un motiv, al doilea fiind faptul că Suga nu era o persoană ciudată. Avea într-adevăr un mers amuzant, dar chipul lui era frumos, iar părul negru îi accentua trăsăturile. Bine, Jungkook aprecia cel mai mult stilul său de îmbrăcăminte, fiindcă îi amintea de el. Totuşi, oricât de impresionat ar fi fost de acel hanorac gri, Jungkook nu putea să nu se întrebe de ce acea persoană se îndrepta spre el. Răspunsul i-a fost oferit totuşi când adolescentul şi-a aşezat tava pe masă, apoi s-a aşezat şi el pe scaun oftând ca un moş.

—Eşti -

Jungkook plănuise să îi spună lui Suga că e un moş, dar o singură privire tăioasă pe care acesta i-a aruncat-o l-a făcut să tacă. Suga, Yoongi mai exact, şi-a scos telefonul din buzunar, apoi a început să tasteze rapid, ignorându-l total pe Jungkook. Adolescentul a ridicat din umeri, apoi a continuat să mănânce din tăieţeii săi până când scaunul din faţa lui, cel de lângă Yoongi, a fost tras brusc de către cineva. Jungkook şi-a ridicat privirea, apoi a oftat dramatic când l-a observat pe Jimin în spatele scaunului, însă Jimin nu îl privea. Ochii lui erau îndreptaţi spre băiatul care între timp îşi retrăsese telefonul pentru a nu lăsa la vedere ceea ce făcea. Jungkook aproape că a izbucnit în râs atunci când a observat poziţia defensivă a partenerului său şi felul în care sprâncenele sale se uniseră. Pe cealaltă parte, Jimin îl privea pe Yoongi uimit, iar Jungkook putea vedea o urmă de roşeată pe obrajii lui. Adolescentul nu a apucat să analizeze ceea ce se întâmpla, fiindcă Yoongi şi-a întors privirea spre el alarmat, apoi i-a întins telefonul lui. Jungkook a înţeles imediat că era urgent atunci când a observat programele pe care şi el le avea pe telefonul său personalizat. Yoongi se afla în prezent în baza de date a poliţiei pentru a monitoriza procesul care ar fi trebuit să aibă loc peste 2 zile.

—Nenoroci -

Jungkook aproape că s-a ridicat, uitând pentru un moment de faţada sa de tocilar calm pe care trebuia să o păstreze. Taehyung era la doar câteva mese dinstanţă şi vorbea în şoaptă cu Namjoon despree ceea ce, Jungkook spera, discutaseră cu o zi în urmă. Adolescentul a tras aer în piept, apoi şi-a coborât privirea din nou spre telefonul lui Yoongi pe care erau afişate câteva poze ale aceluiaş ID pe care el îl furase, acesta fiind aşezat într-o pungă pentru a-i proteja amprentele. Jungkook lucra de mult timp în acel domeniu şi era sigur că amprentele sale nu se aflau pe acel ID, dar sigur cele ale angajatorului său erau, ceea ce însemna că aceea era dovada pe care Taehyung trebuia să i-o aducă. Yoongi şi-a retras telefonul, apoi şi-a mutat scaunul puțin mai departe de Jimin, iar acesta l-a privit pe Jungkook ofensat de parcă el greşise cu ceva.

—Trebuie să pleci acum.

Jungkook ştia că Yoongi vorbeşte cu el şi era conştient şi că nu trebuia să puna întrebări, fiindcă nu era nevoie. Taehyung nu avea cum să acţioneze atât de repede, iar sub pozele pe care Yoongi le găsise era şi data reprogramată a procesului care urma să aibă loc peste 3 ore. Jungkook a oftat, apoi şi-a ridicat rucsacul şi s-a îndreptat cu paşi rapizi spre uşă, neobservând privirea curioasă pe care Kim Taehyung i-a aruncat-o tocilarului care uitase să îşi ia ochelarii de pe masă.