mastermind | taekook RO

Epilog

Jungkook şi-a rotit privirea spre persoana din spatele lui, întrebându-se de ce Taehyung era atât de gălăgios atunci când lucra. Tocmai le fusese trimis un caz nou, iar partenerul lui se aşezase pe canapea, continuând să murmure cuvinte de neînţeles în timp ce citea din nou şi din nou informaţiile. Un oftat i-a scăpat printre buze înainte de a se întoarce spre casca pe care o avea între degete şi pe care încerca să o repare din moment ce Taehyung se hotărâse să se joace cu ea ca un copil mic. Jungkook se obişnuise, cei doi locuind împreună de mai bine de un an şi câteva luni, dar uneori totul devenea prea stresant pentru amândoi. Cu toate acestea comunicarea dintre ei era destul de bună, nu aşa cum fusese la început, deci când stresul îi copleşea cei doi încercau să rezolve. De obicei Jungkook era cel care calma situaţia prin cuvinte dulci şi plimbări lungi, dar şi Taehyung avea momentele sale. A continuat să lucreze la casca sa până când un zgomot puternic l-a întrerupt, iar atunci când şi-a întors privirea a observat că Taehyung era pe jos şi tocmai se întindea după telefonul lui ca un om disperat.

—Ce tot faci?

Taehyung a mormăit ceva ca răspuns, iar Jungkook a oftat, hotărând să îl ignore din moment ce deja se obişnuie cu tot ceea ce făcea Taehyung. Se trezea dimineaţa şi dansa, apoi sărea pe Jungkook pentru a-l trezi şi presăra săruturi pe faţa lui. Mânca doar mâncare nesănătoasă, dar când ieşeau în oraş fura din mâncarea sa doar pentru că era pofticios. Cânta în duş, chiar şi în zilele în care făceau amândoi, iar stilul lui vestimentar se schimbase radical de la cămăşi şi pantaloni de costum la pantaloni largi şi cămăşi colorate. Mormăia cuvinte de neînţeles, ca atunci, apoi se arunca peste Jungkook şi îl dobora la pământ. Cel puţin a făcut asta în acel moment, fiindcă Jungkook s-a trezit pe podea cu partenerul lui deasupra sa, acesta având capul adâncit în pieptul lui. Jungkook a chicotit, neputând să îi reziste, apoi şi-a încolăcit braţele în jurul lui pentru a-l ridica, aşezându-se pe canapea cu Taehyung încă prins de el ca un urs plin de fericire și căldură.

—Ce s-a întâmplat, Tae?

—Am primit confirmarea ultimului caz, a fost rezolvat cu succes! Jungkook, știi ce înseamnă asta?

Jungkook știa, bineînțeles, dar a zâmbit, negând.

—Înseamnă că am avansat cu un grad, idiotule!

Taehyung l-a lovit cu palma în piept, făcându-l să râdă, iar Jungkook a râs, inspirând liniștit atunci când Taehyung și-a lăsat capul să se odihneascaă pe pieptul lui. Au stat așa mult timp, fiindcă erau doar ei acolo, iar asta era tot ceea ce conta. Se găsiseră unul pe celălalt în locul și momentul nepotrivit, amintirea crimei pe care o văzuseră încă fiind prezentă în gândurile lor. Cu toate acestea, Jungkook și Taehyung ju regretau nimic, fiindcă împreună puteau închide pe oricine voiau în spatele gratiilor. Erau trup și minte, erau unul singur. Un singur geniu.