mastermind | taekook RO

Capitolul 15

În primul rând, îmi cer scuze pentru întârziere.

În al doilea rând, Sărbător Fericite ❤

~

Bine, Jungkook menţionase în interiorul său că era un fiu bun dedicat cumpărării cadourilor, dar începea să îşi schimbe părerea în timp ce se uita la numeroasele genţi expuse în vitrinele celor mai scumpe magazine pe care le văzuse vreodată. Faptul că era îmbrăcat în negru şi purta o geacă de piele cu numeroase piercing-uri în urechi atrăgea atenţie negativă asupra lui, fiindcă paznicii fiecărui magazin continuau să se ţină după el până când le arunca priviri dure. Jungkook reuşise să aleagă câteva bluze exagerat de scumpe dintr-un magazin pe care îl frecventa pentru el uneori, iar femeia de la casă îl privise ciudat pentru câteva secunde, iar Jungkook ştia ce gândea aşa că a scos unul dintre cardurile sale şi a plătit, vrând să plece cât mai repede. Următoarea sa oprire a fost într-un magazin de genţi, unde se blocase total, fiindcă totul era scump şi urât. Jungkook a rugat o însoţitoare să îl ajute, dar ca de obicei, aceasta i-a adus cel mai scump produs pe care îl avea. Băiatul l-a cumpărat oricum pentru că nu avea de ales. Drumul spre casa mamei sale a fost scurt, dar Jungkook şi-ar fi dorit să dureze mai mult, pentru că nu era încă pregătit să ofere explicaţii false din nou. Casa în care copilărise a apărut în orizontul său, iar Jungkook a afişat un zâmbet slab, care a dispărut de îndată ce a observat numărul oamenilor care intrau şi ieşeau din casa mamei sale. Jungkook a privit ceasul de pe mâna sa, asigurându-se că orele de curs se terminaseră, apoi şi-a parcat motocicleta şi a scos plasele din micul compartiment. Uitase să cumpere flori, dar mamei sale nu îi plăceau atât de mult, deci totul era în regulă. Adolescentul s-a îndreptat spre uşa casei, atrăgând mai multe priviri şi şoapte decât şi-ar fi dorit, apoi a intrat, fiind imediat întâmpinat de mirosul familiar al casei sale. Femeia pe care o adorase de când era mic era înconjurată de oameni, iar Jungkook a aşteptat ca ea să îşi ridice privirea pentru a-i vedea reacţia. Când mama sa l-a văzut, ochii i s-au înlăcrimat, iar orice altă persoană din jurul ei a fost înlăturată.

—Kookie! Doamne, uite ce mare eşti şi cât de înalt ai crescut.

Jungkook a acceptat îmbrăţişarea cu braţele deschise, zâmbind slab atunci când câteva persoane din jur au început să şoptească lucruri precum "El e fiul ei? Nu arată a veşti bune.". Jungkook chiar nu era o veste bună, dar mama sa nu trebuia să ştie.

—Haide, Jungkookie, vino să stai jos.

Jungkook nu a stat jos, fiindcă nu plănuia să stea foarte mult în acea casă, aşa că a privit-o pe mama sa în timp ce desfăcea fiecare pungă cu ochi înlăcrimaţi. Mâinile îi tremurau iar Jungkook ştia că ea se întreba de unde avea el bani pentru toate acele lucruri, iar faptul că nu îi putea spune adevărul era cel care îl determina să nu o viziteze aşa des. Jungkook a spus aceaşi minciună, menţionând că reparatul calculatoarelor şi spartul unor adrese e mult mai bine plătit decât orice altceva, iar mama sa a zâmbit trist. Nu îl credea, dar îl lăsa în pace. Jungkook a putut observa un bărbat pe care îl cunoştea din vedere cum se apropie de ei, aşa că a zâmbit şi s-a scuzat, spunând că are nevoie la baie. Scările din lemn pr care căzuse de atâtea ori au fost urcate încet, iar Jungkook s-a trezit stând în faţa vechii sale camere. Calculatorul pe care tatăl său i-l dăruise era acolo, însă componentele sale fuseseră de mult luate de el, din moment ce conţineau date speciale pe care nu ar fi vrut să le piardă. Pereţii erau acoperiţi de aceleaşi imagini cu Iron Man, iar Jungkook a zâmbit în timp ce îşi amintea de zilele în care obişnuia să îşi dorească să fie un erou.

—Nu s-a schimbat nimic. Încă poţi veni acasă, Jungkook.

Ochii i s-au întors spre usă, spre mama lui care îi privea la fel de trist ca atunci când plecase. Jungkook a schiţat un zâmbet, apoi şi-a clătinat capul, fiindcă în acel moment el nu putea merge nici în propria sa locuinţă.