Plăceri Nevinovate

Capitolul 4: "Panică și groază"

You fall in love with the most unexpected person at the most unexpeted time.

         Încercam să mă ascund de ploaie dar în zadar. Trecuseră 20 de minute și nici o mașină nu era prin preajmă. Am sunat la trei prieteni și doi erau plecați din oraș iar unu nu raspundea. "Super! Și acum ce?"
        
Bag mâna în buzunarul de la blugi și găsesc o hârtie. O scot și văd că e cartea de vizită a Christinei?! Cred că era singura mea scăpare. Din păcate, bani de taxi nu aveam.
        
Tastez numărul pe telfon și ezit să apelez. Îmi era rușine. Ce să îi zic. "Bună! Am rămas în ploaie și nu am bani să ajung acasa. Prieteni nu am și m-am gândit la tine." Mă făcea și pe mine să râd. Dar până la urmă apăs pe butonul de apelare deoarece am stat destul în ploaie.
        
"Sună!" Îmi zic fericită.
        
- Alo! Glasul ei cald se aude de cealaltă parte a liniei.
       
- Aaa...alo! Sunt Ema! Ema Wolf!
       
- Bună Ema! Ai probleme cu înțelegerea materialului pe care ți l-am dat?
       
- Defapt, am o altă problemă. Și îi explic ce s-a întâmplat și unde am ajuns.
       
- Stai acolo! Vin imediat. Spre surprinderea mea, a raspuns promt și nu a găsit scuze pentru a mă refuza.
Deja înghețam de frig și zona începe să se pustieze și mai tare. Cu coada ochiului văd două siluete la capătul strazii. Încerc să nu mă uit în zona lor să nu le dau atenție. Mă afund mai tare în geaca udă și mă sprijin de bordura înaltă din spatele meu.
        
- Bună seara, domnișoară! Aud un glas gros aproape de mine. Întorc capul și văd doi bărbați stând în fața mea. Nu răspund la salutul lor. Încerc să mă strecor printre ei însă unul mă prinde de mână și mă proptește la loc lângă zid.
       
- Unde te grăbești așa? Stai să mai vorbim. Cel care m-a salut mai devreme, îmi pune mâna pe obraz încercând să mă mângâie. Îmi trag obrazul furioasă pentru a-l îmiedica.
      
- Nu mă atinge. Zic frurioasă și îl împing.
      
- Uuu! Ești violentă. Îmi plac fetele cu personalitate. Ție nu, frate? Îl întreabă pe cel de lângă el care nu spuse nimic până acum.
       
- Da frate! Hai să ne distrăm. Nu o mai lungi. Cei doi se uită unul la altul apoi la mine. Cu rânjete diabolice pe față se apropie și mai mult.
Realizez care sunt intențiile lor și groaza mă cuprinde. Christina parcă nu mai apărea odată.
       
Cel mai înalt se proptește deasupra mea și cu o mână îmi acoperă gura să nu țip iar cu cealată încercă să îmi desfacă pantalonii. Celălalt, îl văd cu coada ochiului cum privea în stânga și drepta ca să nu vină cineva.
        
- Mai repede frate, că îngheț aici. Spune nerăbdător, bălăngănindu-se de pe un picior pe altul.
        
- Încerc, dar opune rezistență. Mă zbăteam cât puteam pentru a nu îl lăsa să mă atingă. Trăgram de timp până vine Christina.
       
Farurile puternice a unei mașini mă orbesc. Se oprește chiar în fața noastră și îi face pe cei doi să se îndepărteze de mine.
       
- Rahat! Frate, să fugim. Amândoi o iau la fugă lasându-mă în stradă. Picioarele mi se înmoaie instantaneu și cad ca o piatră lângă zidul de care mă sprijineam.
      
- Ema! Imaginea Christinei apare în fața mea și răsuflu ușurată.
      
- Ai venit! Spun, după care totul se face negru.

       Mă trezesc cu o durere de cap infernală. Privirea îmi era încețoșată și nu știam unde sunt. Mă frec ușor la ochi pentru a îmi reveni puțin să pot vedea împrejurimile. Realizez imediat unde sunt: la spital. "Ce caut la spital?"
      
O asistentă trece pe hol și vede că ma-m trezit.
       
- Bună dimineața! Cum vă simțiți?
Dimineața?! Cât am dormit și, unde e Christina? Nu mai țin minte nimic.
       
- Ce s-a întâmplat? Ce caut aici?
       
- Mătușa ta te-a adus aseară. Mi-a zis că doi băieți te-au agresat. Te-am verificat și nu au apucat să îți facă nimic. Câteva vânătăi.
      
- Mătușa?! Zic întrebător, mai mult pentru mine. De ce oare s-a dat drept mătușa mea? Să o lase în spital cu mine?
      
- Da! E pe hol. A așteptat toată noaptea să te trezești. Ma duc să o anunț că ești bine.
       
Femeia părăsește camera și nu mai apuc să îi zic nimic.
       
În scurt timp, Christina intră pe ușă. Se vedea că era obosită și îngrijorată? Închide ușa în urma ei și se apropie de mine.
       
Cu mâinile, îmi cuprinde fața și mă privește în ochi. Avea o privire ciudata. Apoi brusc îmi dă drumul și se îndepartează de mine. Își așează bluza pe ea și se așează pe scaunul aflat lângă pat.
       
- Mulțumesc! Îi zic cu glas slab. Zâmbesc ușor, neavând putere să îi ofer unul întreg.
       
- Cu plăcere! Data viitoare fii mai atentă și nu mai umbla noaptea pe străzi pustii. Spune rece. Se comportă ciudat și nu înteleg de ce. Mă bucur că ai apucat să mă suni și că am ajuns la timp. Cine știe ce ajungeau să îți facă golanii ăia.
      
- De ce m-ai adus la spital?
      
- Și unde voiai sa te duc? Erai inconștientă și nu știam dacă erai rănită sau nu. În glas simțeam autoritate și supărare. Ceva era înneregulă cu ea și nu puteam înțelege ce.
   
 - Da! Are sens. Dar totuși, nu trebuia. Cred că am leșinat mai mult de la sperietură.
      
- Să nu mai faci niciodată asta. Rămân uimită. O spune răstit și nervoasă.
     
- C...Ce? Întreb, intimidată de atitudinea ei.
     
- Să umbli noaptea singură pe străzi. Se ridică de pe scaun și își ia geanta de pe dulapul de lângă ușă. Nici nu am obseravt-o acolo. Acum, odihnește-te, și mâine ne vedem la birou.
    
- Sigur că da! Vă mulțumesc din suflet că m-ați salvat. La revede...! Nu apuc să termin că ușa în urma mea se închide.

Hei! Până acum știu că povestea a fost puțin mai mult dull și am încercat să bag ceva drama în capitolul ăsta. Știu că e cam puțină si scurtă. Sper că lucrurile se vor complica pe parcurs ca să nu fie o poveste cu un fir plictisitor.

De postat, voi posta în zile aleatorii, după cum am timp și inspirație. Am zilele destul de încărcate cu munca și facultatea.

Mulțumesc și enjoy! 😊