Plăceri Nevinovate

Capitolul 3: " Nu eram pregătită pentru asta"

Thank you for reminding me what butterflis feels like.

            Priveam cum se preling picăturile de ploaie pe geamul autobuzului. Gândurile îmi umblau în toate direcțiile și încercam să înțeleg ce se întâmplă cu mine. 

♡♡♡
 

- Deci? Accepți târgul? Mă întreabă pentru a nu știu câta oară.

          
- De parcă aș avea altă opțiune... îmi pun mâinile în sân, supărată că nu puteam face nimic în privința asta. Eram constrânsă de circumstanțe și mă avea la mâna ei.
          
- Mă bucur că ți-ai dat seama. Se ridică de pe marginea biroului și vine înspre mine. Mă retrg speriată când văd că se apleca asupra mea și mă ațintește cu privirea. Se uita fix în ochii mei de parcă voia să mă hipnotizeze. Problema era că reușea. Cu mâna îmi cuprinde obrazul și ma trage ușor spre ea.
          
-Sper să ne înțelegem bine perioada asta și poate cine știe, dacă îmi place de tine, primești un post permanent în firmă.
          
Înghit în sec și nu din cauza a ceea ce îmi spunea, ci din cauza faptului că era foarte aproape de mine.
          
Mintea începuse să mi-o ia razna de mult iar inima îmi galopa ca un cal de cursă scăpat de sub control. Nu știam cum să mă controlez.  Adevărul e că nu puteam. Nu puteam din cazua ei. De obicei știu să îmi păstrez calmul și să îmi controlez emoțiile dar acum era altceva. Ceva dincolo de puterile mele care parcă mă făcea din om neom. Numai cu privirea ei mă putea bloca.
          
Își ia mâna de pe fața mea și brusc simt o răceală ca niciodata în locul unde mâna ei îmi încălzea pielea. Se simțea pustiu și gol. Realizez brusc că îmi lipsea atingerea ei fină și caldă. "Ce se înâmplă cu mine?"
Până să realizez, o aud dinou vorbind.
          
- Ăsta este contractul pe care trebuie să îl semnezi. E doar o formalitate și totodată să mă asigur că păstrezi confidențialitatea.
          
- Confidențialitatea?! Întreb bulversată pentru că nu înțelegeam de ce.
          
- Da! Pentru că vei fi PA și vei asista la multe momente personale. Nu aș vrea să fie dezvăluite, mai ales vreunui jurnalist. De ani de zile mă vânează vulturii să mă prindă pe picior greșit.
         
- Dar... încerc să continui propoziția dar ma oprește ea.
         
- Asta nu e un târg, e obligatoriu. Faci cum îți zic.
       
  Înghit în sec și ma conformez. Sub îndrumarea ei, semnez cinci pagini. Apuc să citesc doar câteva rânduri însă toate se refereau la confidențialitatea mea dar și a ei. Era un contract comun. Deci nici ea nu va dezvalui nimic despre mine. Cred că tot spre interesul ei este.
        
Pe ultima pagină scria că parțile au voi să încalce contractul numai în caz de abuz, violență de orice tip și agresiune de natură sexuală, fizică sau verbală. Asta mi se părea ciudat, dar avea sens.
        
După ce termin de semnat, las pixul jos și mă ridic.
        
- Dacă asta e tot... zic, încercând să mă îndrept spre ușă.
        
Se ridică de la birou și se apropie de mine.
        
- Mai am ceva să îți dau înainte să pleci.
        
Simt ceva ciudat în glasul ei. Îi privesc curioasă fiecare mișcare, dar nu mă așteptam la ce urmează. Îmi cuprinde fața în palmele ei și îmi trage ușor capul spre ea. Se apleacă asupra mea și, anticipând, închid ochii. Brusc, simt căldura buzelor ei pe ale mele. Erau fine și moi. Încet, își mișcă buzele pe ale mele, parcă nevrând să mă sperie. Nu reușeam să îi raspund la sărut. Eram copleșită de sentimentele amestecate ce năvălise asuprea mea dintr-odată.
         
Se retrage pentru o secundă și atunci deschid ochii, dezamăgită că s-a oprit. Cu privirea căuta un gest, un semn, ceva de la mine să știe dacă poate continua. Îmi cobor privirea către buzele ei și asta e suficient să își dea seama că poate continua. Închid ochii și dinou buzele ei le sărutau pe ale mele, dar de data asta mai apăsat cu mișcări mai agere. Îi răspund la sărut cu acceași intensitate. Îmi ridic brațele și îi cuprind talia, tragând-o, inconștient, spre mine. Deja corpul meu gândea de unul singur.
         
Sărutul se termină, dar mă cuprinde în brațe pentru a mă liniștii. Tremuram! Îmi las trupul moale în îmbrățișarea ei. Mă simțeam în siguranță ca niciodată. Ca și cum, nimic nu mi s-ar putea întâmpla atâta timp cât sunt în brațele ei.
         
- Ema!!! Glasul ei ridicat mă aduce la realitate. Mă uit la ea bulversată, neînțelegând ce se întâmplă. Uite! Ține! Îmi întinde un morman de documente. Citește-le! Este programul meu de zi cu zi și înformații despre câteva persoane și locuri pe care va trebuii să le știi. Ai timp o săptămână până când plecă James. Acum fugi și rezolvă-ți treburile. Ai multă treabă!
         
Stupefiată, dau un "bună ziua" scurt și ies ca furtuna pe ușă. Nici nu o mai bag în seamă pe roșcata din spatele biroului. Mă duc direct la lift.
         
- Ce s-a întâmplat mai devreme? Mă întreb, șocată. Respiram greu și încercam să îmi adun gândurile.

♡♡♡

- Ultima stație, domnișoară! Glasul gros al șoferului mă face să mă trezesc la realitate.

         
- Ce ați zis? Întreb pentru că voiam sa fiu sigură că am auzit bine.
   
- Am zis "ultima stație".
        
Groaza mă cuprinde când îmi confirmă cele auzite. Ultima stație însemna cu șase- șapte stații față de locul unde trebuia să cobor eu.
        
- Și nu mai vine nici o mașină? Întreb, disperată să ajung acasa. Era noapte și ploua torențial.
        
- Din păcate nu. Asta a fost ultima tură.
        
Cobor din autobuz în ploaia rece care curgea rapid pe pământ. "Super! Azi m-am gândit să nu iau umbrela."