Plăceri Nevinovate

Capitolul 12: " Puțină înțelepciune îți poate deschide ochii"

I want to be your favorite place to go when you have a bad day or a good day.

Am plecat mai devreme de la birou deoarece m-a sunat mama să trec pe la bunica că nu se simțea bine. Christina nu a avut nimic de obiectat și chiar s-a oferit să mă ducă, însă am refuzat-o. Oricum, trebuia să fiu singură să mă gândesc la tot ce s-a înâmplat.

Eram în autocarul ce ducea spre sătucul unde stătea bunica mea. Drumul nu era mai lung de o oră. Încă mă gândeam la ea, iar mirosul ei încă se simțea pe pielea mea. Eram drogată de sentimentul pe care mi-l provoca și nu mai voiam să se termine niciodată.

În urmă cu o săptămână și ceva, am intrat pe ușile companiei sale, am umpluto din cap până în picioare de vomă și acum, am ajuns să mă îndrăgostesc de ea și să devină o dependență de care, cu siguranță, nu o să scap prea curând.

Autobuzul oprește în stația din sătucul în care nu am mai fost parcă de ani buni. Cobor și o iau la pas printre casele micuțe, spre casa bunicii mele. Era tradiționalistă iar casă nu era mare. Avea curtea foarte îngrijită și plină de flori. O femeie la vârsta ei, ai crede că nu se mai preocupă de nimic, dar era foarte îngrijită și avea grijă ca să arate totul impecabil.

Zăresc poarta familiară și bucuria creștea și mai mult. Nu îmi mai vazuse-m bunica de câteva luni și chiar îmi era dor de ea.
Scârțâitul porții mă deranjează puțin când o deschid. "Ar trebuii să rezolve cineva asta."

- Buni! Strig, apropiindu-mă de ușa casei. Până să o deschid, bunica mea deja era în prag cu un zâmbet larg pe față, plin de dragoste. Din spatele ei tâșneste Totto, cățelul mic, bătrân și el. Era destul de enrgic pentru un câine la vârsta lui.

- Totto! Zic entuziasmată de bucuria lui. Mângâi puțin cățelul după care mă duc la femeia ce aștepta în prag. O îmbrățișez puternic, având grijă să nu îi provoc disconfort.

- Fata mea! Mă îmbrățișează la fel de puternic. Glasui bătrân îi era plin de tristețe. Și era întrutotul îmdreptățită. Nu a mai vizitat-o nimeni de luni de zile.

- Îmi pare rău buni că nu te-am mai vizitat. Am fost ocupată cu facultatea și munca. Dar, am venit.

- Mă bucur atât de tare. Ce mai faci? Ca orice bunică, era îmgrijorată pentru mine și nu îi păsa de ea când venea vorba de nepoata ei.

- Eu sunt bine. Tu cum ești? Mi-a zis mama că îți este rău.

Mă trage de mână ușor și mă duce în bucătărie. Ne așezăm la măsuța albă, din lemn, cu scaune asortate. De pe cuptor, ia un ibric și toarnă câte un ceai. Se așează în fața mea și mă apucă de mâini.

- Nu e nimic, draga mea! Știi cum e mama ta. Mereu se impacientează pentru nimicuri.

- Sigur ești bine? Nu prea o credeam. Mereu ascundea când era ceva cu ea numai ca să nu ne supere.

- Da! Doar o mică răceală. Nimic să te îngrijoreze.

O privesc puțin și văd că e sinceră cu mine. Renunț în a o mai presa cu întrebări. Îi zâmbesc cald și o strâng de mâini.

- Mă bucur buni, atunci. Sorb puțin din ceaiul ce mi-l servise. Făcea cel mai bun ceai. Nici până azi nu știu ce pune în el. A zis că primesc rețeta când moare ea. Mă amuza de fiecare dată când zicea asta.

- Și?! Ce mai e cu tine nepoată draga?

- Nimic buni! Acum muncesc iar în două săptămâni încep facultatea. Anul doi.

- Nimic, nimic?! Nici măcar un iubit, un băiat să fie lângă tine. Să știi că nu întinerești și timpul nu te așteaptă. Trebuie să te gândești serios la ați întemeia o familie.

Mă blochez la cuvintele ei. Cum pomenește de familie, în minte îmi vine Christina. Nu m-am gândit până acum la viitor și la familie. Iar acum era ea.

- Umm... momentan nu e nimeni. Încercam să îmi ascund privirea de ochii ei. Mereu mă trăda când mințeam. Și cum bunica e bunica imediat își dă seama.

- Emy! Nu mă minți. Știi ca nu te poți ascunde de mine.
Adevărul este că bunica mea citea prin mine mai bine ca oricine și mă cunoștea mai mult și decât părinții mei.

- Buni! Am... cuvintele mi se blocau în gât. Nu știam cum să îi explic. "Aș putea omite partea în care e femeie." Ar fi cineva! Zic zâmbind rușinată.

- Oo, fata mea! Ce mă bucur. Fața i se luminase la auzul acestui lucru. Și cum e? E frumos? Te respectă?
" E frumos, e deștept, ma face să ma simt ca în al nouălea cer, e bogat, arată trăznet...a da, și e femeie."
Mă făcea să râd ceea ce îmi venea în minte.

-  E perfect buni și mă face să mă simt minunat. Aș fi vrut să nu dau prea multe detalii pentru a nu mă da de gol. Până acum nu am dat semne că mi-ar plăcea femeile. Până să o cunosc pe Christina nici eu nu stiam asta.

- Orcine ar fi acest domn perfect, ești îndrăgostită până peste cap de el.
Mă uit cu uimire la bunica mea.

- Așa de tare se vede?

- Și încă cum. Numai când am pomenit de cineva te-ai schimbat la față și obrajii ți s-au făcut roșii ca trandafirii. Abia aștep să îl cunosc și eu.

- Buni! Dar nu cred că e ceva serios. Ne cunoaștem de două săptămâni.

- Ehh... Draga mea, când e dragoste adevărată știi din prima. Iar fața ta spune tot.
Bunica mea era foarte înțeleaptă iar la vârsta ei cred că le-a vazut pe toate. Dar să își vadă nepoata îndrăgostită de o femeie, nu cred ca a ajuns până aici.

Era târziu și afară deja se întunecase. Dacă nu plecam acum, pierdeam ultima mașina și trebuia să ajung la birou de dimineața.

- Pa buni! Mă bucur că te-am văzut și că ești bine. O să încerc să mai trec.

- Pa draga mea! Te iubește bunica și te aștept oricând.
O mai îmbrățișez o dată și mă retrag spre poarta. O privesc de la îndepărtare și mi se rupea inima știind că o las singură. Dar nu mai e mult, termin facultatea și vin aici să îmi deschid cafeneau visată.

Hello tuturor! O să iau o pauză de o săptămână pentru că plec în vacanță. Cu ocazia asta o să am timp să mă gândesc cum va evolua relația dintre Christina si Ema, și poate, ce pune la cale Phil. Credeați că am scăpat de el? Nu!

Vă mulțumesc că îmi urmăriți activitatea și că mă susțineți! Vă pup! 🤗🤗🤗😘