Plăceri Nevinovate

Capitolul 17: "Sfărâmată"

I had her: her soul, her hert, her body. But I choose to destroy her, instead of keeping her safe.

Din ziua în care am ieșit pe ușa acelui birou unde totul a început, nu am mai fost aceeași persoană. Rănile pe care mi le-a deschis reufză să se vindece. Ceea ce a distrus, doar ea poate să repare. Dar ea nu mai e și e prea târziu.

De două săptămâi jumate tot ce fac este să stau în casă, uitându-mă la serial după serial, nereușind să îmi revin.

Katy trece zilnic pe la mine în ultima perioadă încercând să mă scoată din stare, însă fără succes.

Am primit mesaje și telefone de la Phil încercând să ia legătura cu mine pentru aș cere scuze, dar nu pot vedea pe nimeni acum, mai ales pe el. Este motivul din cauza căruia eu și Christina am terminat-o. Nici nu știu ce am terminat cu ea, că nu începusem nimic. Nu pot să dau un nume relației noastre.

Așteptam să se termine și episodul ăsta din Grey's Anatomy. Trebuie să recunosc că e serialul meu preferat până acum. M-am mai uitat la Stranger Things, Riverdale, The 100, dar nu se compara.

Primesc un mesaj, dar îl ignor. Nu poate fi atât de important.  Dar cine a trimis mai trimite înca două, unu după altul. Era insistent.

Ridic telefonul și când văd cine mă caută încep să tremur. Parțial de nervi și parțial de emoții.

În 10 minute sunt la tine. Te rog să îmi deschizi!

Era primul mesaj. Ce o face să credă că vreau să o văd? Adică vreau, dar nu trebuie să știe și ea asta.

O să îți aduc ceva important, așa că ai face bine să nu mă ignori.

Stăteam și mă gândeam ce ar putea fi. Nu am lăsat nimic la ea ce ar putea fi atât de important să îmi aducă. Poate doar inima. "Hehe!"

Al treilea mesaj, însă, este de la Phil.

Ema, te rog. Trebuie să vorbim. E mai important decât prostia pe care am făcut-o. Trebuie să îți explic tot pentru că știu că, Christina nu o va face.

Stau puțin pe gânduri și îi răspund. Accept să ne vedem maine la o cafenea pentru a vedea ce vrea.

Aud soneria și realizez că cele 10 minute au trecut. Timidă, mă aproprii de ușă pentru a deschide. Aș fi vrut să fiu puternică și să îi zic să plece, însă eram prea lașă.

Deschid și în fața mea stătea Christina, îmbracată cu o fustă creion, neagră, cămașă albă și pe deasupra un palton negru. "De ce trebuie să fie mereu atât de elegantă și sexy?"

- Bună seara, Ema! Se poate? Face semn cum mâna către living.
- S-sigur! Mă dau din calea ei pentru a o lăsa să intre. Închid ușa și mă întorc către ea.
- Deci?! Prinsesem puți  curaj. Nu mult! Cât să pot vorbi cu ea și să nu mă las sedusă, în caz că încearcă ceva.

- Știu că ți-am creat probleme cu practica și din cauza mea nu ai terminat intershipul, așa că ți-am adus adeverința precum că ai terminat luna de studiu și un caiet făcut pentru cerințele tale.

Mă uit la mâinile ei care erau întinse și țineau documentele. Sceptică, iau foile din mâna ei și le studiez. Într-adevăr, avea tot ceea ce aveam nevoie. Caietul era făcut perfect.

- Mulțumesc, zic uimită de gestul ei.
- Chiar nu ai pentru ce. Dacă nu mă cunoșteai pe mine care ți-am făcut viața un calvat în ultima perioadă acum terminai  oricum.

Pentru câteva secunde nu mai zicem nimic. Stateam, stânjenite și ne uitam una la alta.

- Umm... mai e și altceva? Întreb într-un final, pentru că nu dădea semne că vrea să plece.
- Da! Se apropie de mine și mă apuca de mâini. Mă uit la mâinile noastre împreunate și îmi dau seama cât de dor mi-a fost de ea. Observ pe mâna stângă ceva stralucitor ce nu era acolo când ne-am cunoscut.

- C-ce e asta? Îi ridic mâna și îi arat inelul.
- Veregheta mea. Mă surprinde cu răspunsul ei atât de sincer. Nici nu încearcă să se ascundă, să nege ceva.

Îmi trag mâinile pentru că nu îi mai suportam atingerea. Mă ardea până în suflet. Faptul că purta vereghetă însemna că a acceptat să se împace cu soțul ei și că a acceptat să îi aparțină. Simțeam cum mi se face rău gândindu-mă la ei.

Mă sprijin de canapea, încercând să îmi recapăt echilibrul.

Christina vine repede spre mine pentru a mă prinde.
- Ești bine? În glasul ei se simțea îngrijorarea.

- Da! Îi zic și mă trag din brațele ei.

Reacția mea e de înțeles și se dă un pas în spate pentru a face loc între noi.

- Deci, ce voiai să zici înainte să îți văd veregheta?

- Voiam să îmi cer scuze. Trage aer în piept și mă privește fix în ochi. Ema, continuă, îmi pare rău.

Glasul ei părea sincer și simțeam o ușoară tristețe în el.

- Dacă situația era altfel tu și cu mine eram împreună și aș fi luptat pentru noi. Dar... face o pauză. O pauză mult prea lungă pentru plăcerea mea.

-Dar?! Întreb nerăbdătoare.

- Dar trebuie să rămân lângă familia mea. Își pleacă capul, rușinată de privirea mea plină de dezamăgrie.

Stau și mă gândesc pentru câteva secunde. Ceea ce se întâmpla, dinou, mi se părea ireal. Nu putea fi serioasă. Să vină aici să îmi zica că își alege familia.

- Dar când ai început jocul ăsta bolnav nu te-ai gândit la famila ta? Țip la ea, sătulă de scuzele și motivele ei.

- Ema...!

- Când ai făcut orice ca să mă zăpacești de cap, să mă faci să îți cad la picioare, să mă faci dependentă de tine, nu te-ai gândit la familia ta?

Simt cum lacrimile fierbinți îmi curg pe obrajii reci. Încerc să mă stăpânesc, dar în zadar. Sentimentele care mă cuprinseră erau prea puternice iar ea nu făcea situația mai ușoară.

Îi simt brațele în jurul corpului și încerc din răsputeri să scap. Dar nu mă lasă. Mă ținea strâns.

- Ema! Iartă-mă!

"Plânge?!"

- Dacă aș putea să mă întorc în prima zi și să schimb ceea ce am făcut, aș face-o. Dar nu pot și îmi pare groaznic de rău.

Mă strânge și mai tare în brațe și mă săruta pe creștetul capului.

- Te iubesc! Îmi șoptește după care îmi dă drumul, lăsându-mă fără cuvinte. Poate într-o altă viață ne vom revedea și cu siguranță vom fi împreună.

Își ia geanta și pleacă. Închide ușa în urma ei fără a mă mai privi.

"Asta a fost? Așa s-a terminat?"