Proprietatea diavolului

I

                       

Voi, tâmpiții care cred că să iubești o femeie cu fiecare parte din ființa ta nu e un lucru deloc masculin, știți ceva? Mai duceți-vă dracu’ și sugeți-o! O iubisem pe roșcata aia vreme de cinci ani, încă din prima clipă în care o văzusem.   

Ne-am întâlnit la ziua de naștere a unui prieten comun. Deși se presupunea că ar fi trebuit să cunosc multă lume de pe-acolo, nu știam mai pe nimeni. Nu sunt deloc un bărbat care nu și-ar găsi locul printre străini și nu ar putea să deschidă, dar și să întrețină o conversație, dar, pur și simplu, nu găseam pe nimeni compatibil, cu care aș fi putut sta de vorbă. Și nu, acum nu voi zice ceva în genul: ,, și atunci am văzut-o, era atât de frumoasă și pe deasupra capului îi plutea o aură pură”. Nu-s romantic, ador să trec direct la acțiune.

Stătea într-un colț, retrasă și vorbea cu o tipă blondă, într-o rochie neagră. Bune amândouă, dar numai roșcata a reușit să ridice dragonul imediat cum am văzut-o. Femeia care urma să-mi fie iubită în vreo două luni de la prima noastră intersectare ținea în mână un pahar în care cred că era Gin. Avea ochii verzi și câțiva pistrui pe față și era îmbrăcată într-un tricou negru, strâmt și o pereche de blugi albi, care-i făceau formele să iasă în evidență.

Am încercat să deschid o discuție cu ea, dar era mai timidă decât mine când eram virgin și s-a înroșit toată. Frate, de-abia a reușit să deschidă gura ca să-mi spună cum o cheamă! Când blonda a plecat ,, să-și mai ia ceva de băut”, i-am zâmbit pentru că a înțeles că voiam să fiu lăsat singur cu ea.

Mi-am pus în aplicare toate tehnicile de flirt pe care le știam: glume, glume cu tentă sexuală, la care ea de-abia a zâmbit un pic, și se prindea greuț de cele mai perverse. Apoi, văzând că astea nu prea dau roade, am vorbit un pic despre vreme, care se arăta a fi mult mai furtunoasă decât compania mea feminină. Fusese de acord că probabil va dormi aici în noaptea asta, dacă ploaia nu contenește. Asta mă făcea să mă gândesc la cum ar fi fost dacă am fi dormit în același pat, dar se părea că șarmul meu înnăscut nu funcționa la ea. Dar îmi plăcea când se lăsau greu, așa că am încercat să par un visător și am trecut la a vorbi despre lucruri pe care speram că le apreciază: pictura și muzica. Nu părea o ființă foarte sociabilă si am zis că poate își petrece cumva timpul stând atâta în casă. Păcat, pentru că era a naibii de frumoasă. Din fericire, lovisem unde trebuia.

                                                *

Dacă ar fi trebuit să aleg între a o conduce la spital cu mașina mea și a o duce la mine în apartament, aș fi ales a doua variantă, evident. Dar, nu aveam de ales. Mâncase ceva stricat, care nu îi picase prea bine și am văzut-o cum îi vine să leșine. Nu mai era nimeni care să ne dea atenție și a trebuit să o prind în brațe, ca să nu se mai lovească și la cap. Asta ar mai fi lipsit.

Normal, chestia asta cu leșinul nu era deloc ceva grav, dar eu mi-am făcut griji. Nu mi se întâmpla prea des să-mi fac probleme cu femeile pe care de-abia le cunoscusem, pentru că, în general, ne-o trăgeam, plecam eu sau ea și asta era. Nu prea îmi păsa ce făcea mai departe. Rar țineam legătura, dar ea era diferită.

Am întins-o pe bancheta din spate și am zâmbit când am văzut-o cum doarme. Încăpea perfect întinsă acolo, fiindcă era scundă. Ar fi fost și mai bine dacă mă puteam întinde deasupra ei, dar din păcate aveam altă treabă momentan. M-am urcat la volan, am pornit motorul și am călcat accelerația, înjurând în barbă de fiecare dată când trebuia să opresc la vreun semafor. Străzile oricum erau pustii la ora aia a nopții, se mai găsea vreun bețiv sau un întârziat care să le colinde atunci, sau vreun nebun ca mine, care să meargă să își ducă viitoarea nevastă – așa speram eu atunci- la spital, pentru că avea vreo cădere de calciu. Mă călca pe nervi faptul că trebuia să aștept atât, și că nu puteam face ceva ca să ajung mai repede, s-o văd că se simte bine.