Speranţa moare ultima

Speraţa moare ultima //prolog\\

//Prolog\\

Ce este iubirea? Pe cât de simplă e întrebarea, pe atât de complicat poate fi răspunsul.

Eu cred că e cel mai ciudat sentiment dintre toate, pentru că le conţine într-un fel sau altul pe celelalte. Iubirea nu e dragoste, ci un ansamblu de 4. Iubirea adevărată e cel mai complex lucru şi totuşi cel mai simplu. E frumos, dar dureros, ciudat, şi totuşi cel mai normal lucru. Iubirea poate fi un dar sau un blestem, alegerea e a noastră. Iubirea trebuie gustată încet, savurând fiecare părticică, toate gusturile şi felurile.

Deşi ştim atâtea despre ea, când vine vorba să o înfruntăm ne purtăm de parcă n-am auzit în viaţa noastră de aşa ceva, deşi chiar nu am făcut-o. E diferită, de la om la om şi de la caz la caz.

Un cunoscut învăţat spunea că trebuie să păstrăm cireaşa de pe tort la final, pentru a ne bucura pe deplin de tot, dar cui îi pasă ce spune un moş care nici măcar nu mai e printre noi? Ce rost are să citeşti mii de cărţi despre iubire când sufletul tău nu e mai bun decât o bucată de piatră? Ce rost are să încercăm să o desluşim?

Nu-i vom cunoaşte niciodată toate drumurile. E inutil să o căutăm. Nu o vom găsi decât atunci când vrea ea să fie găsită. De obicei când ne pierdem speranţa, renunţăm la tot, uităm că mai există doar pentru că nu a apărut. Dar ea face cunoştiinţă cu toată lumea. Nu uită pe nimeni şi are grijă să rămână pentru totdeauna în mintea noastră, făcându-ne să tânjim după ea.

Nu ştiu prea multe despre ea, uneori, mai întârzie sau confundă lucrurile sau doar ne zăpăceşte. Cu toate astea, nu uită să-şi facă apariţia când ne aşteptăm mai puţin... E bună la derutat lumea, foarte bună. Uneori, mi-aş dori doar să nu fie atât de oarbă, să găsească de la început persoana potrivită, ne-ar scăpa de multă suferinţă...

Sperăm, sperăm că într-o zi vom găsi iubirea adevărată, cealaltă jumătate, dar câteodată, viaţa se pune în calea iubirii şi atunci mai rămâne doar speranţa, pentru că ea moare ultima.